Logo
Imprimă această pagină

Satul Vâlcele, pe cale să redevină staţiune balneoclimaterică

Dacă ar fi ca România să se poată mândri în lume cu ceva, atunci resursele hidrografice subterane ar putea să ne transforme într-o ţară unică, iar apele minerale, binefăcătoare, ar deveni sursa de atracţie pentru turismul balnear. Ascunse bine sub pătura solului, aceste comori aşteaptă să fie readuse la suprafaţă şi valorificate la adevărata valoare. Generaţii de-a rândul, mari capete încoronate au adus recunoştinţă acestui loc binecuvântat până la instaurarea democraţiei, „când a venit ceea ce nu a reuşit să distrugă nici războiul“, după cum spune Nicolae Cucu, viceprimarul localităţii Vâlcele.

Un început glorios

Zilele trecute am poposit în satul Vâlcele. Nimic din ceea ce mai stă azi în picioare nu mai lasă impresia unei staţiuni care cândva era asemuită cu Karlovy Vary. Perioada de glorie a acestei localităţi, recunoscută drept staţiune balneoclimaterică doar în acte şi atunci când exista un interes pentru vânzarea unei proprietăţi sau a unui teren, a apus de mult. Aflată la 12 km de Sfântul Gheorghe, reşedinţa judeţului Covasna, şi 25 km de Braşov, la poalele versanţilor împăduriţi ai munţilor Baraolt, Vâlcele a reprezentat cândva kilometrul 0 al balneologiei, aici având loc primul Congres de balneologie din Europa. „Castrum aqua vivarum“, aşa cum au denumit romanii această aşezare, a început să se dezvolte încă din secolul al XVII-lea, când în jurul izvoarelor au început să se ridice adăposturi din lemn şi scânduri pentru bolnavii veniţi din împrejurimi. Clima şi apele minerale cu efect curativ pentru cei suferinzi de ficat, inimă sau reumatism au devenit cu timpul tot mai cunoscute.

Valoarea staţiunii este recunoscută şi de mari capete încoronate ale Europei care au venit să se trateze pe meleagurile din Vâlcele. Un rol hotărâtor în definirea profilului de staţiune l-a avut contele Nemes, care în anul 1770 a ridicat prima unitate de cazare.

Principele sârb Milos Obrenovici a beneficiat şi el de efectele curative ale apelor de la Vâlcele, iar drept recompensă pentru rezultatele miraculoase ale tratamentului a construit biserica ortodoxă deschisă şi astăzi în localitate. Exemplul familiilor nobiliare a fost urmat şi de alţi oameni de seamă ai vremii, de la Regele Ferdinand la Nicolae Bălcescu, Vasile Alecsandri şi Titu Maiorescu. La vremea aceea Vâlcele avea un aer cosmopolit, băi amenajate, alei de promenadă, vile în stil elveţian, foişoare unde cânta fanfara, restaurante.

O istorie zbuciumată

Vâlcele a fost una dintre cele mai populare staţiuni ale Imperiului Austro-Ungar, dar, din păcate, astăzi majoritatea clădirilor sale de odinioară nu mai există sau se află în ruină. „Staţiunea a avut 3 perioade de decădere. În anii '50 aici au fost deportaţi greci, deţinuţi politic care au fost cazaţi în vilele acestei staţiuni şi puşi să muncească, femeile în croitorie, iar bărbaţii în confecţionarea încălţămintei.

Un alt moment de cotitură a fost anul 1977, când cutremurul a distrus o parte din vilele construite din lemn şi cărămidă.

Mai târziu, prin SCT Oltul, o societate de turism din Covasna, a început activitatea de turism cu bătrâni şi copii care veneau la băi. Ministerul Sănătăţii asigura cadrele medicale, Ministerul Învăţământului cadrele didactice, iar societăţile de turism puneau la dispoziţie baza materială. În vremea comuniştilor, din lipsa investiţiilor, Vâlcele devine o staţiune modestă, dar un loc primitor pentru muncitorii şi ţăranii care nu îşi permiteau luxul staţiunilor cu renume. Chiar şi aşa, această activitate a mers până în 1989, când s-a distrus tot ce mai funcţiona“, îşi aminteşte cu amărăciune Nicolae Cucu, viceprimarul din Vâlcele. Pe lângă apele minerale care au consacrat staţiunea, sanatoriul de distrofici, numit Centrul de Patologie Neuromusculară dr. Radu Horia, singurul din ţară, adăpostea aici peste 100 de bolnavi.

În urmă cu 3 ani, printr-o mare nedreptate înfăptuită de Ministerul Sănătăţii, acesta a fost închis, iar bolnavii mutaţi într-o secţie a spitalului de cardiologie Benete Gheza de la Covasna aflată la Buzău.

Renaşterea e dureroasă

În urma mutilărilor pe care staţiunea le-a suferit, ceea ce se reface astăzi pare prea puţin faţă de ceea ce a fost, dar mai ales faţă de potenţialul pe care îl prezintă zona, după cum spune chiar viceprimarul Nicolae Cucu.  După o lungă şi dureroasă perioadă în care ruina a muşcat din fiecare edificiu vechi, Vâlcele primeşte o mână de ajutor, fiind integrată în proiectul „Drumul Apelor Minerale“. Aşa se face că în 2007 începe reabilitarea băilor tradiţionale de apă minerală aflate pe terenurile din domeniul public al judeţului Covasna şi reintroducerea acestora în circuitul turistic. În urma unei investiţii de 3,35 milioane de lei Vâlcele beneficiază astăzi de o clădire modernă cu băi calde, un parc amenajat, alei pavate cu lemn din esenţă tare, locuri de parcare şi foişoare pentru odihnă. Baza de tratament dispune de piscină, băi cu apă minerală, saună, masaj, băi la cadă, dar şi de o zonă de agrement cu masă de biliard, aparatură de fitness, jocuri de relaxare, plasă de sărituri pentru copii. Unitatea este deschisă de miercuri până duminică inclusiv, într-un program de la ora 12.00 la 21.00, iar preţul pentru accesul la piscină este de 5 lei/zi pentru copii şi de 10 lei/zi pentru adulţi.

Viceprimarul admiră împreună cu noi toate realizările, însă spune cu modestie că este încă prea puţin. „Îmi doresc să văd aici un teren de sport, un loc de joacă pentru copii, un loc de campare pentru rulote, o zonă pentru grătare care să atragă cât mai mulţi turişti“.

Cu greu, ca după chinurile facerii, staţiunea pare că renaşte.

Patricia Alexandra Pop

Revista Lumea Satului