reclama youtube lumeasatuluitv
update 24 May 2019

Un muzeu cinegetic unic în ţară, „Cerbul de aur“ de la Posada

Amplasarea României în spaţiul carpato-danubiano-pontic este un privilegiu pentru noi, toţi românii, mai ales prin bogăţiile şi frumuseţile naturii, adeseori neglijate ori uitate. Fiecare zonă este una pe cât de variată, pe atât de valoroasă, începând de la etajul alpin şi până în zona de câmpie sau Delta Dunării. Flora, fauna şi vegetaţia sunt frumuseţi ce încântă ochiul şi îndeamnă a fi protejate. Animalele sălbatice ce populează pădurile noastre au atras dintotdeauna, iar  atunci când nu ai posibilitatea să le cunoşti „la ele acasă“ o poţi face păşind pragul Muzeului Cinegetic al Carpaţilor Posada.

Obiectiv turistic unic în ţară

Înfiinţat în 1996, muzeul de la Posada a aparţinut iniţial secţiei de cultură din cadrul Muzeului Peleş, iar în anul 2004 a fost preluat de Regia Naţională a Pădurilor, moment în care a fost renovat şi extins.

Locaţia de astăzi este modernă, iar cei care îi păşesc pragul pot afla de la ghidul muzeului nu doar informaţii despre exponate, ci şi despre situaţia naţională la zi a faunei României.

Încă din hol suntem întâmpinaţi de un urs care pare să vegheze asupra celor curioşi, aducându-le parcă aminte că intră pe un teritoriu doar al lor, al sălbăticiunilor pădurilor noastre. În prima sală aflăm povestea caprei negre, un exponat de mândrie pentru români.

Un număr impresionant de trofee atârnă pe perete şi printre toate acestea poate fi admirat şi recordul mondial la acest exemplar. Recoltat în anul 1934 în Munţii Făgăraş, are un punctaj de 141,10 puncte CIC – Comisia Internaţională de Cinegetică.

„Membrii comisiei de cinegetică măsoară grosimea coarnelor, înălţimea, curbura, dar şi distanţa. La fiecare specie diferă criteriul de medaliere – în funcţie de acestea, trofeele primesc punctajul şi se realizează departajarea pe medalii“, menţionează Camelia Turea, ghidul muzeului.

Apoi zărim o frumuseţe de blană de zimbru, animal care nu se mai găseşte în libertate la noi în ţară, dar care poate fi văzut în câteva rezervaţii. „Fiecare pui născut în aceste rezervaţii are un nume care începe cu RO de la România. Este o specie prote­jată, nu trebuie vânată niciodată!“, ne avertizează ghidul.

Locul unde boncăluiesc cerbii

Cerbul şi căpriorul ocupă un spaţiu important în cadrul muzeului, numeroase trofee dar şi biotopuri putând fi vizionate în spaţiul rezervat lor.

Cerbul reprezintă România din punct de vedere cinegetic, în libertate fiind peste 35.000. În cadrul muzeului sunt prezente doar trofee medaliate cu aur. Perioada optimă pentru obţinerea celor mai frumoase coarne este cuprinsă între 9 şi 13 ani, chiar dacă cerbul trăieşte în jur de 20 de ani.

Pentru a-i admira măiestria în biotopurile din cadrul muzeului, cerbul este pus în antiteză cu lupul, cel denumit şi sanitarul pădurilor. România are cei mai mulţi lupi din Europa, peste 4.000 de exemplare în libertate.

Alte două exemplare, mai rare ce-i drept, ce pot fi văzute la muzeul de la Posada sunt cerbul lopătar şi muflonul.

Mistreţul cu colţi de argint… împăiat

Un cadru cu adevărat impunător este acela în care este prezentat mistreţul, un animal puternic care poate ajunge şi la 300 kg. Pentru mistreţi colţii participă la concursuri. Are 2 perechi de colţi, cei mici aşezaţi pe partea superioară a maxilarului, numiţi ascuţitori, şi cei mari pe partea inferioară – atacatori. Ajungem şi la măria sa, ursul. Singura specie de urs care poate fi observată pe teritoriul ţării noastre, ursul brun, este reprezentată în cadrul muzeului de numeroase blănuri care îţi dau fiori numai gândindu-te cum ar decurge o „întâlnire“ cu Moş Martin. Trofeul de urs poate fi reprezentat fie de blană, fie de craniu. Recordul mondial la blana de urs brun poate fi văzut la Posada, are 673.56 puncte CIC, dublu faţă de cele 300 de puncte necesare pentru obţinerea medaliei de aur. În aceeaşi sală, umbrite de grandoarea ursului brun, sunt prezente şi felinele - râsul şi pisica sălbatică sau duşmanii de moarte, după cum povesteşte ghidul.

Expoziţii inedite

Pistoale, flinte, suporturi pentru praf de puşcă ce datează din sec XVIII – XIX, un corn de vânătoare, o capcană pentru lup dar şi unelte de vânătoare întregesc povestea ce poate fi desluşită atunci când vizităm muzeul.

Cea mai neaşteptată încăpere este cea în care se poate remarca legătura dintre literatură şi vânătoare reliefată prin măiestria scriitorului Mihail Sadoveanu. Pasiunea pentru vânătoare şi pescuit poate fi constatată prin permisul de vânătoare, costumul de vânător, fotografiile cu acesta la vânătoare, undiţele, dar şi de manuscrisele scriitorului care pot fi admirate în cadrul muzeului.

Nu am putea fi pe deplin mulţumiţi de vizita în cadrul unui muzeu de vânătoare fără a admira şi păsările. Uliul şi bufniţa ne prezintă antiteza diurn – nocturn a păsărilor răpitoare, apoi cocoşul de munte, dropia, utarda şi curcanul sălbatic completează lista curiozităţilor ce pot fi depăşite odată cu această vizită.

Incursiune prin anotimpuri

Atunci când credeam că incursiu­nea în habitatul artificial a luat sfârşit, suntem invitaţi să admirăm o aşa-numită sală a anotimpurilor. Cu alte cuvinte, o punere în scenă a unor imagini din pădure în care animalele ne sunt prezentate în ipostaze diferite pe parcursul celor 4 anotimpuri. „Totul a pornit acum un an, în apropierea Crăciunului. Întreg colectivul muzeului a contribuit la realizarea acestei expoziţii. Iniţial am pus în scenă o poveste de iarnă care putea fi vizitată doar în acea perioadă, urmând a fi desfiinţată, dar, la iniţiativa publicului, am extins povestea pentru toate anotimpurile. Aşa a luat naştere această idee de relaxare prin pădure“, concluzionează gazda, Camelia Turea.

Astfel observăm un peisaj de iarnă din spaţiul carpatin cu ursul brun, râsul, mistreţul, dar şi o hrănitoare cu fân pentru cervide. Primăvara ne întâmpină vânătorul, cel care parcă supraveghează cerb lopătar, căpriorul care pasc printre florile specifice anotimpului. Vara ne este prezentată cu ajutorul vulpii şi a şacalului, animalele sunt mai voioase, iar atmosfera din pădure parcă te bine dispune. Un podeţ de lemn, aşa cum de multe ori găsim în pădure, un izvor cu apă care începe a curge atunci când este traversat podeţul, ciupercile şi animalele adăpându-se formează un cadru de toamnă spectaculos care îţi dă senzaţia că ai vrea să mai fie cel puţin un anotimp pentru ca povestea să continue.

Loredana Larissa SOFRON