Articole revista 02 Septembrie 2014, 10:17

Turism caritabil - Generozitatea răsplătită cu o lecţie de viaţă

Scris de

Când preşedintele Antrec, Marilena Stoian, a sunat la proprietarii de pensiuni din Moeciu să-i întrebe dacă ar dori să cazeze, gratuit, 22 de copii de la Asociaţia Mia’s Children, doar două doamne au răspuns  pozitiv: Daniela Sumedrea şi Rodica Clinciu. Cu prima dintre acestea am stat şi noi de vorbă şi trebuie să facem două comentarii de la bun început: am aflat de acest episod din întâmplare de la o profesoară de la Universitatea Bucureşti, care a poposit în zonă într-o aplicaţie cu studenţii şi a fost impresionată de gest; pe Daniela Sumedrea a marcat-o într-atât să fie mamă pentru o săptămână a 11 copii încât vrea să împărtăşească trăirile pentru a-i îndemna şi pe alţii să încerce o astfel de experienţă. O încercare foarte bogată în sentimente, care ne-ar putea clătina din indiferenţă şi ne-ar face solidari în a aduce lumină în viaţa celor mai puţin norocoşi.

La Moeciu de Sus n-am găsit un patron de pensiune plin de importanţa statutului său. Daniela Sumedrea, absolventă de facultate, este o doamnă care are mâinile pline de bătături. Munceşte de dimineaţă până seara: îşi manageriază afacerea, este bucătăreasă, cameristă, partener de discuţii, strânge fânul, din când în când merge la stână, deşi aceasta este treaba bărbaţilor din familie, decorează spaţiile, inovează, spală cazarmamentul, croieşte draperii sau perdele, întocmeşte meniul, face aprovizionarea cu hrana pe care n-o produce în gospodărie.

Lucrează împreună cu cei doi copii, o fată, studentă, şi băiatul, încă licean, soţul ajută în fermă după ce se întoarce de la serviciu. Pensiunea, de fapt pensiunile, fiindcă în peste 20 de ani a reuşit să înfiinţeze trei, le-a muncit şi le-a clădit migălos, iar din acest motiv le preţuieşte, le iubeşte. E un sentiment care a ţinut-o realistă, deschisă, sinceră, nepreţioasă, cu un ataşament real pentru locul unde s-a născut, pentru sat, pentru gospodăria rurală autentică, pentru oameni şi mai ales pentru oaspeţii săi, deveniţi, prin loialitate reciprocă, prieteni. 

Despre începuturi

Îşi aminteşte cu plăcere începuturile. Terminase studiile superioare, se căsătorise, lucra la o bancă, iar printre clienţi se numărau Marilena şi Mioara Stoian, care puneau bazele organizaţiei de succes de mai târziu, ANTREC: „Eu tocmai primisem de la părinţii mei, alături de casa în care m-am născut, un teren la „verde“ pentru a-mi face o casă. Şi doamnele mi-au vorbit de agroturism şi mi-au zis, într-o doară, să adaug o cameră sau două în plus casei, poate, cine ştie, va dori cineva să fie găzduit. Aşa am făcut. Primii oaspeţi au venit când nici nu ne mutasem noi în apartament.“ Truda a fost mare şi de lungă durată. Nu s-a terminat nici azi şi nu se va sfârşi, fiindcă e felul de existenţă a familiei. A celor din comună, în general.

Acum 20 de ani, în Moeciu de Sus se circula pe un drum forestier, nu era telefonie, nu erau utilităţi-gaze, apă sau canalizare – nu se auzise de televiziune prin cablu sau Internet: „Am închiriat o căsuţă poştală la Bran, unde primeam mesaje scurte de la turişti, cu perioada în care veneau la odihnă în Moeciu. Mergeam o dată pe săptămână, să le ridic.“ Tot, dar absolut tot din pensiune, a trecut prin mâinile Danielei Sumedrea, începând de la sistemul propriu de alimentare cu apă şi canalizare la încălzirea centrală: „Nu ştiam, nici eu şi nici alţii din comună, care devenisem membri fondatori ai ANTREC, eram doi sau trei, mai nimic despre turism. Cred că am învăţat să facem asta împreună cu musafirii.  Dar pot să spun un lucru: deşi aveam condiţii modeste de cazare, era atunci o calitate deosebită a turiştilor, oameni foarte valoroşi, se creau o armonie şi o dragoste pe care nu le mai regăsesc azi; acum, deşi avem condiţii mult mai bune, parcă toată lumea vrea nemăsuratul, nemărginitul, a intervenit un soi de înstrăinare.“

