reclama youtube lumeasatuluitv
update 23 Aug 2019

Inovarea ar putea reduce preţul alimentelor la jumătate

Dacă se păstrează actualele practici agricole, randamentul culturilor ar putea să scadă cu aproape 20% până în 2050, iar solul planetei s-ar putea degrada ireversibil în următorii 60 de ani. Cel puţin aşa rezultă dintr-un studiu realizat de Institutul Internaţional de Cercetare pentru Politici Agricole (IICPA).­ Acelaşi studiu, numit „Securitatea alimentară într-o lume cu deficit de resurse naturale – rolul tehnologiilor agricole“, realizat în 2014, vine însă şi cu soluţii. Astfel, potrivit IIPCA, inovarea şi noile tehnologii în domeniul agricol ar putea conduce la creşterea cu până la 67% a producţiei agricole pe hectar şi la scăderea preţului mediu al alimentelor cu până la 50% faţă de nivelul actual, până la jumătatea secolului.

Porumbul, grâul şi orezul, în vizor

Studiul, finalizat într-un Raport al IICPA, analizează mai multe inovaţii şi tehnologii agricole şi modul în care acestea ar putea ajuta fermierii din întreaga lume să îmbunătăţească sustenabilitatea creşterii producţiei la trei dintre principalele culturi de bază din lume - porumb, grâu şi orez. Astfel, sunt avute în vedere protecţia culturilor împotriva dăunătorilor, irigarea prin picurare sau prin apersiune, creşterea toleranţei la secetă şi căldură a culturilor, managementul integrat al fertilităţii solului, introducerea în producţie a terenurilor nelucrate, utilizarea eficientă a nutrienţilor, agricultura ecologică, agricultura de precizie şi gestionarea eficientă a resurselor de apă. Spre exemplu, doar introducerea în producţie a terenurilor nelucrate ar putea creşte producţia de porumb cu 20%, iar irigarea culturilor de porumb neirigate ar putea spori producţia cu 67% până în 2050. Utilizarea eficientă a azotului ar putea creşte randamentul culturilor de orez cu 22%, iar irigarea culturilor ar mai aduce un plus de încă 21% al producţiei. Folosirea în cultură a unor soiuri de grâu cu toleranţă mare la căldură ar putea conduce la creşterea producţiei cu 17%, iar extinderea suprafeţelor irigate ar mai adăuga un surplus de 23%.

O combinaţie de tehnologii

Experţii IICPA consideră în Raport că „este realist să se presupună că fermierii din întreaga lume vor adopta o combinaţie de tehnologii pe măsură ce acestea devin mai accesibile pe piaţă. Dacă fermierii vor aplica aceste tehnologii, atunci, la nivelul anului 2050, prin creşterea productivităţii culturilor, preţurile produselor agricole s-ar reduce cu până la 49% pentru porumb, cu până la 43% pentru orez şi cu până la 45% pentru grâu“. Astfel, tehnologiile cu cel mai mare impact potenţial pentru agricultură în ţările în curs de dezvoltare includ folosirea terenurilor necultivate, utilizarea eficientă a nutrienţilor, a culturilor tolerante la căldură şi protecţie a culturilor împotriva bolilor şi dăunătorilor. La rândul său, Mark Rosegrant, coordonatorul studiului şi director al Diviziei de Tehnologii pentru Producţie şi Mediu din cadrul IICPA, crede că „o singură tehnologie sau practică agricolă nu poate să furnizeze suficientă hrană pentru întreaga lume. În schimb, trebuie să promovăm utilizarea unui număr cât mai mare din aceste tehnologii pentru a creşte randamentul agriculturii. De fapt, noi recomandăm utilizarea unei game cât mai largi dintre aceste tehnologii pentru a obţine o maximizare a randamentelor şi producţiei“.

Schimbările climatice şi securitatea alimentară

Efectele negative anticipate ale schimbărilor climatice asupra productivităţii agricole, precum şi ale creşterii populaţiei până la 10 miliarde de persoane, până în 2050, sugerează că insecuritatea alimentară şi preţurile produsele alimentare vor creşte. De exemplu, schimbările climatice ar putea reduce producţia mondială de porumb cu până la 18% în următorii 35 de ani, ceea ce va face chiar mai dificil de hrănit populaţia lumii, dacă noi tehnologii agricole nu vor compensa această pierdere. „Una dintre cele mai importante bariere în calea securităţii alimentare la nivel mondial este costul ridicat al produselor alimentare în ţările în curs de dezvoltare. Tehnologiile agricole utilizate în combinaţii personalizate pentru culturi, avându-se în vedere diferenţele regionale, ar putea face mai multe alimente mai accesibile, mai ales pentru cei cu risc de malnutriţie din ţările în curs de dezvoltare. Astfel, aceste tehnologii ar putea să reducă riscul insecurităţii alimentare cu 36%“, explică Mark Rosegrant.

FAO confirmă

Un studiu FAO, publicat cu prilejul proclamării anului 2014 ca Anul Internaţional al Fermelor Familiale (AIFF), arăta importanţa biotehnologiilor în transformarea fermelor familiale din surse instabile de venit, în mici afaceri de succes: „În regiunile în care agricultura extensivă, industrială nu poate fi dezvoltată, biotehnologiile pot contribui la dezvoltarea unei agriculturi de scară mică, dar intensivă şi care poate asigura necesarul de hrană la nivel local şi, totodată, poate oferi un venit decent micilor proprietari de ferme familiale“. În acest sens, FAO oferă mai multe exemple în care utilizarea biotehnologiilor în fermele familiale din ţările în curs de dezvoltare au constituit un succes: creşterea profitului anual cu 25% pentru cultivatorii de banane din Sri Lanka şi cu 15% pentru cultivatorii de cartofi din Ghana; profit cu 40% mai mare pe produsul finit după utilizarea biotehnologiilor în procesul de reproducere, pentru crescătorii de capre Angora (mohair) din Argentina.

Noi cu cine votăm?

În timp ce IICPA şi FAO văd viitoarele afaceri agricole bazate pe cercetare şi dezvoltare, în România situaţia este, elegant spus „altfel“. Astfel, potrivit Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) pentru perioada 2014 – 2020, „în România sectorul de cercetare-inovare nu este suficient de adaptat nevoilor specifice ale fermierilor şi procesatorilor. Problemele structurale ale agriculturii din România, efectele schimbărilor climatice şi gradul scăzut de adaptare la cerinţele pieţei sunt aspecte ce menţin un decalaj ridicat între cerinţele pieţei, schimbările climatice şi posibilităţile reale de producţie, procesare şi comercializare“. Tot din varianta oficială a PNDR aflăm că „majoritatea fermierilor din România, în special cei care deţin exploataţii de dimensiuni mici şi mijlocii, nu dispun de cunoştinţe adecvate în domeniul metodelor de management, al tehnologiilor şi standardelor moderne de producţie, în special în sectorul zootehnic şi horticol, axându-se preponderent pe experienţa practică tradiţională.“ Concluzia? Probabil că ar trebui să luăm taurul de coarne pentru a îngrăşa porcul în ajun de Crăciun...

Bogdan Panţuru