reclama youtube lumeasatuluitv
update 26 Mar 2019

Credinţa, între legile Domnului şi legile omului

Când lui Newton i-a căzut mărul în cap, descoperind astfel legea gravitaţiei, întrebat cum i-a venit ideea, a răspuns cu modestie: „Am fost inspirat“, fiindcă de multe ori Divinitatea dă semne de îngăduinţă celor care poartă în ei măcar o fărâmă de credinţă. Dar câţi dintre noi mai poartă azi în suflet, în cuget şi-n duh acea fărâmă de credinţă pură, nealterată de nevolnicele dorinţe omeneşti?

„Nimic nu e mai înălţător şi nimic nu egalează în frumuseţe imaginea unei babe desculţe de la ţară, care stă în genunchi în faţa icoanei Maicii Domnului“, spunea cândva Petre Ţuţea. De două mii de ani lumea creştină se roagă Domnului şi de două mii de ani, din când în când, El îşi întoarce faţa către copiii Săi, arătându-şi puterea şi bunătatea care nu se circumscriu niciunei legi sau norme pământene. Pur şi simplu se întâmplă. Aşa se definesc minunile: prin voia Celui de Sus şi prin adânca credinţă a celor de jos! Pe de altă parte, Însuşi Prea Sfântul atenţionează: „Mă îndur de cine Mă îndur şi Mi-e milă de cine Mi-e milă.“ Se întâmplă de multe ori ca cei care ajung la raclele cu moaşte ale diverşilor sfinţi, îmbulzindu-se şi împingându-se, să creeze un jalnic spectacol care n-are nimic de-a face nici cu credinţa, nici cu smerenia. Câţi vin numai să se roage fără să dorească ceva în schimb? Toţi cer, toţi vor să li se dea, toţi cred că li se cuvine, aidoma copiilor răsfăţaţi şi vanitoşi care spun părinţilor: „M-ai făcut? Trebuie să-mi dai, trebuie să ai grijă de mine“. Dar Dumnezeu a lăsat omului liberul arbitru, fără obligaţia de-a deschide necontenit cărări luminoase. Sfântul Augustin spunea: „E în noi înşine ceva mult mai adânc decât noi“. Dar câţi fac imersiuni benevole de scafandru, câţi mai au vreme, dispoziţie ori credinţă să găsească pierduta comoară a acelui „mult mai adânc“ de care vorbea Augustin?

Quo vadis, Domine?

Mai deunăzi, un deputat PUNR a solicitat IPS Daniel ca biserica să facă o derogare, în plin post al Crăciunului, ca de Ziua Naţională a României credincioşii să aibă dezlegare măcar la peşte, dacă nu şi la carne. Mai contează cuvântul Evangheliei sau eternele legi ale Domnului atunci când oamenii vor să-şi impună efemerele lor legi? Să facem un exerciţiu de admiraţie. Închipuiţi-vă un copil care, înainte de culcare, îşi împreunează cu seriozitate mânuţele şi rosteşte, în gând sau cu voce şoptită „Înger, îngeraşul meu“. Puteţi crede că toţi îngerii înalturilor îşi împreunează mâinile o dată cu ei? În genunchi, cu ochi senini şi fruntea ridicată spre icoană se roagă pur şi simplu. Nu vrea nimic la schimb. Numai se roagă. O să spuneţi că nu cere, fiindcă nu l-au cuprins nevoile vieţii, lipsurile ori n-a ajuns la ananghie. Greşit. Adevărul e că încă nu l-a otrăvit falsa noastră credinţă. Dar, nu-i aşa, are timp să înveţe de la noi înşine ce înseamnă minciuna, trădarea, „şmecheria şi descurcăreala“.

Marele Einsein a lăsat scris într-o celebră scrisoare: „Pentru mine, cuvântul Dumnezeu nu este nimic mai mult decât expresia şi produsul slăbiciunii omeneşti, Biblia este o colecţie de legende onorabile dar primitive, care sunt însă destul de copilăreşti. Nicio interpretare, oricât ar fi ea de subtilă, nu ar putea să-mi schimbe părerea despre ea.“ Nu ştim câtă dreptate are sau n-are celestul Einsein. Mai cuviincios ne pare însă gândul întors la pământeanul nostru Neagoe Basarab şi la învăţăturile pentru fiul său, Teodosie: „numai cine n-are îndârjire, acela va afla pe Dumnezeu“. Să-L aflăm împreună. Doamne ajută! 

Paul Rogojinaru