reclama youtube lumeasatuluitv
update 13 Dec 2019

Viitorul agriculturii româneşti este cooperatist

Cum arată viitorul agriculturii româneşti? Va fi ea bazată pe fermele mici, pe fermele familiale sau pe marile latifundii? Sunt întrebări la care încearcă să dea un răspuns în interviul de mai jos scriitorul şi jurnalistul ştiinţific Alexandru Mironov.

– Domnule Mironov, cineva spunea că satul fără Europa poate exista, dar Europa fără sat, nu... Ce credeţi despre această afirmaţie?

– Exprimarea este frumoasă, dar nu cred că este tocmai adevărată. Şi spun asta pentru că cele mai multe dintre ţările occidentale au sate destul de puţine... Aici, satele sunt foarte rare, populaţia trăieşte mai mult la oraşe. Şi acest lucru se întâmplă pentru că acum în agricultură se lucrează pe suprafeţe mari. Nu mai e nevoie ca ţăranul să stea lângă ogor. Eu cred însă, totodată, că din toate ţările Europei, cele din zona noastră vor continua să fie rurale ba chiar, paradoxal, să fie din ce în ce mai rurale. Cel puţin, românul înţelege că e mult mai bună „iarba verde de acasă“, că viaţa e mai bună, apa mai curată, hrana mai sănătoasă faţă de oraş, unde viaţa e mai haotică. De aceea eu cred în „România rurală 2050“, acest slogan văzându-l ca un altfel de „drapel“ pe care eu l-aş pune în mâinile copiilor şi nepoţilor mei. Cred că atunci, în 2050, cine va avea mâncare va avea putere, pentru că vorbim de o lume de 9,3 miliarde de locuitori şi de o Europă care va avea peste 600 de milioane de oameni. Şi da, în viitor Europa va fi una rurală, dar nu în toate părţile ei... Pentru că acum, în ţări precum Franţa, satele au ajuns un fel de muzee...

– Acum trebuie să ne gândim la faptul că satele, de exemplu, au Internet, iar însăşi noţiunea de „rural“ se schimbă... Omul de la ţară are deschidere către lume prin mijloacele de comunicare...

– După cum bine spunea acad. Drăgănescu, planeta este învelită într-o nouă sferă. O sferă a cunoaşterii... Pe lângă sistemul de comunicaţii de acum, care leagă pe toată lumea cu toată lumea, cred că în viitor fiecare va purta asupra lui un cip de înregistrare şi transmitere a stării de sănătate, a locului unde se află... Întorcându-mă la viaţa de la ţară, cred că va fi mult mai simplu de trăit acolo. Se observă că tot mai multă lume preferă să se mute la sat chiar dacă nu au mai trăit acolo...

– Statisticile spun că, în acest moment, 47 la sută dintre români trăiesc la ţară. Problema e că populaţia României a îmbătrânit – peste 25% din populaţie are peste 60 de ani, iar pentru sat situaţia este mult mai critică pentru că acolo populaţia a îmbătrânit mult mai puternic. De aceea este nevoie de această infuzie de tinereţe...

– Da, este categoric nevoie. Pentru asta trebuie să se facă mari investiţii în învăţământul pentru sănătate. Medicii nu trebuie să mai plece în străinătate... Eu cred că, în cele din urmă, sistemul se va pune la punct şi la noi. Observ că, în ultima vreme, au început să vină tot mai mulţi străini în facultăţile noastre de medicină... Va trebui să mărim numărul de studenţi care să înveţe aici şi să-i folosim în ţară. Iar Ministerul Sănătăţii trebuie să facă ceva pentru că nu e corect ca medicii să înveţe meserie din impozitele pe care noi le plătim şi apoi să plece să muncească în străinătate. Nici nu cred că e corect din partea Occidentului că ne face asta...

