reclama youtube lumeasatuluitv
update 13 Dec 2019

Particularitățile digestiei la iepure

Iepurele este un rozător al cărui potențial productiv este dependent în mare măsură de nivelul cantitativ și calitativ al hranei, deziderat ce nu poate fi realizat fără a cunoaște particularitățile morfologice ale aparatului digestiv și cerințele nutriționale ale speciei.

Aparatul digestiv al iepurelui este alcătuit din tubul digestiv și glandele anexe. La rândul său, tubul digestiv este compus din cavitatea bucală, faringe, esofag, stomac, intestin subțire și intestin gros, format din cecum, colon și rect. Stomacul prezintă un orificiu, la partea superioară, numit cardia, prin care se face legătura dintre esofag și stomac. Un alt orificiu, numit pilor, face legătura dintre stomac și duoden, segmentul inițial al intestinului subțire. Segmentul mijlociu al intestinului subțire se numește jejun și se continuă cu ultimul segment numit ileon. La iepure intestinul subțire are lungimea de ¾ cm și un diametru de cca 9 mm.

Cecumul este prima porțiune a intestinului gros și reprezintă aproximativ 40% din volumul total al tubului digestiv. Colonul și rectul sunt ultimele două segmente ale intestinului gros.

Glandele anexe sunt reprezentate de ficat și pancreas.

Iepurele se hrănește permanent, consumând în 24 de ore 70-80 de tainuri care durează 1-2 minute fiecare. După mărunțirea furajelor în cavitatea bucală și umectarea cu salivă bolul alimentar ajunge în stomac și se impregnează cu sucul gastric secretat de numeroasele glande din mucoasa sa, favorizând digestia stomacală, o continuare a celei bucale. În urma digestiei gastrice conținutul devine lichid și se numește chim gastric. Prin mișcările de contracție și relaxare ale musculaturii de la nivelul pilorului conținutul gastric (parțial digerat) este deplasat în duoden, unde aciditatea chimului este neutralizată de sucul pancreatic și bila secretată de ficat.

La iepure intestinul subțire are lungimea de 3-4 m și un diametru de cca 9 mm și este compus din duoden, jejun și ileon, ultimul segment care face legătura cu intestinul gros. Prin mișcări peristaltice, de segmentare ritmică și de pendulare, chimul este împins către intestinul gros pe parcursul înaintării, substanțele digerate fiind absorbite în circuitul sanguin. După circa o oră de la ingerare, primele fracțiuni alimentare neabsorbite ajung în cecum.

Cecumul este prima porțiune a intestinului gros și reprezintă aproximativ 40% din volumul total al tubului digestiv. La nivelul acestui organ conținutul intestinal și în special celuloza suferă transformări sub acțiunea unei bogate și variate flore bacteriene ce permit utilizarea substanțelor fibroase din nutrețuri, punând la dispoziția organismului acizi grași, unele proteine și vitamine, mai ales cele din complexul B. Acizii grași produși traversează pereții cecumului și sunt utilizați ca sursă de energie în organism. Pe lângă rolul său în metabolismul ener­getic, cecumul intervine și în metabolismul acizilor aminați.

Din cercetările efectuate rezultă că furajele ingerate străbat în timp scurt traiectul tubului digestiv până la cecum, unde sunt stocate timp de cca 6 ore și transformate în crotine (cocoloașe moi), acoperite de mucus și cu o umiditate de 70-80%. După ce crotinele moi străbat segmentele intestinului gros ajung la anus, de unde sunt preluate de iepure cu ajutorul gurii și înghițite fără a fi masticate. Acest fenomen este cunoscut sub numele de coprofagie, după care începe al doilea ciclu de digestie. Crotinele moi ingerate stau un timp în prima parte a stomacului apoi trec în intestinul subțire, unde are loc o a doua digestie urmată de asimilația intestinală. De aici trec direct în intestinul gros, evitând cecumul, unde se deshidratează și se elimină prin anus sub formă de crotine dure cu o umiditate de 40-45%. Reingestia dejecțiilor primului ciclu se face totdeauna după repaus dacă animalul nu este deranjat. Coprofagia este influen­țată de hormonii suprarenali, iar atunci când iepurii sunt deranjați aceasta poate înceta timp de 24 de ore. În astfel de cazuri, gradul de valorificare a hranei scade, în special digestibilitatea celulozei și resorbția proteinelor.

Având în vedere că iepurele digeră de două ori o parte din nutrețul consumat el poate fi considerat un pseudorumegător.

Datorită particularităților tubului digestiv la iepure, coprofagia constituie un act fiziologic necesar și nu un viciu. La puii de iepure ea debutează în jurul vârstei de 3 săptămâni, când aceștia încep să consume pe lângă laptele matern și furaje celulozice. Comparativ cu rumegătoarele, la care acțiunea microsimbionților în sinteza unor substanțe cu valoare nutritivă se desfășoară în rumen, la iepure rolul rumenului este preluat de cecum (prima porțiune a intestinului gros, de forma unui fund de sac, cuprinsă între intestinul subțire și colon). Acesta este motivul pentru care iepurele beneficiază de elementele nutritive elaborate de microflora specifică a cecumului său doar prin reingerarea propriilor sale excremente sub formă de crotine moi.

Prin coprofagie iepurii își completează cerințele în proteine de mare valoare biologică, respectiv aminoacizi esențiali, precum și vitamine hidrosolubile. Coprofagia realizează și reglementarea conținutului de sulf în țesuturi, valorile acestuia scăzând din lipsa ei. Iepurii care nu consumă crotine noi manifestă o scădere considerabilă a sulfului în sânge, mușchi și ficat, concomitent cu o reducere a tranzitului lor intestinal.

Particularitățile de valorificare a hranei fac ca la iepuri, spre deosebire de alte specii, normele de hrană stabilite să fie mai puțin exacte. Este necesară asigurarea unui minim de 12/14% celuloză brută în rație pentru realizarea balastului pe care să se dezvolte la nivelul cecumului flora bacteriană, în vederea obținerii avantajelor coprofagiei. Din cele prezentate se poate deduce că, datorită structurii aparatului digestiv și a particularităților digestiei, iepurii au posibilitatea să folosească destul de bine nutrețurile fibroase, verzi sau însilozate, precum și rădăcinoasele care reprezintă hrana lor de bază, completată cu mici cantități de concentrate.

Ing. Bogdan MACOVSCHI