Cumulat cu scăderea numărului de animale şi a interesului general pentru zootehnie (din cauza preţurilor mici practicate, a lipsei unei pieţe continue de desfacere etc.), a avut loc în ultima decadă şi o schimbare în modul tradiţional de păşunat. Astfel, datorită faptului că oile au coborât din deal şi munte la şes (uneori chiar lângă marile aglomerării urbane), s-au întâmplat fenomene nedorite. Pe de o parte, prezenţa oilor în zone de şes, în număr prea mare, afectează culturile, iar, pe de altă parte, retragerea oilor din zona de deal şi munte are un efect catastrofal asupra pajiştilor din aceste zone. Aceste pajişti sunt invadate cu ferigă, iar în zonele de munte vegetaţia lemnoasă reprezentată prin arbuşti şi tufăriş s-a instalat pe suprafeţe foarte mari. Se estimează că 1,5-2 milioane de hectare sunt afectate de aceste fenomene.

Pajiştile sau izlazurile comunale, o importantă sursă de furaj

Deşi pajiştile nu se exploatează în această perioadă, există un complex de măsuri pentru îmbunătăţirea producţiei acestor suprafeţe. Din păcate, pe mari suprafeţe folosirea improprie şi neaplicarea unor elementare lucrări de întreţinere fac ca, practic, aceste suprafeţe de teren să aibă o valoare economică mică, aproape nulă.

Una dintre lucrările specifice acestei perioade pe pajişti este înlăturarea excesului de apă acolo unde se impune acest lucru, constând în executarea şi supravegherea funcţionării reţelelor de drenuri sau de canale deschise. Acestea încă mai pot fi curăţite de vegetaţie, astfel încât să fie funcţionale la venirea primăverii.

Deficitul de umiditate în sezonul vegetaţiei active în zonele de şes este mare, de acea se recomandă ca în această perioadă să existe şi preocupări legate de completarea deficitului de umiditate prin reţinerea zăpezii pe pajişti. Reţinerea zăpezii se recomandă a se face pe toate pajiştile din zonele secetoase, prin garduri de diferite mărimi, parazăpezi construite din diverse materiale care reţin zăpada. Gardurile se aşază în paralel la o distanţă de 20 ori mai mare decât înălţimea lor şi se orientează perpendicular pe direcţia vânturilor dominante.

În acelaşi timp se recomandă, în cazul pajiştilor de câmpie, să se planteze perdele de protecţie (prin plantarea de arbori), mai ales când vântul dominant este unul uscat. Micşorarea vitezei vântului reduce evaporaţia, iar pe timpul iernii se reţine zăpada. Efectul acestei lucrări nu este imediat, ci se manifestă în timp.

Tot în această perioadă de iarnă trebuie aplicate şi îngrăşămintele, ca de altfel pe tot timpul anului în cazul pajiştilor. Primăvara devreme, dar şi în ferestrele iernii (perioade însorite şi frumoase ale iernii), se poate aplica gunoi de grajd pe fâneţe şi, eventual, pe acele parcele pe care se va intra la păşunat în primăvară. Încă nu este prea târziu, ţinând seama de vremea de afară, pentru aplicarea gunoiului de grajd, fosfor şi potasiu.

Este absolut necesară folosirea acestor dejecţii animaliere în scopul sporirii valorii pajiştilor, a producţiilor, cu atât mai mult cu cât cantitatea acestor dejecţii este considerabilă (vezi tabel).

La topirea zăpezii vă recomandăm să administraţi şi mustul de grajd, acumulat în fermă în cantităţi însemnate în această perioadă. Aplicarea mustului de grajd se face înaintea pornirii în vegetaţie a plantelor pentru ca acestea să nu primească un gust neplăcut. Efectul mustului durează până la doi ani, sporurile de producţie fiind de 50%.

Vă recomandăm să aplicaţi gunoiul de grajd pe pajişte deoarece acesta este un îngrăşământ organic complet, care îmbogăţeşte solul cu elemente nutritive, microelemente, microorganisme etc. De exemplu, la aplicarea unei doze medii de 30 t/ha gunoi de grajd se aduc în sol 150 kg de azot, 60 kg de fosfor, 180 kg de potasiu, 90 kg de calciu şi peste 7.000 kg de materie organică. Conţinutul mai redus de fosfor face ca să se recomande ca, odată cu gunoiul de grajd, să se încorporeze în sol şi 25-30 kg de fosfor.

Epoca optimă de aplicare este toamna, la încheierea ciclului de păşunat, dar se poate aplica şi în această perioadă.

Dacă acum fertilizăm cu gunoi de grajd se aduc sporuri de 10% faţă de fertilizarea de primăvară, existând avantajul că timpul de transport poate fi mai lung şi că precipitaţiile de peste iarnă antrenează mai bine elementele nutritive din sol. Până la venirea primăverii va dispărea de pe pajişti mirosul caracteristic de gunoi, plantele putând fi consumate cu plăcere de către animale.

Durata de remanenţă a gunoiului este de 4-5 ani în funcţie de doza aplicată, calitatea îngrăşământului, compoziţia floristică a pajiştii. Sporurile cele mai mari de recoltă se obţin în anul 1, scăzând treptat de la un an la altul.

Deşi efectul gunoiului de grajd este deosebit, folosirea acestuia este limitată de disponibilul existent, în unele zone de dificultăţile transportului, împrăştierea lui şi uneori de comoditatea celor care ar trebui să-l folosească.

Pe lângă faptul că întreaga cantitate de gunoi de grajd trebuie valorificată, se evită riscul poluării mediului ambiant datorită acumulării în unele zone, lângă grajduri, a unor enorme astfel de cantităţi. Prin acumularea unor cantităţi mari de gunoi de grajd, elementele minerale sunt spălate şi distribuite în cantităţi excesiv de mari pe terenurile şi în apele din apropiere, având ca efect poluarea cu nitraţi şi nitriţi a acestora.

Din punct de vedere economic lucrarea de fertilizare cu gunoi de grajd este deosebit de avantajoasă, singurele cheltuieli fiind legate de transportul şi împrăştierea lui pe pajişti.

Ing. Liviu FERNEA - OJCA Satu Mare