reclama youtube lumeasatuluitv
update 22 Nov 2019

Micii producători de cartofi, afectaţi de mană şi putregai

Dacă la grâu şi secară prognozele sunt bune, culturile de cartof din Suceava, unde nu s-au aplicat tehnologiile şi tratamentele corespunzătoare, sunt sub ameninţarea manei şi putregaiului.

Suprafaţa totală cultivată cu cartofi în judeţul Suceava este de 21.000 de hectare. În condiţiile din acest an, cu multe precipitaţii, tuberculii sunt bine dezvoltaţi, având deja dimensiuni mai mari decât în mod obişnuit, o parte dintre culturi fiind însă sub ameninţarea a două boli periculoase, respectiv putregaiul şi mana.

„După ploile prelungite, a părut soarele puternic, favorizând apariţia manei. Probleme sunt doar la micii cultivatori şi în gospodării. Marii cultivatori de cartofi au făcut tratamentele necesare, iar culturile arată foarte bine. Lujerii sunt încă verzi, cartofii se dezvoltă în continuare, până când demarează recoltarea. Este foarte importantă maturizarea din această perioadă“, ne-a spus Constantin Acostoaie.

Fermierii care nu au aplicat la timp tratamentele obligatorii se confruntă cu atacul putregaiului, o boală destul de periculoasă, pentru că poate afecta tuberculii în proporţii însemnate. Culturile depreciate de putregai îi vor afecta pe micii producători, care, de regulă, îşi asigură sămânţa pentru anul viitor din recolta proprie. Marii cultivatori nu vor avea de suferit din acest punct de vedere, întrucât ei îşi înfiinţează loturi semincere sau se aprovizionează de la producători sau furnizori autorizaţi. Specialiştii Direcţiei Agricole Suceava nu au făcut o estimare o producţiei medii la hectar, dar spun că sunt premise pentru o recoltă bună din punct de vedere cantitativ.

Silviu BUCULEI