Cum spuneam, la acest eveniment rar din viaţa bătrânilor, dar şi a Prahovei, o vizită regală fiind totuşi un privilegiu, a luat parte şi prietena revistei noastre, Domnica Sorescu Voicu, cea mai bună voce a zonei în interpretarea romanţelor. Aprecierea nu este neapărat a noastră, ci mai ales a juriului prestigiosului festival „Crizantema de aur“, prezidat la acea vreme de celebra Ioana Radu, care i-a decernat acest trofeu prin anii ’80. De altfel, Domnica Sorescu este singura „crizantemă de aur“ pe care o are judeţul, iar cariera sa poate n-a avut norocul unei anverguri naţionale binemeritate, dar a fost una lungă, de calitate şi de succes.

– Nu aş vrea ca interviul să sune a preţuire forţată pentru ceea ce faceţi, adică faptul că sunteţi prezentă de ani buni la manifestări artistice de binefacere – şi mergeţi, evident, gratuit – şi nu ştiu cum să ajungem la acest rezultat...

– Păi, eu ştiu? N-aş folosi acest termen, „gratuit“. Într-adevăr, merg fără să fiu plătită în bani, dar primesc o răsplată infinit mai mare, bucuria din ochii celor care mă ascultă, faptul că mă roagă să revin în mijlocul lor, că uneori fredonăm împreună ritmurile tinereţilor de altădată, că aduc un strop de mulţumire.

– De când mergeţi ca voluntar, haideţi să acceptăm această expresie pentru gestul dvs., la acţiuni dedicate vârstnicilor şi copiilor instituţionalizaţi?

– Acum 20-25 de ani, când lucram în armată (n.n. – Divizia 16 Apărare Antiaeriană şi Casa Armatei din Ploieşti), mergeam, împreună cu domnii generali, cu multe cadouri la casele de copii, cum se numeau atunci, şi la azilurile de bătrâni. Iar eu cântam de fiecare dată. În câteva locuri, imediat după 1990, erau condiţii îngrozitoare, inumane. Atât m-a rănit sufleteşte acest aspect încât s-a născut în mine o slăbiciune pentru bătrâni şi m-am ataşat pe loc ideii de ajutorare. Atunci am hotărât ca tot restul timpului în care mai pot cânta să fiu în mijlocul acestor oameni ori de câte ori sunt chemată. Mai târziu, m-am apropiat de Clubul Pensionarilor din Ploieşti, eu însămi fiind la pensie. Prima dată când am mers la ei am nimerit într-un moment mai vesel, am cântat împreună, s-a născut ideea înfiinţării unui cor... Apoi, la îndemnul preşedintei Sofia Cioc, s-au gândit să strângă, din puţinul lor, nişte bani, sume din care cumpără cadouri pentru rezidenţii de la Centrul Puchenii Mari, de care sunt mai apropiaţi, n-aş şti să vă spun din care motiv. Nu doar la Pucheni avem spectacole, ci şi la Mislea, Lilieşti etc. Cu Centrul Vasarely, de exemplu, condus de o fostă colegă, Gabi Chiran, colaborez de mult timp şi organizăm ori de câte ori se poate momente artistice. Între noi toţi, vorbesc şi de Clubul Pensionarilor, s-a legat o prietenie frumoasă.

– Nu pot să ratez întrebarea: cum a fost să cântaţi în faţa MSR Principesa Margareta?

– De regulă, în faţă sălii pline, indiferent cât de mare sau mică este, îmi găsesc mai uşor cuvintele. De data aceasta a fost altfel. Ţin minte o secvenţă: ascultam Europa liberă şi a fost anunţat un discurs al MS Regele Mihai I. Tata şi mama, cam de-o vârstă cu Majestatea Sa, deci au copilărit şi şi-au trăit prima tinereţe în timp de regalitate, au încremenit. S-a făcut în casă o linişte de mormânt. Erau laolaltă bucurie, respect, nostalgie. Cam aceleaşi sentimente am retrăit acum, având o aşa mare personalitate în auditoriu, cu o aşa ţinută distinsă, aproape imperială. Ca emoţie, cred că în tinereţe am mai trăit ceva similar când mă ovaţiona sala, când îmi umpleau spectatorii braţele cu flori; erau valuri de flori când vedeam sute de mâini care doreau să mă atingă. E ceva teribil de înălţător. Şi acum repet aceleaşi sentimente într-o sală cu 400-500 de pensionari care arată în felul lor unic dragostea.

