ipso iulie 2021    reclama youtube lumeasatuluitv
update 4 Aug 2021

Florica Jinga, la 30 de ani de cântec

Foto: zvp.ro Foto: zvp.ro

Născută pe plaiurile Proviţei de Jos, Prahova, localitate de care se leagă şi numele vestitei Rodica Bujor, interpretă din prima generaţie de aur a folclorului românesc, Florica Jinga împlineşte, în acest an, 30 de ani de cântec. Aniversarea o va găsi lucrând la cel de-al cincilea volum de melodii munteneşti pe care-l va lansa spre sfârşitul anului.

– Sunteţi născută, aşadar, în Proviţa de Jos, într-o familie de munteni, oameni de la ţară, care sigur iubeau folclorul.

– Sunt născută în ajun de Florii, în 1958, într-o familie de munteni gospodari; tata ştiu că avea doi cai, iar mama lucra ţesături şi costume populare. N-aş putea să vă spun dacă ai mei iubeau muzica populară mai mult decât alţi săteni. Cert este că atunci ascultam doar ce ni se oferea la difuzor şi îmi amintesc precis că îmi plăceau piesele Irinei Loghin, Mariei Cornescu, lui Mărin Cornea, Benone Sinulescu, Nelu Bălăşoiu. Dar eu cântam de foarte mică melodiile Lucreţiei Ciobanu.

– Nu v-a influenţat prezenţa Rodicăi Bujor, care venea frecvent la casa părinţilor soţului de la Proviţa?

– Care copil n-ar fi fost marcat? Numai când se zvonea că a sosit în sat dădeam cu toţii fuga, ne suiam pe garduri, s-o zărim.

– Iar azi se suie alţi copii pe garduri să vă vadă pe dvs.!

– Mi s-a întâmplat asta, da, şi nu vă ascund că este un sentiment tare cald să ştii că ai devenit cineva încât să dorească alţii să te vadă, să te atingă.

– Cum s-a sădit în sufletul dvs. dragostea de cântec astfel încât să faceţi carieră importantă în muzica populară?

– Nu ştiu să vă spun care moment a fost decisiv. Am cântat la grădiniţă, la şcoală, ca orice copil. Ţin minte că mergeam în tabere şi mă înscriau profesorii în concursuri, luam premii. Când am plecat la Câmpina, la liceu, orizontul mi s-a modificat substanţial, în sensul în care eram mult mai atentă cu mine; îi vedeam pe artiştii de la „Flacăra Prahovei“, Ion Duca, Maria Văduva, Maria Crăciun etc., şi încercam să mă comport ca ei, şi ca ţinută scenică, şi ca valoare interpretativă. Apoi mi-am luat treaba în serios, m-am dus la Şcoala Populară de Arte Ploieşti, m-am perfecţionat, mi-am format un repertoriu cu cântece învăţate de la părinţi.

– Care a fost momentul hotărâtor pentru carierea dvs.?

– Anul 1985 mi-a adus tot norocul în cale. Am fost trimisă să reprezint Prahova la un concurs în Oraviţa, unde m-am clasat a treia, apoi am obţinut un loc întâi la Festivalul Aurelia Fătu Răduţu, iar la „Cântec nou în Mehedinţi“ am obţinut locul al II-lea, din 97 de concurenţi. La una dintre competiţii m-a remarcat etnomuzicologul Gruia Stoia. Este persoana căreia practic îi datorez întreaga carieră; dacă nu m-ar fi văzut şi ascultat nu ştiu ce să vă spun că s-ar fi întâmplat cu viitorul meu artistic. Dânsul m-a chemat, alături de colegii premiaţi la Mehedinţi, la radio, am imprimat două piese, anul următor mi s-au acceptat alte 10 melodii în radioul public şi tot atunci am debutat la „Tezaur folcloric“. Au urmat emisiuni realizate de Niculina Merceanu, Eugen Gal etc.

– La vremea aceea cum gândeaţi, că e bine să fii doar cântăreţ ori trebuie musai o profesie în alt domeniu?

– Niciodată nu m-am gândit că voi face o meserie din cântec. Eram genul de persoană care dorea un serviciu stabil, motiv pentru care am refuzat, când mi s-a propus, să dau concurs la „Ciocârlia“ şi „Rapsodia română“. Am lucrat într-o unitate economică la Câmpina şi abia mai târziu m-am transferat la Ansamblul folcloric „Datina“, din Filipeştii de Pădure, cu care am mers la multe spectacole în ţară şi străinătate (Franţa, Turcia, Belgia, Moldova). Astăzi n-aş mai concepe să fiu angajata cuiva; statutul de liber profesionist mi se pare de nerefuzat, de neînlocuit.

– După 1990 ce-a mai fost?

– Am plecat în Israel vreme de opt ani, de fapt am făcut un soi de navetă, unde am cântat pentru românii evrei plecaţi în ţara lor de origine. După ce am revenit, m-am ocupat foarte atent de repertoriu. Am realizat patru CD-uri şi DVD-uri la Electrecord, cu Orchestra Radiodifuziunii Române, apoi unul cu „Doina Argeşului“ şi două cu „Mugurelul“, din Chişinău. Şi, normal, am cântat şi iar am cântat!

– Unde puteţi fi văzută/ascultată?

– La manifestările culturale din Prahova şi din ţară, la evenimente private, la posturile de radio şi TV locale şi naţionale, melodiile se găsesc pe Internet, dar eu am şi materialele discografice despre care vă spuneam etc. În primăvară sunt invitată la Sala Palatului, la concertul prilejuit de centenarul naşterii lui Gică Petrescu, în Proviţa merg de câte ori sunt invitată. Ei bine, vă spun un loc unde nu sunt chemată: la mine acasă, în Câmpina, oraş în care m-am stabilit după căsătorie.

– Pe principiul „nimeni nu-i profet în ţara lui“, nu? Ce planuri aveţi pentru perioada următoare, mai ales că aveţi un an jubiliar?

– Aş vrea să mai realizez un material discografic tot la Chişinău şi doresc să lucrez câteva piese cu Adrian Grigoraş. Cât despre aniversarea a 30 de ani de cântec, nu ştiu dacă am să marchez în vreun fel evenimentul, mă mai gândesc, nu ştiu, sunt cheltuieli importante. Poate o să mă rezum la lansarea albumului într-o emisiune TV, ceva de genul „seara Florica Jinga“.

Maria Bogdan