Adama Sultan iulie 2020
update 6 Aug 2020

Luiza, singura pensiune din Valea Almăjului

Situată într-o zonă cu un bogat potenţial turistic, pe Valea Almăjului, comuna Bozovici, judeţul Caraş-Severin, pensiunea Luiza este singura locaţie care poate opri, vremelnic, drumurile turiştilor aici. Mulţi ar spune: „mai bine una şi bună decât zece şi rele“, dar lucrurile nu stau chiar aşa, fiindcă bagajul turistic al împrejurimilor reclamă multe alte unităţi de cazare, care, odată construite, ar contribui la o bună dezvoltare regională.

Adrian Stoicu este atât primarul comunei Bozovici, cât şi proprietarul pensiunii Luiza. Niciodată până acum 4 ani nu s-a gândit că ar putea fi proprietar şi nici până acum 2 ani că ar putea fi primar. Născut şi crescut în Bozovici, ca majoritatea copiilor de la ţară a plecat spre oraş la şcoli mai înalte decât generala făcută în localitate. A învăţat în Timişoara, a locuit acolo şi tot în acea urbe s-a şi căsătorit. Pesemne, însă, că-l trăgea aţa spre locurile natale, din moment ce, într-o bună clipă, şi-a luat soţia şi a venit în Bozovici cu gândul să încropească o afacere. Iniţial nu s-a gândit că o să-i meargă cine ştie ce şi că nu va pierde mai mult de un an pe aici. Destinul, însă, a vrut altceva. A pus pe picioare un depozit de materiale de construcţii şi a început treaba. Şi i-a mers. Uşor, uşor a deservit nu numai propria comună, ci şi o parte dintre localităţile situate pe Valea Almăjului. Seriozitatea în afaceri, spiritul de bun gospodar i-au făcut pe cei apropiaţi să-i bage în cap ideea că ar putea fi şi un bun primar. A ezitat la început, dar când l-a biruit gândul că, aşa cum stau lucrurile în comună nu prea are ce viitor să asigure copilului, s-a hotărât: „Trecerea am făcut-o la îndemnul prietenilor şi cunoscuţilor care mă ştiau un bun gospodar, fiindcă am luat totul de la zero, depozitul de materiale de construcţii şi construirea pensiunii Luiza: numele fiicei. Întotdeauna am avut o comunicare bună cu oamenii. Cei care veneau să cumpere de la mine îşi spuneau păsurile şi eu ascultam. Aşa am ştiut ce probleme are comuna, cum aş putea-o dezvolta şi cum aş putea ajuta comunitatea.“

Cu o pensiune nu se face primăvară turistică

Astăzi, la 2 ani după alegeri, ştie precis nevoile localităţii şi ce aşteptări au oamenii de la el. A moştenit datorii foarte mari de la vechea administraţie, dar acum se laudă că este cu situaţia la zi. „Suntem la zi cu totul, ba mai mult, am implementat deja trei proiecte europene şi suntem în stadiul de implementare. Mai avem un proiect guvernamental, pe Ordonanţa 28, pe reabilitare străzi. Zilele trecute am semnat contractul de lucrări cu întreprinzătorul. Comuna noastră a fost condusă 16 ani de un primar care nu a găsit soluţii să facă ceva pentru oameni. Stătea în Reşiţa, venea o dată la 2 săptămâni, iar în ultima perioadă, din păcate, era atât de bolnav încât nu mai avea nicio tragere de inimă să facă ceva pentru comunitate. Nefăcându-se nimic 16 ani, oamenii au acum aşteptări mari, îşi doresc să faci totul repede şi dintr-o dată. Pe proiectele europene se lucrează ani de zile până apuci să le finalizezi. Momentan avem în plan reabilitarea grădiniţei şi a parcului. Cu grădiniţa suntem aproape de final, în primăvară ne apucăm de parc. Avem nişte podeţe într-un stadiu foarte mare de degradare, care trebuie reabilitate şi pentru care am făcut un proiect de calamităţi, prin Măsura 322 D“. Conştient că zona are mare potenţial turistic, continuă: „Avem cascada Bigăr, destul de cunoscută. Dar chiar Valea Almăjului este o zonă nepoluată, cu vegetaţie, cu păduri. Din păcate, nu se poate face turism cu o singură pensiune. Să sperăm că proiectele pe sesiunea 2014-2020 vor avea şi investiţii pe măsură, cu o documentaţie mai simplificată, cu mai multă flexibilitate. De pădurea noastră era interesat, într-o vreme, însuşi Ion Ţiriac pentru a face un fond de vânătoare. Şi noi ca primărie suntem deschişi la proiecte şi investiţii, însă s-a cam vândut tot terenul intravilan. Acum am la primărie o echipă tânără, pliată pe proiecte europene.“

