reclama youtube lumeasatuluitv
update 22 Nov 2019

Produse pentru fermieri iscusiţi

Într-un maraton de 32 de simpozioane, Alcedo le prezintă fermierilor oferta de produse pentru anul agricol 2015. Faţă de cele 30 de pachete tehnologice puse la dispoziţie anul trecut, reprezentanţii companiei au mărit numărul la 52 de pachete. Mai mult, dacă anul trecut Alcedo a introdus în ofertă produsul Tender, a doua denumire pentru produsul Dual Gold de la Syngenta, anul acesta alte patru produse au primit un al doilea nume.

„Rolul acestor întâlniri este foarte important pentru noi. Suntem o firmă care pune pe piaţă cantităţi importante de produse pentru protecţia plantelor, suntem responsabili de ceea ce facem şi trebuie ca fiecare dintre fermierii cu care colaborăm să cunoască toate detaliile legate de buna punere în practică a acestor produse. Aducem produse noi pentru a completa gama de produse necesare pentru combaterea bolilor, a dăunătorilor sau a buruienilor, dar la un preţ accesibil“, susţine preşedintele Alcedo, Vicenţiu Cremeneanu.

Tender este cea de-a doua denumire a produsului Dual Gold 960 EC al companiei Syngenta Crop Protection şi are în componenţă substanţa activă S-metolaclor. Tender este un erbicid preemergent ce asigură combaterea superioară şi de lungă durată.

La cultura florii-soarelui şi porumb se recomandă folosirea dozei de 1-1,5 l/ha înainte de semănat sau preemergent, dacă există umiditate suficientă.

Pentru cultura de porumb se utilizează în doza de 1-1.5 l/ha, preemergent fără incorporare imediat după semănat, în condiţii de umiditate suficientă. La legumele înfiinţate prin răsad, produsul trebuie aplicat înainte de plantarea răsadurilor.

Priori Xtra este a doua denumire comercială a produsului Amistar Xtra 280 SC oferit tot de Syngenta Crop Protection. Acest produs se recomandă la culturile de porumb, orz, floarea-soarelui şi rapiţă. Pentru floarea-soarelui se recomandă folosirea unei doze de 0,75 l/ha. Pentru bolile care apar pe calatidiu Priori Xtra se aplică de la începutul până la sfârşitul înfloritului. La cultura de rapiţă tratamentele se vor efectua în primăvară, preventiv, la începutul/mijlocul înfloritului. Folosirea produsului combate putregaiul uscat, putregaiul alb, putregaiul cenuşiu, pătarea neagră a frunzelor şi făinarea.

Chefara este a doua denumire a fungicidului Artea 330 EC şi poate fi aplicat atât preventiv, cât şi curativ, în toate stadiile de vegetaţie. Pentru a avea rezultate optime, fermierilor li se recomandă să aplice produsul la apariţia primelor semne de infestare, după care se revine cu un tratament după 3-5 săptămâni, atunci când condiţiile climatice favorizează apariţia infecţiilor secundare. Chefara poate fi utilizat pentru culturile de grâu, orz în doză de 0,4 l/ha.

Silba este a doua denumire comercială a Gardoprim Plus Gold 500 SC al aceleiaşi companii, ca şi primele 3 produse redenumite. Se aplică preemergent în doze cuprinse între 3,5 – 4 l/ha la culturile de porumb şi floarea-soarelui. Combate buruienile anuale, excepţie făcând Xanthium, Solanum şi Sinapsis şi nu este recomandată erbicidarea după răsărirea culturilor.

Rango este erbicidul produs de Chemtura sub denumirea Pantera 40 EC. Aplicarea acestui produs se recomandă pentru combaterea buruienilor monocotiledonate din culturile de rapiţă, floarea-soarelui, legume şi viţă-de-vie. Erbicidul se aplică postemergent şi este compatibil cu majoritatea erbicidelor, fungicidelor şi insecticidelor.

Loredana Larissa SOFRON