Lucrarea „Iazul Dracşani, judeţul Botoşani – Proprietate privată asociativă – Monografie“, cu subtitlul „Crâncene confruntări în instanţe cu uzurpatorii“, nu este atât o carte în sine, cât mai degrabă strigătul de ajutor al unor oameni (constituiţi într-o obşte asociativă cu caracter juridic) privaţi de un drept fundamental: proprietatea. Scrisă cu nerv, cu încrâncenare, dar şi cu o doză de subiectivism, lucrarea poate fi privită şi ca un manifest adresat celor peste 300 de obşti, câte se aflau în ţară în preajma celui de-al Doilea Război Mondial. Însă, indiferent dacă personajului colectiv (obştea) i se va face sau nu dreptate, volumul rămâne cu uriaş câştig colateral: o amplă, documentată şi minuţioasă monografie a zonei şi a Iazului Dracşani.

Cu „jalba“ prin instanţe

Este de la sine înţeles că autorii Petru Panţiru, prof. univ. dr., membru corespondent al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, şi Mihai Popa, preşedinte al Asociaţiei Obştea de Cumpărare a Iazului Dracşani, n-au urmărit nici pe departe cu lucrarea de faţă glorie literară sau ştiinţifică ori ascunse motive pecuniare. Nu. Cartea se doreşte a fi, pe lângă monografia complexă şi completă, o oglindire „dreaptă“ a unor hotărâri „strâmbe“ emise de instanţe judecătoreşti ce au dat, până acum, câştig de cauză „uzurpatorilor“ materializaţi fie în persoane fizice, firme private sau instituţii ale statului. Aşa cum aflăm din „Cuvânt înainte“, autorii şi-au propus şi consideră că au reuşit să trateze aspectele istorice, geografice, economice, juridice, sociale ale proprietăţii obşteşti din România, în mod echidistant faţă de partidele politice şi de guvernele care s-au succedat după 1989. Studiul monografic se bazează, pe de o parte, pe acte originale şi legi privind formarea obştilor, cumpărarea, stăpânirea şi exploatarea iazului, iar, pe de altă parte, pe plângerile în instanţe, pe intervenţii, pe memorii, pe hotărâri şi pe decizii judecătoreşti. Din punctul de vedere al conţinutului, lucrarea poate fi privită sub două aspecte principale: tratarea istorică a obştii şi a Iazului Dracşani (sub raportul proprietăţii, al organizării şi administrării, al statutului juridic şi al dezvoltării economice) şi tratarea acţiunilor în justiţie, a intervenţiilor către autorităţi şi a apelurilor la mass-media pentru redobândirea proprietăţii.

Documente originale vechi de un secol

Pentru asigurarea veridicităţii problemelor abordate, monografia este însoţită (partea Anexe) de reproducerea în original a documentelor de bază, precum şi de informaţii cu privire la fondatorii asociaţiilor din România, la personalităţile care au asigurat de-a lungul timpului conducerea obştii, la contribuţia juriştilor, avocaţilor, a editorilor şi a jurnaliştilor implicaţi în apărarea drepturilor legitime ale obştii. În acest context au fost menţionate şi studiile, revistele, ziarele, etc. care au relatat despre drepturile obştii şi acţiunile ei în conflictele, ajunse în instanţe, dintre obşte şi „uzurpatorii“ iazului. Totodată, autorii aduc critici severe autorităţilor administrative şi judecătoreşti, care se opun retrocedării bunurilor preluate abuziv de statul socialist. În acest sens, în lucrare sunt demontate şi criticate, pe bază de documente, hotărârile judecătoreşti nefundamentate şi atacarea aces­tora în instanţă, sub diferite aspecte.

Istoricul şi fondul problemei

Respectând principiile tratării monografice, autorii arată că Obştea Dracşani-Novaci a luat fiinţă în anii 1924-1925, iar fondatorii ei au cumpărat, în indiviză, pe bază concurenţială şi cu drept de preempţiune, în condiţii de şanse egale, suprafeţe agricole, forestiere şi Iazul Dracşani, cu acte elaborate prin instanţe judecătoreşti. Obştea avea un statut înregistrat şi autentificat şi funcţiona ca persoană juridică. În arhiva obştii se găseşte şi Registrul de contabilitate autentificat de Judecătoria Todireni-Botoşani cu fondatorii obştei, cu suprafeţele cumpărate de fiecare membru şi cu sumele achitate la termen, pe baza susţinerii bancare. Dar, după război, în februarie 1949, statul nou creat, pe baza a două procese verbale, prin presiune şi ameninţări, le-a preluat abuziv. După prăbuşirea comunismului s-a pus problema reconstituirii dreptului la proprietate, numai că, pădurea, prin sentinţe judecătoreşti, a fost restituită, iar Iazul Dracşani, care făcea parte din acelaşi act de cumpărare cu pădurea, nu a fost retrocedat, deoarece în jurul lui s-au format puternice cercuri de interese. De aici a început bătălia pentru iaz cu: SC „Piscicola“ SA Botoşani, MADR, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, Compania Naţională de Administrare a Fondului Piscicol, Apele Române, Casa de avocatură „Deleanu“ din Bucureşti, Primăria Suliţa etc. Într-un final s-a ajuns la CEDO şi optimismul generat de Legea nr. 165 din 17 mai 2013 intitulată „Măsuri pentru finalizarea proceselor de reconstituire în natură sau în echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist din România“. Dar, cum până la aplicarea „dumnezeiască“ a acestei legi te mănâncă „sfinţii“ structurilor enumerate mai sus, membrii obştii speră că nu vor fi nevoiţi să aştepte până la o nouă „înviere“ a unui sistem cu adevărat democratic în ţara noastră, care să le acorde drepturile ce li se cuvin.

Paul Rogojinaru