Logo
Imprimă această pagină

Impresii fugare despre agricultura Turciei

Cu ceva vreme în urmă am efectuat un circuit prin Turcia, pe traseul Bucureşti – Ruse – Edirne – Istanbul – Ankara – Cappadocia – Konya – Antalya – Rhodos (GR) – Kusadasi – Izmir – Canakkale – Ruse – Bucureşti.

Pe tot parcursul de peste 3.500 de kilometri, prin faţa ochilor s-a derulat ca într-un film panoramic un fascinant peisaj agricol, din care vă relatez câteva impresii.

O primă constatare este aceea că în Turcia se cultivă întreaga suprafaţă agricolă, oriunde este posibil, într-un mod cât se poate de logic şi eficient, cu diferite grade de intensivizare. Producţia principală şi secundară a culturilor de cereale, alte resurse furajere şi mai ales pajiştile permanente sunt integral valorificate prin păşunat, sectorul animalier fiind, de asemenea, bine dezvoltat. Acolo unde se poate ara terenul se cultivă cu prioritate cereale pentru boabe în condiţii de neirigare pe vaste întinderi din Podişul Anatoliei. Cerealele păioase, alături de porumbul pentru boabe, sunt cultivate şi în condiţii de irigare, prioritate având în irigat culturile legumicole de câmp şi mai ales în spaţii protejate (solarii, sere, etc).

În spaţiile protejate ale serelor modernizate dintre Munţii Taurus şi Marea Mediterană într-un climat mai blând din Antalya se obţin până la patru recolte de legume pe an, la preţuri foarte scăzute, cu care se inundă în prezent piaţa europeană.

Urmează apoi terenurile cu soluri scheletice sau în pantă accentuată, cu vaste plantaţii de pomi fructiferi dintre care se remarcă piersicul, rodia, smochinul, portocalul, lămâiul, migdalul, măslinul şi altele, cel mai adesea în sistem irigat – prin picurare. La fel ca legumele, vor fi disponibile pentru export şi fructele din această ţară, întrucât suprafeţe imense de plantaţii tinere vor intra pe rod în viitorul nu prea îndepărtat.

Nu se întâlnesc niciunde plantaţii de pomi fructiferi, vii sau arbori pentru combustibil pe terenurile unde se poate cultiva cereale sau legume. Pe terenurile unde nu se poate ara sau planta specii lemnoase din cauza substratului pietros, vegetaţia ierboasă şi arbustivă se păşunează cu diferite specii de animale, îndeosebi oi şi capre cu încărcătură neverosimil de mare.

Văzând aceste zone, te întrebi cu ce se hrănesc animalele în locuri aproape lipsite de vegetaţie?! La fel este valorificată iarba din mirişti după recoltarea cerealelor şi tot ce este verde şi consumabil ca furaj pentru animale. Am întâlnit suprafeţe mari de culturi furajere irigate, îndeosebi lucernă, în zonele unde există ferme cu vaci de lapte. Se pare că fânul de lucernă sub formă de baloţi pentru vânzare este o afacere prosperă de mare perspectivă în unele zone favorabile acestei culturi. Pe terenurile cu exces de umiditate din luncile unor râuri sunt amenajări pentru cultura orezului pe mari suprafeţe.

Producţia de cereale este depozitată în silozuri mari, moderne, de unde în bună parte este utilizată ca furaj în special pentru fermele zootehnice de creştere a păsărilor şi îngrăşare a tineretului ovin şi caprin, ştiut fiind că populaţia majoritar musulmană nu consumă carne de porc.

Rămâi uimit să vezi silozuri metalice strălucind în razele soarelui pe terenuri agricole slab productive şi nu departe de acestea adăposturi de dimensiuni considerabile, unde mii de păsări şi animale convertesc furajele în carne, ouă şi alte produse de primă necesitate.

Acumulări mari de apă dulce şi sistemele moderne de irigaţii cu „picătura“ sunt prezente la tot pasul în acest climat mai arid cu influenţe mediteraneene.

Grija pentru rodnicia pământului este observată pretutindeni. Cele mai multe construcţii de locuinţe sau alte destinaţii se fac pe terenuri neproductive, în special stâncării.

Iată doar câteva dintre impresiile fugare despre agricultura acestei ţări al cărei exemplu este demn de urmat mai ales de noi, cei care de două decenii am bulversat agricultura performantă a trecutului sub umbrela tranziţiei prost înţelese şi aplicate. Fărâmiţarea terenurilor agricole, distrugerea infrastructurii pentru irigaţii, desecări etc., demolarea marilor combinate de creştere a animalelor, încetarea fabricării tractoarelor şi maşinilor agricole n-au făcut decât să întoarcă o economie în plină dezvoltare cu cca cinzeci de ani înapoi. Oare a mai făcut cineva aşa? Cred că suntem unici prin modul de a ne ruina şi vinde ce-a mai rămas.

Teodor MARUŞCA

Articole înrudite

Articole recente - Lumea Satului

Revista Lumea Satului