reclama youtube lumeasatuluitv
update 14 Jun 2019

Cercetarea şi producţia, la voia întâmplării

Foto: viniasi.ro Foto: viniasi.ro

Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare – Iaşi.

• O unitate de cercetare uitată.

• Suprafaţa de plantaţii viticole scade continuu.

• O reorganizare a cercetării care se lasă aşteptată.

• Sechestrul, o soluţie a finanţării?

Înfiinţată în 1957, Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare Vitivinicolă – Iaşi s-a făcut de-a lungul anilor remarcată în întreaga Moldovă prin rezultatele obţinute de cercetătorii de aici. Să amintim doar de obţinerea unor noi soiuri de struguri de masă ca Gelu, Paula, Mara - rezistent la boli şi dăunători, Ozana sau a celor pentru vin: Golia - rezistent la ger, Raluca, Unirea ş.a. care s-au bucurat de aprecieri deosebite din partea viticultorilor. În acelaşi timp, cercetătorii de aici au realizat clone din soiurile care alcătuiesc podgoriile din judeţul Iaşi: Frâncuşa la Cotnari, Busuioacă la Bohotin acordând, atunci când erau solicitaţi, consultanţă în toate problemele de agrotehnică viticolă la standarde de ultimă oră. Dar toate acestea sunt de domeniul trecutului. Acum, din cele 450 ha de plantaţii pe care staţiunea le avea până în 2005, au mai rămas, ne spune doamna dr. Doina Damian, directorul instituţiei, doar 125 ha, dintre care 47 ha sunt în litigiu.

Problemă acută – lipsa finanţării

„Trăim de la o zi la alta, continuă doamna director, în condiţiile în care suntem înglodaţi în datorii. Din această cauză, din aprilie până în septembrie 2014, cu utilităţile tăiate, practic nu am mai putut să ne continuăm activitatea. De-abia odată cu începerea recoltării am vândut struguri, am plătit o parte din datoriile la furnizori, taxele şi impozitele locale şi le-am reeşalonat pe cele rămase. Am reuşit să plătim în parte şi salariile restante astfel încât acum suntem la nivelul lunii august 2014.“

Consecinţa imediată a acestei situaţii este evidentă în mişcarea personalului. Staţiunea mai are 43 de salariaţi, dintre care doar şapte sunt cercetători.

„Din cauza salariilor şi aşa mici şi plătite, cum se spune, din an în Paşti, o parte din personal, mulţi dintre ei deosebit de capabili, e nevoită să-şi caute de lucru în altă parte şi e păcat.“

Care este consecinţa, până la urmă, a lipsei de finanţare care este evidentă în activitatea de zi cu zi? Aflăm, de pildă, că în 2014 lucrările în plantaţii au fost efectuate la minimum, doar întreţinerea efectivă şi tratamentele. În rest, cele care ţin de lucrările solului sau lucrările în verde: cârnit, copilit, desfrunzit au fost ignorate, obţinând în final o medie de 6.600 kg de struguri la hectar, „o producţie mulţumitoare, subliniază doamna director, dacă ţinem cont de condiţiile în care s-a lucrat“. Lipsa acută a finanţării este evidentă şi la combinatul de vinificaţie, unde se impun retehnologizarea şi modernizarea utilajelor cu care staţiunea a fost dotată din 1970.

Aceeaşi situaţie şi în ceea ce priveşte spaţiile de depozitare şi condiţionare, care nu sunt dotate cu utilaje moderne. Cei aproape 50 de ani de existenţă influenţează, fireşte, calitatea vinului, ca să nu mai amintim de faptul că în ultimii ani staţiunea a obţinut circa 40 de vagoane, faţă de capacitatea de 480 de vagoane produsă anual altădată.

„Sprijinul“ statului şi soluţii care se aşteaptă

Ce este de făcut? La această întrebare doamna director dr. Doina Damian nu ezită:

„Se impune respectarea legii, trebuie ca Statul, în speţă ASAS, coordonatorul de credite, să şteargă, cum se spune, arieratele şi să salveze astfel unitatea. Vorbeam de lipsa acută a finanţării. E adevărat că o parte din nevoile noastre trebuie asigurate din venituri proprii. Dar cum s-o facem, în condiţiile în care, vă spuneam mai înainte, suprafaţa cu plantaţii a scăzut an cu an, iar vinul pe care îl obţinem trebuie să facă faţă unei concurenţe acerbe a produselor venite din afara ţării? Pentru a ieşi pe piaţă ar trebui să vindem vinul la preţuri în pierdere. Mai mult, din cauza cantităţii reduse de vin, nu putem intra în marile magazine, unde una dintre condiţii este o aprovizionare ritmică tot timpul anului.

Se vorbeşte, de asemenea, de reorganizarea cercetării în agricultură. Conform unui proiect, pentru care ni s-a cerut părerea, ar urma ca unitatea noastră să fuzioneze cu Staţiunea de Cercetare - Dezvoltare pentru Pomicultură – Iaşi şi cu cea de la Fălticeni - Suceava. Nu am fost de acord pentru că în proiect nu există niciun cuvânt care să amintească de existenţa noastră, ceea ce ar însemna că rămânem ca până acum, un fel de copil vitreg.

Şi revin la bani: în bună măsură ieşirea din această situaţie ar fi obţinerea de către staţiune a materialului săditor viticol, aşa cum până în 2007 am livrat la Cotnari cantităţi mari de Frâncuşă, Tămâioasă Românească ş.a. E drept că avem şi acum unele comenzi, dar cantităţi mici.

Cât priveşte «sprijinul» de la stat, să mai amintesc doar faptul că ANAF a pus sechestru pe multe utilaje din combinatul de vinificaţie, a sigilat, de asemenea, o cantitate importantă de rachiu care stă uitată în depozit în ciuda numeroaselor adrese pe care le-am trimis şi, în sfârşit, tot ANAF-ul a blocat sumele pe care le-am primit datorită unor proiecte câştigate de noi, bani de care aveam atâta nevoie.

În cadrul acţiunii de reorganizare, despre care se vorbeşte, probabil vom putea încheia contracte de prestări servicii, de asociere pentru întreţinerea plantaţiilor cu agenţi economici importanţi, iar la sfârşitul lunii februarie se pare că există posibilitatea accesării de fonduri europene prin Măsura 16.1. Aşteptăm.“

Activitatea continuă

În ciuda tuturor acestor greutăţi, lucrătorii şi cercetătorii staţiunii ieşene îşi continuă treaba. Se lucrează timid la tăiat în vie, pregătirea materialului pentru altoire, altoitul propriu-zis, iar cercetătorii, câţi au mai rămas, continuă munca de cercetare. Între realizări, să amintim colecţia ampelografică pe 2,3 ha – o sursă importantă de germoplasmă – care cuprinde 470 de soiuri româneşti şi străine aflate acum în anul III, precum şi serviciile de consultanţă de specialitate pe care le acordă la solicitarea atât a agenţilor economici cât şi a micilor fermieri.

„Într-un cuvânt, accentuează doamna director, încercăm să ne facem datoria, chiar dacă cei care diriguiesc cercetarea ne-au uitat. Sperăm ca în cel de al 12-lea ceas o instituţie ca a noastră, ca de altfel şi altele din ţară, să fie salvate.“

Stelian Ciocoiu

Articole recente - Lumea Satului