Adama Sultan iulie 2020
update 13 Jul 2020

Parc de fotovoltaice pe batalurile de fosfogisps de la Valea Călugărească

În 2020 locuitorii de la Valea Călugărească, Prahova, vor fi uitat că în comuna lor a existat vreodată cea mai puternică fabrică de îngrăşăminte chimice din Muntenia. Haldele de pirită de la Romfosfochim, ridicate ca un pinten în mijlocul câmpului, singurele care mai amintesc de vechea unitate, dar care au creat şi creează în continuare probleme de mediu, prin ridicarea în aer a pulberilor, vor fi cărate în îndepărtata Chină, acolo unde se aude că specialiştii vor extrage minereuri şi metale rare din reziduuri. Restul suprafeţei, respectiv 50 ha din totalul de 140 ha, cât ocupa acum mulţi ani fabrica, este deja în curs de transformare într-un câmp de fotovoltaice.

Italienii de la Vir Company International au promis să facă pe locul batalurilor de fosfogips un parc industrial ecotehnologic, ceea ce presupune o investiţie cumulată de 100 milioane de euro. Jumătate din promisiune a fost îndeplinită. Compania a inaugurat prima parte a proiectului „Construire staţie de producere a energiei electrice bazată pe energie solară cu panouri fotovoltaice“, derulat prin Programul Operaţional Sectorial „Creşterea competitivităţii economice“ (POS CCE 2007-2013), care prevede realizarea unui parc fotovoltaic, cu o putere de 5,38 MW, pe o suprafaţă de 26 ha. Valoarea investiţiei este de 106.836.000 lei (58 de milioane de lei – fonduri nerambursabile). Înainte, însă, a fost nevoie de lucrări de decontaminare şi acoperirea reziduurilor cu o membrană specială, intervenţie care a costat 3 milioane de euro.

Reprezentanţii Vir Company au declarat că parcul ecotehnologic este cea mai mare încercare de acest tip la nivel naţional, iar primarul comunei, Vasilică Neacşu, a apreciat dublul impact pozitiv al proiectului: ecologizarea unei zone poluate şi crearea de noi locuri de muncă pentru localnici. Combinatul chimic s-a înfiinţat în 1970, dar piatră vânătă s-a fabricat la Valea Călugărească din anul 1902. După 1990 unitatea a fost privatizată, lichidată, vândută, revândută şi furată. Abia după ce n-a mai rămas nimic din ea au venit şi primele investiţii.

Maria BOGDAN