reclama youtube lumeasatuluitv
update 25 Apr 2019

Drama unei familii. Temniţă pentru spovedanie

Preotul Gheorghe Tatu din Sebeşul de Sus, militant activ împotriva comunismului, a fost una dintre victimele regimului instaurat la 23 august 1944 în România. În anul 1953 a fost arestat şi condamnat pentru că a spovedit persoane urmărite de securitate. Petrece zece ani din viaţă în temniţele comuniste, în timp ce familia sa suportă consecinţele. Drama familiei Tatu din Sebeşul de Sus am aflat-o de la Doina Tatu (căsătorită Nicula), care mi-a povestit mai pe larg despre cele întâmplate în copilăria şi tinereţea sa la Sebeşul de Sus, şi nu numai.

Suferinţa unui deţinut politic

Gheorghe Tatu, ultimul dintre cei şapte copii ai lui Ion Tatu, s-a născut la data de 1 aprilie 1909. Urmează şcoala primară în satul natal, apoi cursurile Şcolii Pedagogice din Sibiu şi în anul 1932 absolvă cursurile Facultăţii de Teologie Ortodoxă din oraşul de pe malul Cibinului.

În anul 1933, Gheorghe Tatu se căsătoreşte cu Eudochia Spârlea din Avrig, nepoata preotului Cârdea. Era o modă a vremii ca tinerii preoţi să se însoţească cu învăţătoare, mai ales în mediul rural, fenomen arhicunoscut în tradiţia satului românesc: o combinaţie fericită, şcoala şi biserica făcuseră dintotdeauna casă bună împreună...

La 19 august 1934, casa preotului Tatu se umple de bucuria venirii pe lume a unei fete, care va purta numele Doina. Fericirea tinerei familii sporeşte, în 1937, când se naşte primul băiat, Septimiu Bujor Tatu, şi mai apoi, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în 1941, când vine al treilea copil care poartă numele tatălui, Gheorghe.

Regimul comunist proaspăt instaurat era în plină ascensiune. Nemulţumirile se înmulţeau vizibil şi lupta rezistenţei anticomuniste se intensificase. Injustiţiile practicate de un sistem ticăloşit, aflat în distonanţă cu idealurile poporului român, pe fondul unei campanii puternice de discreditare a bisericii, în favoarea comunismului ateist, îl determină pe Gheorghe Tatu să se ralieze mişcării anticomuniste, devenind militant activ. Inteligenţa preotului şi, totodată, precauţia îl ajută să se strecoare prin filtrul securităţii, care nu-i găseşte motive plauzibile de arestare.

Comunismul instaurat în Europa primei jumătăţi a secolului XX s-a năpustit ca o fiară asupra oricăror forme de credinţă care nu urmau doctrina comunistă în ţările care i-au căzut victimă, printre care şi în România. Conflictele între laicii orbiţi de comunism şi biserică ofereau reprezentanţilor bisericii două posibilităţi: fie menţinerea şi susţinerea ideilor lor, purtând manifestul roşu în buzunar, fie convertirea lor peste noapte în comunişti cu crucea de gât… Însă, Gheorghe Tatu şi-a purtat crucea în spiritul aceloraşi idei, răzbătând prin jungla comunistă şi rămânând fidel convingerilor sale. Un complet de judecată de la Tribunalul Braşov îl condamnă la zece ani de închisoare.

Arestarea preotului Tatu a avut o puternică rezonanţă în rândurile enoriaşilor săi. Nu exista sătean care să fi avut nevoie de sfatul sau sprijinul său şi să nu-l primească! Era trup şi suflet pentru obştea sătească. Imediat după arestarea preotului, soţia sa este dată afară din învăţământ, constituind un pericol şi în acelaşi timp un exemplu negativ pentru elevii săi. Asta, însă, doar în concepţia comuniştilor.

