Articole revista 02 Martie 2015, 13:49

Under patruzeci

Scris de

Ca tot românul (v. Perle guvernamentale – 2010-2011), stând cu nevasta pe net, dădui peste o informaţie despre junele fermier, care făcea vorbire despre o lansare primăvăratică în contul Acordului de Parteneriat cu Western Hight Gate (WHG), care semnase-va mai spre Paşte (al Equideelor?). Nu mai sunt june, că d’aia’s pe net, da’ pusei botu’ la informare, să am oarece price cu mai tinerii conrurali, când ne intersectăm la bodegă. Apropo! Există ceva parale pentru promotorii PNDR, că sunt enteresat pe persoană fizică!?

Fain! Cincizeci de mii de euro. Nu e mult, nu e puţin. Am mai spus asta, da’ la vremea aia nu ştiam în ce condiţii. Vă imaginaţi, Domniile Voastre, că nimé nu dă aşa purcoi (!?) de parale evropeneşti fără să ai oarece menire, că doar nu vorbim aici de parandărătu’ instituţional (care e de zece procenturi, da’ nu mai mic de 50.000).

Prioritizarea – „ăi din urmă vor fi ăi dintâi“. Prima condiţionalitate dată în baza principiului financiar „frica păzeşte bostănăria“: paj’de mii la început şi zece la coadă, care coadă nu se ştie dacă fi-va peste tri ori cinci ani. De ce nu şapte? Măcar pentru o pomenire meseriaşă. Oare juna fermă şi acareturile ei nu sunt o garanţie satisfăcătoare, dacă tot se introduc obligaţii de raportare periodice asupra îndeplinirii obiectivelor planului de afaceri?

Chestia cu legatul de glie. Marfă! WHG, prin arendaşul său naţional – ăl mai mare apropietar de iobagi! Neo-neo-iobăgia! Trăiască Dobrogeanu-Gherea! Hip! Hip! Huraaaa!

Prioritizarea pe bază de comasare şi sector prioritar! Căsătoria rural-rurală sau rural-urbană se socoate? E liberă şi nesilită, başca oportunitatea de creştere a natalităţii. Da’ uniunea consensuală pe acelaşi palier? Nuu! Şi cum rămâne cu combaterea discriminărilor de orice soi? Dacă se comasează o exploataţie de struţi long-legs cu una de bondari polenizatori şi a treia de melci sprinţari, în vederea consolidării unei exploataţii de mieluţe zburdalnice se pune? Ori tre’ să fie musai exploataţie de berbecuţi culturişti parvenită din comasarea unui harem ovin cu o păşune comunală şi on abator (ex-mulgătorie de fonduri evropeneşti, of corse!).

Nivelul de calificare în domeniul rural. Bine că le dete’n cap! Mai ales în zilele noastre în care crescu volumu’ calificaţilor în şcolile medii rurale (fostele licee agricole!), cu competenţe atestate, care puşcă (targhetează în brucseleză!) locurile de muncă din comerţul cu amănuntul, asistenţa socială şi confesională, managementul mediului (operatori ecologici, ce-i de neânţeles?) şi alte asemeni. Ce-i mai nimerit ca tânăr fermier un asistent confesional? Doar e un truism că, fără ajutoru’ lu’Ăl de Sus, agricultura (în sens larg), e emasculată (în sens restrâns).

Potenţialului agricol. N-ai pământ de apicultură, n-ai punctaj! Dacă eşti de loc pe nisipurile de la Dăbuleni şi vrei să pui de-o plantaţie de agave, de o distilerie de tequila şi o crescătorie de scorpioni medicinali, ai prioritate?

Gheorghe Socotitorul

P.S. Da’ de priorităţile datorate introducerii măsurilor de reducere a impactului schimbărilor climatice, a utilizării producţiilor secundare ca bioresurse sau de creşterea valorii adăugate pe filierele de produs se va ţine cont?

Acelaşi


Vizualizari 2857
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Copyrights © Lumea Satului

Redacţia:

Str. Moineşti nr. 12, Bl. 204, Sc. A, Ap. 4, sector 6, Bucureşti.
Pentru corespondenţă: OP 16, CP 39.
Tel/fax.: 021.311.37.11;
ISSN 1841-5148

Marketing, abonamente, difuzare
Tel: 031.410.07.45
- Nicusor Oprea Banu – 0752.150.146, 0722.271.338;

Compartiment financiar
– dr. Niculae Simion – 0741.217.627

Editura: ALT PRESS TOUR Bucureşti