Unbeaten 2021    Adama decembrie 2020
update 23 Jan 2021

Se apropie iarna, cu blândele ei sărbători creştine

Prima dintre ele este sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae, stabilită în Calendarul Bisericesc pe 6 decembrie. Iar, odată cu ea vine, nu numai cea dintâi „Dezlegare la peşte“ din Postul Mare al Crăciunului, ci şi noaptea când Moş Nicolae rânduieşte frumos în ghetuţele copiilor mult aşteptatele daruri. De asemenea, se mai spune că tot atunci se aşterne peste ţară adevărata iarnă şi că cele dintâi zăpezi prind a coborî, de pe crestele înalte ale munţilor, până jos, în şesurile câmpiilor, timp în care noi tragem nădejdea că şi de data aceasta sărbătorile creştineşti ale iernii fi vor nu numai blânde, dar şi deosebit de frumoase.

Cu toţii mai năzuim că tot mai mulţi români vor reveni acasă din pribegia străinătăţilor. Şi că o vor face, ca de obicei, mult mai devreme decât Ajunul Crăciunului. Ştiind că, atunci când vin, nu vin singuri, ci însoţiţi de bunii lor prieteni de peste hotare. Între ei, veselii şi petrecăreţii italieni, spanioli şi francezi, precum şi sobrii, curioşii şi iscoditorii englezi, nemţi, austrieci, olandezi, finlandezi, suedezi, norvegieni şi danezi. Însă, cu toţii, dornici să vadă cum strămoşii ţăranilor români tăiau şi pârjoleau cu paie porcul gras. Nerăbdători să „ronţăie“ şoricul rumen, stând în poveşti la un păhărel de răchie fierbinte, îndulcită cu miere de albine şi aromată cu chimion, să participe la făcutul cârnaţilor şi la topitul unturii, la rânduitul cărnii şi slăninei puse la sărat în covata de lemn, iar apoi la afumat.

Tot în preajma Crăciunului străinii speră să ajute la cernutul făinei şi la frământatul aluatului pâinilor şi cozonacilor umpluţi cu mac şi cu miez de nucă; să „aţâţe“ focul lemnelor aprinse în vatra cuptoarelor, după care să „bată“ de coajă pâinile dolofane. Şi, nu în ultimul rând, să ajute gospodinele la mărunţitul verzei murate şi la „umplutul“ sarmalelor cu carne tocată, în amestec cu orez şi cu păsat de cucuruz… Iar când în tinda gospodăriei toate fi-vor gata şi la locul lor, va începe lunga şi vesela „cină a porcului“, cu marea cratiţă de tuci aşezată în mijlocul mesei, în care sfârâie carnea, cârnaţul şi sângeretele prăjit alături de o mămăligă aurie din care „aţa“ de in „muşcă“ felii imense, scufundate în tinsoarea blidelor de lut ars, frumos decorate cu motive populare. După care urmează un nesfârşit şir de poveşti de tot felul, stând în tihnă la un pahar de vin rubiniu. În postură de translatori de limbi străine, de cântări, de colinde şi de datini româneşti, fi-vor copiii şi nepoţii cu multă şcoală ai bătrânilor ţărani din puzderia de sate şi cătune cuprinse în chenarul rotund al acestei mândre Ţări dintre Munţi, Păduri şi Ape.

Ioan Vulcan-Agniteanul