reclama youtube lumeasatuluitv

„Statul a cam uitat de cercetarea agricolă“, declară dr. ing. Gelu Corneanu, directorul SCDP Iaşi

• În 13 ani au fost create 31 de noi soiuri de fructe.

• Piaţa, invadată cu mere din stăinătate.

• Accesul la fonduri europene... fără cofinanţare.

Alături de celelalte unităţi de profil care mai există, Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Iaşi este cunoscută în ţară şi peste hotare pentru rezultatele obţinute. Să amintim doar că în perioada 1999 – 2013 cercetătorii de aici au obţinut 24 noi soiuri de cireş, trei soiuri de vişin şi patru soiuri de nuc. Staţiunea dispune, de asemenea, de un valoros fond de germoplasme care cuprinde o colecţie naţională de cireş cu 550 de soiuri elite, hibrizi şi populaţii locale, o colecţie naţională de vişin cu 115 soiuri, hibrizi şi biotopuri locale şi o colecţie naţională de piersici, toate acestea fiind o valoroasă bază de studiu pentru cercetătorii români şi străini.

Munca asiduă, pasiunea şi rezultatele obţinute au fost răsplătite de-a lungul anilor cu numeroase premii şi diplome, între care şi Medalia de aur „Gânditorul de la Hamangia“ obţinute de dl dr. ing. Gelu Corneanu, directorul staţiunii, la cea de a XVI-a ediţie a Salonului Internaţional al Cercetării, Inovării şi Transferului Tehnologic „Inventica“ Iaşi, 2014.

– Acum când, domnule director, se face bilanţul muncii în anul care a trecut, cum a fost 2014 pentru staţiunea pe care o conduceţi?

– Pentru noi, ca pentru toţi pomicultorii din această parte de ţară, a fost un an cu rezultate submediocre. Să amintesc doar faptul că, în prima fază, într-o săptămână a plouat cât într-un an întreg, apoi temperaturile scăzute - pe 21 aprilie, când mărul era în floare, s-a înregistrat minus 1 grad – au făcut ca 70 la sută din floare să îngheţe. A urmat o secetă în luna iulie şi, în sfârşit, un fenomen care s-a manifestat şi în plantaţiile noastre – o arsură a fructelor care nu este cauza unei boli generate de bacterii sau viroze, ci este cauza insolaţiei. Un fenomen pe care specialiştii vor trebui să-l aibă în vedere pentru că, spune un cercetător american, în următorii 20 de ani peste jumătate din fructe vor fi afectate de această arsură solară.

– Toate aceste fenomene nu ţin de voinţa omului. Îmi spuneaţi, însă, că există şi alte situaţii care afectează activitatea staţiunii, a pomiculturii în general.

– Nu exagerez dacă spun că suntem afectaţi direct de situaţia din Ucraina. Cum circa 50 la sută din legumele şi fructele, cu precădere din estul Europei, plecau pe piaţa Rusiei, măsurile luate de această ţară ca urmare a sancţiunilor UE ne privesc direct. Aţi observat şi dumneavoastră că piaţa este plină de mere aduse din Polonia, Ungaria etc. Fructele aduse cu tirurile în cantităţi uriaşe nu plătesc TVA şi de aceea sunt vândute mai ieftin în condiţiile în care taxa pe valoarea adăugată reprezintă un sfert din preţul mărfii. Or, agentul economic din ţară, staţiunea nu pot face astfel de reduceri. Şi iată un calcul simplu: 50 la sută din cantitatea de mere recoltată o reprezintă materia primă pentru suc. Or, kilogramul de mere dus la fabrică se plăteşte doar cu 12 bani, ceea ce reprezintă preţul numai pentru cules, fără a mai vorbi de preţul de cost şi alte cheltuieli.

Mai mult, un kilogram de mere se obţine cu 60-80 de bani. Dacă se adaugă şi păstrarea în depozit pe timpul iernii 2-3 luni, ceea ce înseamnă încă 30-40 de bani, preţul de cost pentru un kilogram de mere depăşeşte 1-1,10 lei pe kilogram, la care se adaugă şi profitul intermediarilor. Iată de ce mărul românesc este mai puţin căutat de consumatori, care preferă să cumpere fructe mai ieftine.

– Cercetarea, lucru ştiut, nu înseamnă producţii-record. Întrebarea firească este cum vă descurcaţi.

– În mod normal staţiunea trebuie să se descurce din venituri proprii şi ceea ce nu ajunge să fie completat de stat. Or, în condiţiile în care staţiunea, ca de altfel şi celelalte unităţi de cercetare, a rămas doar cu jumătate din suprafaţă, nu putem obţine producţii maxime pentru că pe aceasta care ne-a mai rămas avem loturi demonstrative, creăm soiuri noi, hibrizi, introducem anumite scheme tehnologice etc. Avem nevoie de aparatură modernă în laboratoare, de utilaje, dintre care multe sunt din anii '50 – '60. Mai mult, plătim taxe la diverse instituţii astfel încât, pentru a ajunge un pom în pepinieră, staţiunea este nevoită să plătească anual circa 40 mii de euro.

Pe scurt, putem spune că statul, care ar trebui să facă infuzie de capital în cercetare, domeniu pe care se sprijină progresul pe mai departe al agriculturii româneşti, ne-a cam uitat. De altfel, putem spune că suntem singurele instituţii de cercetare care nu au fost deloc finanţate de la bugetul de stat. Mai mult, până în luna august a anului trecut nu am avut voie să accesăm fonduri europene de dezvoltare. Acum o putem face, dar avem nevoie de cofinanţare. De unde?

E adevărat că în 2010 statul a plătit, la presiunea Băncii Mondiale, arieratele pentru trei ani. De atunci însă, ca să spunem aşa, nicio veste. Într-un cuvânt, ne descurcăm tot mai greu de la un an la altul, încercăm să păstrăm cei 11 cercetători care rezistă eroic cu salarii minime, făcând de toate, nu numai cercetare, aşa cum s-ar cuveni. Cel puţin deocamdată nu prea sunt perspective, în condiţiile în care suma aferentă cercetării în agricultură într-un an reprezintă cam jumătate din cea destinată de Guvern pentru întreţinerea câinilor maidanezi! După câte ştiu, toate unităţile de profil, inclusiv staţiunea noastră, pentru a-şi desfăşura activitatea în condiţii cât de cât normale, au nevoie de sprijinul statului, suma necesară acestor arierate nedepăşind 60 milioane de lei. Aşteptăm ca măcar în acest an cei care diriguiesc cercetarea românească să ţină cont de nevoile acestui domeniu, de care, spun încă o dată, depinde dezvoltarea pe mai departe a agriculturii. Aş aminti doar faptul că în următorii cinci ani staţiunile de cercetări pomicole, inclusiv pepiniera unităţii noastre, trebuie să livreze pomiculturii româneşti 20 de milioane de puieţi. Iată încă un argument care impune sprijinul financiar al statului.

Stelian Ciocoiu