Zonă bună, spaţii de cazare puţine

„Suntem singurii care am rămas din Valea Almăjului fără canalizare. Acesta este proiectul major pe care vrem să-l facem cu o investiţie destul de mare. Iniţial a fost un proiect făcut pe bani guvernamentali, am renunţat la el şi am preferat să mai stăm un an-doi şi să-l băgăm pe proiect european, că ştim sigur că se finalizează. Pensiunea este funcţională tot timpul, am un băiat care se ocupă de ea. Pe viitor ar trebui s-o mărim, să mai facem încă o pensiune sau să mărim capacitatea de cazare. Însă ar fi extraordinar dacă şi alţii ar ridica pensiuni. Poate reuşim prin primărie, oferim şi consultanţă prin oamenii pe care-i avem acolo. Să ai o zonă turistică ce are un potenţial aşa mare, un produs natural special şi să existe numai o singură pensiune nu e normal. Pensiunea Luiza am făcut-o în regim de avarie. Nici nu m-am gândit că o să ajung primar şi că o să-mi folosească. Dar vine un investitor în zonă şi n-ai unde să-l duci, n-ai unde să-l cazezi. Investiţia am făcut-o acum 3-4 ani şi, iniţial, n-am construit-o cu intenţia de-a caza. Prietenii m-au determinat să-mi fac şi nişte spaţii de cazare. Am plecat de la o cameră, dintr-o clădire cumpărată de la un lichidator. Oamenii ştiu că am pornit totul de la zero, de aceea au crezut că mă pot ocupa şi de primăria luată, pe undeva, tot de la zero. Mai trebuie lucrat însă la infrastructură. Degeaba avem în preajmă locuri inedite, cum ar fi Lacul Dracului sau Cheile Nerei, dacă drumurile sunt impracticabile. Dar, uşor, uşor, în mandatul meu voi încerca să rezolv o parte din probleme, ca, dacă vine altul în locul meu, să n-o ia de la zero, cum am făcut eu.“

Facilităţi Pensiunea Luiza

Aflată în centrul localităţii Bozovici, în imediata vecinătate a Parcului Central, pensiunea are în dotare 14 camere, dintre care 4 cu pat matrimonial şi 10 camere duble. Sunt dotate cu frigidere, baie, încălzire centrală, Tv prin cablu şi Internet. Dispune de bucătă­rie, precum şi de o modernă sală de mese, cu o capa­citate de 60 de locuri, ideală pentru organizarea de evenimente. Parcarea este asigurată de un sistem de supraveghere cu camere video. În zonă se pot vizita: Cascada Bigăr – cu o înălţime de 7 m, al cărei debit de apă curge direct pe un bloc de tuf calcaros; Cascada Susărei – cu o cădere de 15 m, în Parcul Naţional Cheile Nerei; Staţiunea Băile Herculane; Rezervaţia Mulinologică Rudăria; Lacul Dracului – în Munţii Locvei, în partea de început a Cheilor Nerei; Cheile Caraşului etc.

Preţuri: 80 lei camera dublă. Contact: 0733.909.571.

Paul Rogojinaru