Lumea satului 750x100 19 martie
update 28 Mar 2020

Grupurile de Acţiune Locală - o gură de oxigen şi pentru fermierii din Grecia

Problemele crescătorilor de animale par a fi universal valabile, neţinând seama de graniţe. Preţul mic obţinut pe carne sau lapte de la procesatori, furajele scumpe, subvenţiile mici sunt şi nemulţumirile unor ciobani nomazi din localitatea Lasithi de pe insula Creta.

Am ajuns să le cunoaştem păsurile cu ajutorul Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor în Agricultură, care a dorit să ne prezinte exemple de bună practică din această ţară mângâiată de razele soarelui şi scăldată de mare.

După o bună bucată de drum parcursă cu autocarul pe drumuri înguste, dar bine asfaltate, am pornit la pas mai sus, la munte, pentru a face cunoştinţă cu familia Parasiris, tatăl şi cei trei fii, proprietarii unei turme cu 1.000 de oi din rasa autohtonă cretană.

Din autocar lucrurile par foarte frumoase. Într-un peisaj de vis cu mare şi munte eşti tentat să te simţi ca un turist, relaxat şi fără griji. Doar drumul abrupt, stâncos, golaş, fără vegetaţie, printre măslini te-ndeamnă la reflexie: oare cum cresc aceşti oameni animale aici?

De peste 40 de ani familia Parasiris se ocupă de creşterea animalelor, obţinând anual 100 tone de lapte şi 15 tone de carne, însă preţul cu care reuşesc să valorifice producţia nu este deloc mulţumitor.

„Primim doar 0,95 eurocenţi pe litrul de lapte, deşi un preţ corect ar fi de 1,5 euro pe litru. Suntem dezavantajaţi de costul transportului pe mare. Şi furajele sunt mult mai scumpe pentru noi, faţă de fermierii din nordul ţării. Noi dăm 35 eurocenţi/kg, faţă de 11 eurocenţi cât plătesc oierii din nordul Greciei. La fiecare două luni ajungem să plătim 15.000 de euro pe furaje. Preţul cărnii de oaie a rămas neschimbat de 30 de ani, în schimb furajele, combustibilul s-au tot scumpit. Carnea o vindem cu 5 euro/kg, dar un preţ corect ar fi de 7 euro/kg.“

Cu ajutorul Grupului de Acţiune Locală fermierul a reuşit să obţină fonduri europene în valoare de 84.000 euro cu care şi-a construit un adăpost pentru animale şi a fost achiziţionat un tanc de răcire a laptelui care ia calea procesării.

Privind în jur, nici pic de vegetaţie, doar măslinii îmbracă coastele stâncoase ale munţilor, asigurând un pic de umbră animalelor. Mihail Parasiris împreună cu familia deţine circa 5.000 de măslini din care reuşeşte să obţină 5 tone de ulei de măsline. Este singurul dar al naturii care mai îndulceşte viaţa acestor oameni, ajutându-i să supravieţuiască aici.

Patricia Alexandra Pop

Articole recente - Lumea Satului