Adama Sultan iulie 2020
update 18 Sep 2020

Superstiţii – BUFNIŢA

Bufniţa este pasărea care are un istoric în planul superstiţiilor ce se pierde în antichitatea mitologică greacă. Pasărea emblematică a Minervei (Palas-Athena la greci), zeiţa înţelepciunii, bufniţa este asociată înţelepciunii, inteligenţei, ştiinţei în sensul cel mai larg cu putinţă al cuvântului. În antichitatea romană, bufniţa era venerată alături de zeiţa Minerva, coiful de aur al acesteia, care avea şi calitatea de a o face pe zeiţă nevăzută, avea reprezentat pe el doi imenşi ochi de bufniţă. Reprezentată pe aversul drahmelor ateniene din vremea lui Pericle în cursul Evului Mediu, bufniţa devine, inexplicabil, o pasăre de rău augur, emblemă a vrăjitoarelor, probabil ca urmare a faptului că este o pasăre solitară, nocturnă, obişnuită să cuibărească în locuri mai retrase (de regulă în cimitire). Poate şi faptul că este o pasăre carnivoră (însă nu mâncătoare de cadavre), că vânează noaptea într-o linişte desăvârşită, că ziua rar poate fi văzută zburând sau vânând au consolidat răul ei renume.

Dacă o bufniţă „cântă“ ziua, oriunde în Europa, în cel mai bun caz cel care o aude va afla o veste proastă, iar în cel mai rău caz povesteşte moartea unui apropiat, dacă nu chiar a ascultătorului. Sunetul sinistru pe care-l scoate bufniţa în timpul zborurilor de noapte este interpretat aproape în toate spaţiile culturale europene ca predicţie a morţii, iar dacă este emis în timpul zborului peste o casă moartea va atinge neîntârziat pe unul dintre locuitorii acesteia. Nu este bine nici să te uiţi în cuibul unei bufniţe, ca să nu mai vorbim de neca­zurile de moarte care te pot ajunge dacă îl distrugi.

În Ţara Galilor cântatul bufniţei în fapt de seară e semn că pe undeva, prin apropiere, o fată îşi pierde virginitatea prin viol. În Franţa se crede că dacă o femeie gravidă ascultă cântecul bufniţei şansele de a da naştere unei fetiţe care va deveni vrăjitoare vor fi maxime, iar în Germania, dacă bufniţa „cântă“ în timpul travaliului, nou-născutul va fi nefericit toată viaţa lui. În Normandia, omleta din ouă de bufniţă este leacul cel mai sigur pentru a scăpa de dependenţa creată de alcool. Singurul spaţiu rural în care bufniţa are şi o dimensiune benefică se pare că este spaţiul rural românesc. Dacă bufniţa cântă în luna februarie, înainte de Lăsata Secului, e semn de primăvară timpurie, deci se cuvine să repari hamurile, să ascuţi cuţitul plugului şi să vânturi seminţele care vor fi puse în glie. În unele zone (Bucovina, Basarabia) se repetă „menirea de roadă“ făcută în Noaptea Sfântului Vasile cu cărbuni încinşi, crezându-se că scuipatul bufniţei care cântă va stinge cărbunii meniţi culturilor care ar urma să aibă rod bogat în sezonul ce vine şi, pe cale de consecinţă, creşterea suprafeţelor însămânţate cu cultura respectivă.

Florentina şi A-F. Badiu