– Dar aţi mai cântat în faţa altor personalităţi, gândesc. Puteţi face o diferenţă între aceste momente?

– Sigur că am mai cântat. Eram în echipa de protocol a judeţului care-l întâmpina pe Ceauşescu la vizitele sale în Prahova, mai ales la Seciu sau Vila lui Matac. Am cântat, apoi, în prezenţa unor personalităţi precum Ion Iliescu, Mircea Ionescu Quintus, Călin Popescu Tăriceanu etc. Emoţii am avut cu Ceauşescu; mă apăsau importanţa momentului, responsabilitatea pe care o aveam. Cu ASR Principesa Margareta a fost vorba despre solemnitate!

– Mă uitam că nu foarte mulţi colegi de-ai dvs. fac voluntariat de acest tip. Dvs., da. De ce?

– Sunt mulţi oameni care te judecă după preţul pe care-l ceri într-un spectacol, după locurile unde eşti invitat. Eu am mare, mare plăcere în a-l vedea pe om mulţumit, fericit!

Alteţea Sa Regală Principesa Margareta, printre rezidenţii vârstnici de la Vasarely

Mai mulţi beneficiari ai serviciilor sociale de la Centrul Vasarely, din Ploieşti, au trăit, de Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice, momente memorabile, având prilejul poate unic în viaţă de a o avea în mijlocul lor pe Alteţa Sa Regală Principesa Moştenitoare Margareta a României. Fundaţia care-i poartă numele a inclus Ploieştiul, alături de Constanţa, pe harta programului „Niciodată singur“, instituit cu scopul singular de a îmbunătăţi condiţiile de viaţă a persoanelor cu vârste de peste 65 de ani, aflate în risc de izolare socială, singurătate şi sărăcie. De 1 octombrie, Fundaţia Principesa Margareta a României a organizat campania „Flori pentru suflet“, urmând acţiunea la nivel mondial desfăşurată de Federaţia şi Asociaţia „Les petits frères des Pauvres“, prilej cu care a împărţit 5.000 de flori, intenţia finală fiind aceea de a sensibiliza publicul larg şi a-l determina să vină în sprijinul populaţiei de vârsta a III-a. În vizita regală de peste o oră, Principesa Margareta a luat loc printre gazdele sale, 20 de rezidenţi din cei 50 ai centrului Vasarely, a adresat câte o vorbă bună fiecăruia dintre vârstnici, le-a oferit flori, s-a fotografiat cu ei şi cu voluntarii de la Şcoala postliceală sanitară „Regina Maria de România“ şi cu copiii Corului „Trandafirul prahovean“ al Palatului Copiilor, condus de prof. Cristina Stănescu, şi a asistat la un scurt program artistic. Domnica Sorescu Voicu, prezentă de mai mulţi ani, ca voluntar, la acţiunile dedicate bunicilor rezidenţi în centrele de îngrijire din Prahova, a interpretat câteva romanţe şi valsuri. Momentul fiind trăit cu intensitate, întoarcerea în amintiri şi tinereţe a avut o dublă semnificaţie: mulţi dintre ei s-au născut în România monarhică, în vremea când melodiile pe care le-au murmurat alături de Domnica prindeau viaţă. Alteţa Sa Regală a declarat presei, la sfârşit: „Iniţiem aceste programe de 25 de ani în tradiţia Casei Regale şi vom continua cu nişte proiecte care să-i pună laolaltă pe vârstnici şi pe tineri, ca o socializare între generaţii. Reacţia voluntarilor este fantastică, vin lângă noi din ce în ce mai mulţi tineri. Oamenii au nevoie de speranţă, au nevoie să se simtă utili, inima lor se deschide şi apare neaşteptat de multă disponibilitate spre acest fel de acţiuni de solidaritate. Nădăjduim să ajungem cu programul «Niciodată singur» – extins, din această toamnă, şi în centrele Vasarely – în mai multe locuri din ţară, să-l multiplicăm. Am o mare speranţă că acesta va îmbunătăţi viaţa bătrânilor, o va însenina.“

Maria BOGDAN