O lecţie de viaţă

Armonie, dragoste. Sunt cuvintele care, alături de respectul faţă de ceea ce poţi clădi prin muncă şi răbdare, au deschis şi mai larg o poartă a sufletului, numită solidaritate, apropiere de lucrurile simple, credinţă. De ceva timp, Daniela Sumedrea s-a alăturat acţiunilor umanitare, cazând copii din zonele sinistrate, ca să dăm doar un exemplu. Dar nimic nu a lăsat urme aşa de adânci ca experienţa trăită alături de copiii de la Mia’s Children. Mia Scarlat însăşi, fondatoarea acestei organizaţii, are o poveste tulburătoare, mai ales de când a renunţat la tot pentru a salva copiii abandonaţi, nedoriţi, maltrataţi, abuzaţi, înfometaţi. Îi caută peste tot, inclusiv prin catacombele Capitalei, îi ia şi îi face oameni, îi creşte ca pe propriii săi fii şi fiice, îi vindecă de teamă, le oferă iubire, o casă adevărată, îi duce la şcoală, le redă încrederea de sine. Când au venit la Moeciu de Sus, în iunie...

„Am spus pe negândite da când mi s-a propus asta. N-am avut timp de pregătire, n-aveam ospătar, n-am restaurant, ci doar spaţii specifice unei pensiuni  cu trăsături de gospodărie, aşa cum cred eu că este agroturismul adevărat. Iniţial m-am speriat. Să ai lângă tine dintr-o dată 11 copii – ceilalţi 11 au mers la Rodica Clinciu – nu vedeam deloc a fi simplu. Dar Dumnezeu a rânduit lucrurile cum se cuvine. În fiecare zi mă uitam la cer şi-i mulţumeam că a trimis copiii la mine şi că am putut să le ofer tot, de la hrană la joacă, de la cazare la dragoste, de la drumeţii la... tot ce şi-au dorit. Dar ei m-au ajutat să fie uşor totul. Cel mai mic avea 4 ani, cel mai mare, 10. Au poveşti cutremurătoare. Cum să vă spun, mi-au dat o lecţie de viaţă cum nu cred să mai am prilejul vreodată. Sunt extrem de afectuoşi între ei şi cu alţii, bine educaţi. M-a impresionat că, într-o dimineaţă, au venit să-mi spună că mă caută o doamnă. La poartă era o femeie de etnie rromă, cu un copilaş după ea. Vedeţi, pentru ei era o doamnă! Cine ar mai spune asta? Probabil cei crescuţi în puf ar fi alungat-o. Dar micuţii s-au dus la maşina lor, unde aveau coşuleţe cu dulciuri, donate de cei care aud de Mia’s Children, au luat un braţ şi le-au oferit celor doi. Din nimicul lor au dat altora... Timp de o săptămână, la mine parcă a fost primăvară, se auzeau de peste tot clinchete zglobii, de copiii fericiţi. Ne-am jucat împreună, am mers la plimbare cu ATV-ul nostru, ne-am dus în drumeţii, am mâncat împreună, am strâns masa împreună, exact ca o mare şi frumoasă familie. Copiii aceştia au nevoie de o imensă afecţiune. Nu ştiu cum să spun: i-am crescut pe copiii mei, am crescut cu copiii musafirilor, dar nu ştiu ce a fost la ei atât de unic încât m-au marcat pentru tot restul existenţei. Îmi dau seama ce poate fi în sufletul Miei Scarlat şi cât de mult am avea toţi de învăţat de la ea.“

Daniela Sumedrea ne-a povestit cu însufleţire o mulţime de poveşti despre aceşti puşti atât de speciali. Dar ceea ce ar vrea să se reţină din toate este că noi, românii, ne-am răcit prea mult unii de ceilalţi. Ne-am golit sufleteşte. Lipseşte acea comuniune care clădeşte spiritul umanitar al unei societăţi. Lipseşte acel ceva lăuntric care să determine dorinţa de a avea grijă unii de alţii. Ne lipsesc afecţiunea şi devotamentul. Iar un gest se face nu doar pentru a-l trece la fapte bune, ci pentru a reclădi acest spirit umanitar care, pe fond, caracterizează neamul nostru. Doar că l-am pierdut între timp...

Maria BOGDAN


Vizualizari 2500
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Copyrights © Lumea Satului

Redacţia:

Str. Moineşti nr. 12, Bl. 204, Sc. A, Ap. 4, sector 6, Bucureşti.
Pentru corespondenţă: OP 16, CP 39.
Tel/fax.: 021.311.37.11;
ISSN 1841-5148

Marketing, abonamente, difuzare
Tel: 031.410.07.45
- Nicusor Oprea Banu – 0752.150.146, 0722.271.338;

Compartiment financiar
– dr. Niculae Simion – 0741.217.627

Editura: ALT PRESS TOUR Bucureşti