reclama youtube lumeasatuluitv
update 23 Aug 2019

Preţurile mici la furaje, o capcană pentru crescătorii de animale

Interviu cu Nicuşor Şerban, directorul societăţii comerciale Agroserv Măriuţa

Primăvara şi vara acestui an au fost marcate, parcă mai mult ca în anii trecuţi, de fenomene meteorologice extreme. Vorbim de furtuni cu o putere greu de imaginat, de ploi în rafale, cursuri de apă firave care, peste noapte, au înghiţit localităţi întregi, dar şi de o caniculă aproape insuportabilă. Iar printre cei mai afectaţi de aceste fenomene meteo extreme au fost agricultorii care, oră de oră, timp de luni de zile au fost cu ochii pe recolte, în multe cazuri neputând decât să constate dezastrul adus de vremea capricioasă. Mai puţin afectaţi au fost fermierii din zootehnie, pentru că animalele nu depind atât de mult de vremea de afară precum plantele. Directorul societăţii comerciale Agroserv Măriuţa, Nicuşor Şerban, a declarat într-un interviu pentru Lumea Satului că 2014 a fost şi este un an bun pentru zootehnie.

– Domnule Nicuşor Şerban, pe vremuri era o vorbă printre agricultori, şi anume că animale sunt cele care pot scoate sărăcia din ograda omului. Mai este valabil?

– Sigur că mai este valabil... Şi spun asta pentru că transformarea producţiei vegetale în proteină animală, respectiv lapte, carne, ouă este întotdeauna mai eficientă pentru valorificarea producţiei vegetale decât vânzarea propriu-zisă a ei.

– Problema care se pune este ca proprietarul animalelor să deţină şi baza furajeră...

– Într-adevăr, reprezintă un avantaj pentru un crescător de animale, dar nu este o condiţie definitorie. În mod normal, ca să ai o socoteală corectă în ceea ce priveşte o fermă zootehnică ar trebui ca input-urile, şi aici mă refer în special la cereale în particular şi la hrană în general, să intre în hrana animalelor la costurile de pe piaţă. Şi ar fi logic să fie aşa, pentru că fermierul vinde laptele şi carnea tot la preţul pieţei. Dacă aduci furajele în fermă la preţuri mai mici decât preţul pieţei atunci rişti să-ţi denaturezi rezultatele economice şi, de fapt, să nu ştii dacă activitatea zootehnică este profitabilă sau nu. Practic, trebuie plecat de la un punct zero în care furajele intră cu preţul la care sunt astăzi pe piaţă pentru că şi fermierul, la rândul său, îşi vinde produsele tot pe piaţă. Şi atunci, dacă nu ai intrat cu preţurile corecte, reale, la cereale crezi că faci profit intrând cu preţuri mici, care dau fermierului doar senzaţia că face profit, în fapt el fiind pe pierdere.

– Am o curiozitate... Se ştie că în zootehnie, mai mult ca în alte activităţi, se munceşte non-stop, fie că e zi, fie că e noapte, fără zile libere. Şi asta pentru că animalul are tot timpul nevoie de îngri­jire. De ce aţi ales acest drum, cel al zootehniei?

– Am început această activitate cu câteva vaci de lapte. Apoi, apropiindu-mă însă de acest business, am înţeles că această afacere îţi asigură, de-a lungul unui an, mai multă stabilitate economică decât în alte ramuri agricole. Dar, ca lucrurile să meargă, este nevoie de un efort permanent de 365 de zile pe an, 24 de ore din 24. Este drept că, de exemplu, în ultimii ani profitul obţinut într-o fermă de vaci nu este la fel de mare precum cel obţinut la o cultură de câmp, dar este mult mai sigur.

– Se ştie că oamenii care lucrează în zootehnie trebuie să fie specializaţi, dar mai ales dedicaţi activităţii lor.

– Adevărul este că nu poţi să lucrezi într-o fermă de animale dacă nu ai şi o tragere de inimă în activitatea respectivă. Este un efort permanent pe care noi ni l-am asumat de la începutul activităţii de a forma oameni pentru acest sector, de a gândi o structură de personal care să permită salariaţilor noştri şi o viaţă socială normală. A trecut perioada în care cei din zootehnie lucrau 365 de zile pe an. Acum bineînţeles că lucrăm tot 365 de zile, dar oamenii se schimbă între ei pentru a beneficia de weekend sau de concediu. Acum nimeni nu mai stă legat de o activitate 365 de zile pe an fără niciun fel de respiro. Luaţi în calcul numai şi faptul că sunt activităţi sociale la care trebuie să participăm; oamenii au familie, au neamuri şi de aici nunţi, botezuri şi alte evenimente la care angajaţii participă constant. Cu alte cuvinte, dacă într-o fermă nu ai posibilitatea să faci un schimb al personalului atunci când trebuie să-şi ia liber, e greu de făcut faţă.

– Salarizarea oamenilor, în raport de ce se face?

– În primul rând trebuie spus că orice firmă privată face remunerarea în raport de performanţă. De exemplu, cel care se ocupă de maternitate trebuie să aibă în evidenţă situaţia fătărilor, numărul de animale cu probleme şi altele. Cel care se ocupă de reproducţie trebuie să aibă ca target de performanţă rata de concepţie, numărul de animale gestante din total efectiv, deci fiecare segment din fermă are nişte parametri cuantificaţi şi, în funcţie de aceştia, are loc şi remunerarea muncii.

– Aş dori să discutăm puţin şi despre rasele pe care le folosiţi la ferma dumneavoastră. 

– Noi am ales să mergem pe „regina vacii de lapte“, cum o numesc eu, şi e vorba de rasa Holstein. Este animalul care, dacă este pus în condiţiile pe care le cere rasa respectivă, poate să dea cea mai mare cantitate de lapte, fiind, din punctul meu de vedere, cea mai eficientă rasă pe produsele de lapte.

– Totuşi, nu este un animal pretenţios?

– Sigur că da... Mai mult decât atât, cu cât producţia este mai mare, cu atât pretenţiile sunt mai mari. Dar tehnologia şi managementul au devenit şi ele foarte performante, astfel încât, dacă pui totul în parametri optimi, începând de la hrană, reţelele furajere, la confort şi altele ajungi să ai producţii foarte bune. De exemplu, noi avem acum o producţie de 10.200 litri lactaţie pe an pe cap de vită, dar dacă ne uităm la fermele din Occident vedem că s-a ajuns şi la producţii de 12.000 de litri, chiar 14.000 de litri de lapte obţinut pe cap de vită.  

– Care ar trebui să fie, în opinia dumneavoastră, dimensiunile optime ale unei ferme tocmai pentru a o exploata la parametrii pe care îi doriţi?

– După părerea mea, pentru a fi eficientă economic, fără 200 de vaci la muls cred că o fermă nu poate fi viabilă din punctul de vedere al rentabilităţii şi să aibă o activitate cât mai mare în timp. Totodată, această fermă trebuie adaptată la fiecare zonă şi la spaţiile disponibile la un moment dat. De exemplu, pentru zona de sud, Banat-Oltenia, de la 200 de capete în sus este o zonă care economic îţi permite să stai pe profit şi să asiguri salariaţilor o viaţă socială normală. Şi, ca un fapt interesant, de exemplu în China au mers atât de departe cu rentabilitatea încât au înfiinţat ferme cu 30.000 de capete de vită.

– Ce efective de animale aveţi în ferma dumneavoastră?

– Astăzi avem un efectiv de 1.600 de vaci, dintre care 600 la muls.

Gheorghe VERMAN

Articole înrudite