reclama youtube lumeasatuluitv
update 23 Sep 2022

Alte 90.000 ha de pădure distruse de topor

„Codrul, frate cu românul!“. A fost odată, ca niciodată. Cu adevărat românii au avut vocaţia civilizaţiei lemnului. Viaţa lor s-a petrecut, vreme de milenii, în perimetrul primitor al lemnului închipuind trecerea lui prin lume. De la pruncie, prin viaţa cea de fiecare zi a gospodarului, de la icoane la magistrala porţilor maramureşene, de la bisericile sfinţite de lemnul dăruit de Dumnezeu la culele oltene legătura de suflet a românilor a fost vegheată de materia caldă a minunilor coborâte din oceanele de clorofilă.

Pădurea i-a fost adesea românului şi masă şi casă ori scut de apărare în calea viscolelor păgâne.

Viaţa codrului, în preaplinul ei, alcătuia cel mai perfect ecosistem străjuind înaltul cerului cu aerul tare dătător de sănătate şi speranţă.

A reteza un pom închipuia pentru români o crimă nelegiuită dacă fapta nu era urmată de răsădirea altor câţiva.

Liniştea codrului era doar arareori tulburată de chipul ori glasul omului. Pădurea se oferea lumii ca o veritabilă minune în care doar păsărilor cântătoare ori animalelor în sălbăticie le era permis să-şi dea măsura frumuseţii lor veşnicită întru belşugul planetei albastre.

Dar vremea a vremuit şi omul a îndrăznit să sfideze lucrarea dumnezeiască a naturii.

Cântecul s-a prefăcut în scrâşnet de drujbă ori ritm de topor mânuit în lăcomie, codrul fiind prădat de hoţii dedulciţi la torente de bănet.

România s-a lăsat sluţită şi batjocorită tocmai de feciorii celor care-i închipuiseră frumuseţea, dând cu tifla tradiţiilor şi obiceiurilor care au purtat-o prin milenii.

Nu-ţi vine a crede ochilor ce hulpavă e setea de înavuţire cu orice preţ a unor samsari care mai îndrăznesc să-şi spună oameni şi, încă mai batjocoritor, români.

Unde sunt pădurile de altădată?

Au fost izgonite în bejenie, lăsând în urma lor răni greu de tămăduit.

Dacă în Europa, de pildă, media terenurilor împădurite bate binişor peste 30-35% din teritoriul suratelor noastre continentale, România abia de mai atinge 20% şi asta, fără îndoială, după statistici depăşite deja de realităţile prezente.

Numai dintr-o ochire, iată, mai zilele trecute, Curtea de Conturi constata – ce dureros! – că peste 90.000 ha de pădure au fost prădate samavolnic, vreo 43.000 numai în Bacău şi Suceava.

Tot statisticile arată că la fiecare trei minute un hectar de pădure cade secerat precum fâneaţa.

Odinioară, aşa era obiceiul, codrul era curăţat dinspre vârful muntelui ori dealului, căzătura pricinuită de vântul înălţimilor fiind adusă cu precădere către vrednicia gaterelor.

Pe atunci, la noi, precum acum în Europa, împăduririle erau o datorie sfântă a întregii naţii, ştiut fiind că plămânul codrului e cel care ţine în viaţă viaţa însăşi.

Se dovedeşte acum că legea retrocedărilor silvice e una păguboasă. Cel puţin aşa cum e făptuită în viaţa reală.

Afacerile cu lemn au prosperat, aşa că vulturii s-au aruncat asupra prăzii. Se retează copaci falnici, calea lor către pieire fiind sub forma buştenilor la preţ de nimic.

Europa cumpără tot ceea ce i se oferă.

Asta fiindcă judecata dreaptă a decidenţilor o protejează de la pieire.

Şi atunci?

Atunci cară pe costuri de ocară pădurile României.

Cine le vinde? Cei puşi s-o apere! Este cel mai fertil loc de exprimare a influenţelor politice.

Într-un târziu au reacţionat şi cei îndriduiţi să stea de strajă dreptăţii.

Măsurile sunt însă şi timide, şi înveninate de lăcomia puternicilor zilei.

Adică la noi ca la noi. Se fură ca în codru!

Legea e doar pentru cei sărmani.

Vine iarna, iau un caz. Nu se pot lua lemne după lege fiindcă lipsesc tipizatele. Un fel de „paşapoarte“ pentru lemnul de foc.

Aşa că, în virtutea stricteţii ordinului de transport pentru lemnul destinat exportului, a fost stopat drumul carelor pentru nevoile sătenilor.

Şi, în sfârşit, o imensă nedumerire. Pentru mine, cel puţin! De ce am pus pe foc fabricile de mobilă româneşti, recunoscute pentru frumuseţea şi calitatea produselor lor?

Fiindcă, blegiţi de setea banilor, n-au băgat de seamă samsarii români că, în fapt, clienţii lor de pe aiurea întâi le-au luat cuţitul ca să poată fura pâinea pe de-a-ntregul.

Gheorghe VERMAN

Articole înrudite