reclama youtube lumeasatuluitv
update 17 Jan 2020

Cooperativa agricolă după model francez

Fermierii suceveni, după doi ani de tatonări, au reuşit să se unească pentru a fi puternici şi pe piaţa europeană prin înfiinţarea Cooperativei Agricole Bucovina. Prin această asociere, fermierii vor să acceseze proiecte europene şi să fie competitivi pe piaţa internă şi externă.

La Suceava a fost înfiinţată, la sfârşitul lunii octombrie, Cooperativa Agricolă Bucovina, structură asociativă formată după modelul francez de la CAVAC. La lansarea oficială de la Suceava au fost invitaţi şi doi reprezentanţi ai Cooperativei Agricole CAVAC din Franţa, pentru a prezenta modelul după care se va ghida cooperativa fermierilor suceveni şi semnarea unui parteneriat între cele două cooperative. Francezii de la CAVAC şi-au arătat disponibilitatea pentru o colaborare directă cu Cooperativa Agricolă Bucovina, inclusiv la achiziţii de grâu şi soia pentru animale.

Cooperativa Agricolă Bucovina are 12 membri fondatori, dintre marii cultivatori din judeţ, care lucrează aproximativ 6.000 de hectare de teren agricol. Noua cooperativă îşi propune să atragă cât mai mulţi fermierii suceveni, inclusiv pe cei mai mici, pentru a putea achiziţiona mai uşor şi mai ieftin materie primă, dar şi pentru a fi competitivi la vânzarea produselor.

„În asociaţie este bine-venit orice proprietar de teren sau de fermă zootehnică. Momentan, am făcut un prim pas pentru că trebuie să pornim de undeva. Luăm modelul din Franţa; dacă la ei merge, poate merge şi la noi“, a declarat Gheorghe Chiriac, preşedintele Cooperativei Agricole Bucovina.

Conform acestuia, primul mare proiect pe care vrea să-l implementeze noua cooperativă cu fonduri europene este construirea unui siloz:

„Vrem să accesăm un proiect cu fonduri europene pentru a construi un siloz de mari dimensiuni, unde să depozităm produsele în condiţii bune, pentru a le putea vinde la un preţ mai bun, la momentul potrivit. Sper ca prin noile proiecte să avem şanse, mai ales că finan­ţarea cu fonduri europene este de 70-90%. Am identificat locaţia unde să amplasăm silozul, la Dărmăneşti, unde există cale ferată şi gaz metan. Aşa am putea să reducem costurile de transport şi să avem un plus la profit.

Francezii vor să cumpere foarte multă marfă din România. Conform discuţiilor, anul viitor vor să cumpere 30.000 de tone de grâu şi soia, dar şi porumb. Este o cantitate pe care o putem oferi fără probleme“, ne-a spus Gheorghe Chiriac.

Prezent la Suceava, Christophe Vinet, director al secţiunii de cereale în cadrul Cooperativei CAVAC din oraşul La Roche-sur-Yon, zona Nantes, a precizat că asociaţia are în spate o istorie de peste 50 de ani, iar reţeta de succes a constat în îmbinarea exploataţiilor vegetale cu cele din sectorul creşterii animalelor. El a confirmat că în Franţa se resimte un deficit la sectorul cereale, în special la grâu, dar şi la soia pentru animale, iar cantităţi mari de produse ar putea fi achiziţionate de la cooperativa înfiinţată în judeţul Suceava.

Fermierul francez i-a îndemnat pe agricultorii suceveni să profite de şansa pe care o au în această perioadă şi să acceseze fonduri europene pentru dezvoltare, şansă pe care cooperativa CAVAC nu a avut-o la înfiinţare. Totodată, a subliniat faptul că aceste forme de asociere au prioritate la multe dintre programele care vor fi subvenţionate cu fonduri europene în următoarea perioadă.

Silviu BUCULEI