După ce iese din închisoare, în 1962, preotul a lucrat pe unde a putut pentru a-şi câştiga existenţa şi a-şi întreţine familia, din care lipsise aproape zece ani. La început şi-a găsit de lucru la Codlea, apoi a lucrat ca pontator la uzina de la Mârşa, până când a reuşit să obţină reabilitarea şi revenirea în rândurile preoţimii. Apoi a reuşit să obţină o parohie în localitatea Bradu. Doamna preoteasă s-a angajat ca şi contabilă la o fabrică de sticlă, unde a lucrat până la vârsta de pensionare. Părintele Gheorghe Tatu s-a stins din viaţă la data de 15 iulie 1975 şi a fost înmormântat la Avrig, Eudochia Tatu şi-a urmat soţul după mulţi ani, în 1999.

„Greşelile“ părinţilor… necazurile copiilor!

Atunci când Gheorghe Tatu a fost arestat, fiica sa, Doina, era studentă în anul I la Facultatea de Matematică, la Cluj, iar băieţii erau minori. Dosarul penal al tatălui i-a adus mari necazuri tinerei studente, fiind pe punctul de a fi exmatriculată. Era o studentă bună şi nu era responsabilă de convingerile politice ale părintelui său. Astfel a găsit înţelegere şi sprijin din partea academicianului Raluca Ripan, o proeminentă personalitate a şcolii de chimie clujene, prima femeie-rector din istoria instituţiilor de învăţământ superior din România.

Nici băieţii familiei Tatu n-au fost scutiţi de repercusiunile acţiunilor tatălui lor, resimţindu-le mai ales după terminarea liceului. S-au înscris amândoi la Facultatea de Medicină Umană, de unde au fost ulterior exmatriculaţi din cauza originii nesănătoase pe care o aveau: proveneau dintr-o familie cu un tată anticomunist, duşman al partidului… Dar au perseverat şi s-au înscris la Facultatea de Medicină Veterinară, pe care au absolvit-o.

Matematica, frumoasă ca o fată…

Datorită sprijinului acordat de rectorul Raluca Ripan, Doina Tatu termină facultatea şi se căsătoreşte cu Emilian Nicula. Amândoi au fost studenţi la Cluj. Unindu-şi destinele, cei doi erau hotărâţi să-şi întemeieze o familie şi să se bucure împreună de viaţă. De profesie inginer chimist, soţul Doinei obţine un loc de muncă la Combinatul Chimic din Făgăraş şi, în 1956, cei doi tineri se mută aici. Doina va lucra ca profesor de matematică în cadrul Liceului „Radu Negru“, cunoscut astăzi sub numele de Colegiul Naţional „Radu Negru“.

Accentuând faptul că făgărăşenii erau oameni isteţi şi ambiţioşi, cărora le plăcea cartea, Doina Nicula mi-a spus că este mândră de generaţiile care i-au trecut prin mână. Unii dintre elevii săi au ajuns profesori universitari, medici, academicieni. Printre aceştia se numără şi Laurenţiu Streza, pe numele de mirean Liviu Streza, mitropolitul Ardealului.

Soţii Nicula au fost apreciaţi în colectivele în care au lucrat şi mulţumiţi de rezultatele muncii lor, fiecare făcându-şi meseria cu pasiune şi dăruire. Doina – un priceput profesor de matematică, Emilian – un inginer chimist specializat şi în operaţiunile de export, ceea ce i-a deschis porţile spre lume. Produsul dragostei lor este un băiat, Horea, de profesie inginer, care, din 1990, s-a stabilit în Belgia, în oraşul Spa. Este căsătorit cu o fostă colegă, tot Doina o cheamă, ca pe mama lui. I-au dăruit Doinei şi lui Emilian Nicula o nepoată, pe Alexandra, absolventă de facultate la Bruxelles, în prezent masterandă tot în capitala europeană.

Doina Nicula s-a pensionat, în 1989, la doi ani după ce Emilian se pensionase pe caz de boală (1987). Din păcate, în 2003, la 74 de ani, se stinge din viaţă.

Cu toată drama petrecută în familia preotului Gheorghe Tatu din Sebeşul de Sus în vremurile tulburi de după venirea regimului comunist la conducerea României, iată că urmaşii lui au reuşit să depăşească stavilele ridicate în calea lor şi nu şi-au făcut părintele de râs: au devenit buni profesionişti şi au rămas, precum părinţii lor, oameni de omenie.

Octavian D. Curpas, Phoenix, Arizona

Articole recente - Lumea Satului