reclama youtube lumeasatuluitv
update 13 Sep 2019

Nutreţuri neconvenţionale pentru hrănirea vacilor de lapte

Subprodusele rezultate din cultura plantelor

Din cultura plantelor rezultă o serie de subproduse, dintre care unele pot fi utilizate şi în hrana animalelor. Dintre acestea paiele de cereale şi cocenii de porumb sunt în cea mai mare cantitate.

Paiele de cereale au o valoare nutritivă scăzută, însă marele lor neajuns nu este această valoare nutritivă scăzută, ci consumabilitatea foarte mică. Oferite la discreţie, ele nu pot acoperi decât circa 25-30% din necesarul pentru întreţinere a taurinelor. Din acest motiv nu se poate spera ca prin utilizarea lor în cantităţi mari în hrană să se poată obţine şi o producţie de carne sau de lapte. Conţinutul lor ridicat în celuloză impregnată cu lignină şi siliciu face ca pentru digerarea lor să fie nevoie de un timp îndelungat, de 12-14 zile. Aceasta înseamnă că ele blochează pentru un timp îndelungat tubul digestiv al animalelor şi în special rumenul, până când sunt mărunţite prin mai multe reprize de rumegare şi prin acţiunea simbionţilor ruminali. Prepararea lor prin tocare şi tratarea cu substanţe chimice le îmbunătăţesc foarte puţin consumabilitatea, astfel încât nu justifică eforturile şi cheltuielile făcute pentru asemenea acţiuni deoarece paiele au rămas tot paie indiferent cum au fost tratate.

Se poate spune pe drept cuvânt că administrarea lor în cantităţi mari în raţie poate face ca animalele să moară de foame chiar cu ieslea plină.

Din aceste motive paiele nu pot fi considerate nutreţ pentru vacile de lapte. Ele trebuie considerate mai degrabă un fel de diluant al raţiei, putând să fie utilizate numai dacă prin restul componentelor se asigură nutrienţii necesari, dar în acelaşi timp nu este satisfăcută senzaţia de sătul. Aceasta se poate întâmpla când în raţie participă cantităţi mari de sfeclă, de semifân sau cantităţi mari de nutreţuri concentrate şi mai mici de nutreţuri fibroase, mai ales în ultima parte a lactaţiei, când producţia de lapte este în scădere, iar capacitatea de ingerare rămâne totuşi destul de mare. Acelaşi lucru se poate întâmpla în perioada repaosului mamar, pentru a preîntâmpina supraîngrăşarea vacilor în cazul când raţia este formată din fân sau semifân de cea mai bună calitate cu ingestibilitate mare şi nutreţ însilozat din porumb, plantă întreagă cu valoare energetică mare.

Foarte adesea acoperirea necesarului de nutrienţi se face fără a satisface şi senzaţia de sătul. Pentru aceasta este necesar ca raţia să fie suplimentată cu nutreţuri grosiere, respectiv cu paie oferite la discreţie.

Paiele sunt totuşi foarte utile în creşterea vacilor de lapte, fiind utilizate în special ca aşternut, unde creează confort pentru animale. Acesta se traduce şi prin economisirea de energie. Sunt cazuri când prin utilizarea paielor ca aşternut se economiseşte mai multă energie decât s-ar realiza dacă acestea ar fi utilizate ca hrană de către vaci.

În hrănirea practică a vacilor de lapte apar deci situaţii când sunt necesare şi paiele pentru a satisface senzaţia de sătul. Din aceste motive ele nu trebuie să fie total excluse din hrană, dar fără a se pune bază pe valoarea lor nutritivă. Într-un cuvânt, ele nu au ce să caute în ieslea vacilor cu producţie bună de lapte, dar este bine să fie puse lângă iesle pentru ca vaca, dacă simte nevoia, să poată să ia din când în când câte o gură din ele. Acest fapt oferă un plus de confort pentru vacă, dându-i tot timpul senzaţia de sătul şi, totodată, stimulând rumegarea, care are efecte favora­bile asupra digestiei ruminale. Aceasta contribuie la menţinerea unui pH favorabil activităţii simbionţilor ruminali.

Subprodusele rezultate din culturile de leguminoase, cum sunt vrejii de mazăre sau paiele rezultate în urma treierării lucernei şi trifoiului pentru sămânţă, au valoare energetică asemănătoare cu a paielor de cereale; în schimb, au un conţinut de proteină mult mai ridicat. De asemenea, ele au şi o consumabilitate mai bună decât a paielor de cereale, din acest punct de vedere apropiindu-se de un lan de calitate mediocră. Pot fi utilizate în raţia vacilor de lapte în cantităţi reduse şi în amestec cu alte nutreţuri cu valoare mare şi în special în ultima parte a lactaţiei sau în perioada repaosului mamar. Aceste subproduse şi în special vrejii de mazăre au dezavantajul că mucegăiesc foarte uşor, chiar dacă sunt depozitaţi în bune condiţii deoarece sunt higroscopici, deci atrag umiditatea din atmosferă în special toamna, în sezonul ploios. Din acest motiv este bine să fie consumaţi înainte de a surveni sezonul ploios din toamnă.

Cocenii de porumb au partea comestibilă, respectiv frunzele, de asemenea cu valoare nutritivă, similară cu a unui fân de calitate medie şi se pot utiliza în aceleaşi condiţii ca şi acesta. Şi cocenii de porumb, dacă nu sunt bine adăpostiţi, mucegăiesc uşor şi în asemenea condiţii, dacă sunt administraţi în hrana vacilor gestante, pot pune în pericol sănătatea şi viaţa produsului de concepţie. Totodată, dacă asemenea coceni sunt daţi vacilor în lactaţie, pot influenţa în sens negativ procesul de reproducţie, iar în anumite condiţii toxinele micotice se pot elimina prin lapte, punând în pericol sănătatea consumatorilor.

Resturile de la cultura sfeclei de zahăr sunt formate din frunze, colete şi vârfuri, care reprezintă circa 40% din greutatea rădăcinilor, ceea ce înseamnă 10-15 tone/ha, respectiv circa 1.500-2.000 UNL şi 1.500-2.000 PDIN. Acestea pot fi utilizate în hrana vacilor de lapte, fie proaspete, fie conservate prin însilozare. Trebuie să fie acordată atenţie la recoltarea lor ca să nu fie murdărite cu pământ sau să fie ude. În cazul în care nu sunt impurificate pot fi date hrană vacilor de lapte în cantităţi de până la 15 kg pe zi, după o prealabilă obişnuire, pentru a se evita producerea diareii. În compoziţia chimică a frunzelor de sfeclă există mult acid oxalic, până la 3-4% din SU. Dacă sunt utilizate un timp mai îndelungat trebuie ca raţia să fie controlată sub aspectul conţinutului în calciu, deoarece acidul oxalic poate să blocheze o parte din calciul raţiei. Taurinele pot să metabolizeze acidul oxalic în procesul de fermentaţie ruminală, însă pentru aceasta frunzele de sfeclă trebuie să fie introduse în raţie în mod treptat, pentru a da posibilitatea microsimbionţilor ruminali să se adapteze la utilizarea acidului oxalic.

Ing. Ovidiu PETRAN