– E clar că, indiferent de problemele care vor fi, agricultura va rămâne pentru totdeauna preocuparea celor care locuiesc în rural. Şi s-au tot purtat discuţii intense despre cum ar trebui să fie agricultura României – cu suprafeţe mari, latifundiare sau cu ferme mai mici familiale.

– Eu cred că agricultura cooperatistă este viitorul dincolo de marile moşii care există acum şi care funcţionează foarte bine pe sistemul randamentului. Când mă refer la sistemul cooperatist mă refer, de exemplu, la oamenii din 10-12 comune care îşi duc producţia la un Centru unde aceasta este prelucrată. Iar acest Centru este dotat cu toate facilităţile, de la apă curentă la punct de cercetare. De aceea cred că sistemul cooperatist este inevitabil pentru că altfel agricultorii nu vor reuşi să facă faţă vremurilor...

– Permiteţi să vă completez... În România, plecând de la experienţa comunismului, se confundă cooperativa cu colhozul. Oamenii sunt încă speriaţi, acum şi după 25 de ani. De aceea trebuie să-i lămurim pe tineri că ăsta e viitorul. Dar de câte ori s-a încercat câte ceva apare această teamă ca „nu cumva să-mi pierd pământul“...

– E normal să fie aşa, dacă ne gândim că mulţi ţărani au devenit proprietari de puţin timp. Iar în această chestiune şcoala are un cuvânt greu de spus. Dacă în şcoala românească, la lecţia de educaţie civică, se explică faptul că numai împreună putem rezolva problemele în sensul de a lucra împreună pământul pentru o eficienţă mai mare, atunci lucrurile iau o altă turnură. Asta înseamnă agricultură de mare calitate, singura care poate aduce venituri serioase României, din pământul foarte bun care e aici. Să nu uităm că avem cel mai bun cernoziom din zonă...

– Legat tot de educaţie... Anul trecut am început şcoala fără manuale, am dat cardurile de sănătate fără să avem cititoare de carduri, am construit, la Braşov, o pistă de aeroport, care a costat vreo 25 de milioane de euro, dar am rămas doar cu pista pentru că nu mai avem bani pentru clădirea şi anexele aeroportului. De asemenea, în satul Roma din judeţul Botoşani s-au construit şanţuri de beton, dar au uitat să facă podeţele, iar lumea din sat a rămas izolată. Vă întreb... De ce avem noi, românii, această neşansă să ne dăm, cumva, cu stângu-n dreptu’?

– Pentru că nu există o gândire care să unească. Pentru că la români nu ştie dreapta ce face stânga. Nu se răspunde la întrebarea: „Cine trebuie să facă asta?“. În acest sens, cred că, cel puţin când vine vorba de proiectele mari, cea care trebuie să răspundă la această întrebare este Academia Română. Pentru că aici sunt minţile cele mai luminate pe care le avem. Şi mă refer acum şi la cele 66 de institute de cercetare. Cred că acestora trebuie să le dăm tema, iar ei să răspundă la întrebări. Numai atunci vom ajunge la o omogenizare a acţiunilor.

– Într-adevăr. Observ că la noi există o ruptură periculoasă între politic şi ştiinţă. Spun acest lucru pentru că nu am găsit în niciun program politic o viziune care să construiască România punând la temelia proiectelor oamenii de ştiinţă.

– Eu sper că tragi-comedia care se joacă în politică acum să facă poporul român să zguduie puţin clasa conducătoare. Toţi spun, inclusiv studiile de ultimă oră, că trebuie să facem o infrastructură. Nici grânele nu le poţi transporta bine dacă n-ai drumuri. Trebuie să refacem şi căile ferate... În plus, trebuie să construim şi silozurile de care avem nevoie pentru că depozitarea cerealelor e încă o problemă. Trebuie luate toate problemele pe rând, iar pe primul loc trebuie puse problemele cu adevărat arzătoare pentru ţară.

Gheorghe VERMAN

Articole recente - Lumea Satului