Pășuni cu arbori: ceea ce păstrăm din Europa

În articolul precedent, în concordanță cu obiectivele proiectului PACINFO, am relatat despre faptul că Politica Agricolă Comună, în vederea obținerii subvențiilor, impune o serie de condiții, printre care și menținerea pășunilor permanente. Prin prezenta, cu ajutorul rezultatelor cercetărilor efectuate de dr. Hartel Tibor, dorim să evidențiem importanța ecologică și culturală a pășunilor cu arbori, care constituie o formă a pășunilor permanente, aflată în curs de dispariție, de aceea este atât de importantă menținerea acestora.

Pășunile cu arbori constituie unul dintre elementele peisagistice cu identitate ecologică și culturală remarcabilă din Europa; cu toate acestea, sunt pe cale de dispariție în multe regiuni extinse. În Transilvania mai există astfel de pășuni cu arbori, dar sunt foarte vulnerabile, de aceea le trebuie acordată o atenție și protecție deosebită.

Folosirea pășunilor cu arbori în zona Transilvaniei de Sud are tradiții începând din Evul Mediu. Aceste pășuni cu arbori au fost apreciate datorită serviciilor oferite de ecosistemele variate și de frumusețea lor fără pereche: stejarii și para sălbatică au asigurat atât sursa de hrană pentru animale și populația din zonă cât şi umbra necesară și au prevenit eroziunea solului. Cele mai remarcabile elemente ale pășunilor cu arbori din Transilvania de Sud sunt stejarii seculari, care oferă un habitat ideal pentru nenumăratele specii de viețuitoare.

Pășunile cu arbori reprezintă tranziția dintre păduri și fânețe; astfel pot fi întâlnite în același loc speciile de plante și animale care necesită habitate mozaice, caracteristice atât pădurilor cât și fânețelor. Valoarea lor ecologică este datorată faptului că reprezintă populații de plante și animale cu grad ridicat de rezistență și cu capacitate de acomodare ridicată, cu ecosisteme rezistente efectelor schimbărilor climatice. Pășunile cu arbori rămase reprezintă ecosisteme cu valoare ridicată din mai multe puncte de vedere, care trebuie protejate, deoarece: asigură adăpost pentru speciile pe cale de dispariție; au o capacitate de acomodare ridicată față de schimbările globale; au potențial de recreare ridicată și fac parte din patrimoniul cultural general european. Pe deasupra, sunt cele mai viabile forme ale sistemelor de pășunat forestier în privința managementului durabil al teritoriilor deschise din Europa întreagă.

Din păcate, din cauza schimbărilor intervenite în utilizarea terenurilor, suprafața acestor pășuni cu arbori este din ce în ce mai mică, numărul arborilor seculari s-a redus, nu sunt reînnoiri. Dacă nu tratăm cu prioritate problema pășunilor cu arbori, multe dintre aceste zone pot dispărea sau se pot transforma iremediabil, ceea ce ar constitui o mare pierdere nu numai pentru România, dar și pentru întregul continent european.

www.zonamontana.ro