reclama youtube lumeasatuluitv
update 13 Sep 2019

Paul Ananie a întâlnit succesul de la 11 ani

Vadu Izei, situată la confluenţa văilor Iza şi Mara, poartă, ca tot Maramureşul, o zestre culturală nesecată. Porţile sculptate de Gheorghe Borodi, meşter din generaţia creatorului vestitului Cimitir Vesel de la Săpânţa, Ion Stan Pătraş, obiceiurile locurilor păstrate cu sfinţenie, arta şi portul popular, cu acele costume inconfundabile, îmbrăcate nu doar la ceas de sărbătoare, vorbesc despre o altfel de Românie. Dar Vadu Izei mai este şi altceva, este locul de unde a plecat deţinătorul „discului de aur“ de la Dijon, virtuozul Gheorghe Covaci Cioată, şi care a dat muzicii populare celebra „Mociriţă cu trifoi“. Cam în acest decor al spiritualităţii populare se desfăşoară discuţia noastră cu tânărul moroşan Paul Daniel Ananie, un interpret care s-a afirmat în muzica populară şi care a întâlnit succesul de la 11 ani.

– Grea misiune aveţi, Paul Daniel Ananie, să duceţi mai departe o aşa zestre culturală!

– Şi dacă v-aş spune că mociriţa cu trifoi (mocira – un loc umed, în care creşte trifoiul) din cântecul Mariei Trifoi, născută tot în comuna noastră, e chiar pe strada mea! E mai mult responsabilitate decât dificultate în a reprezenta Maramureşul la cel mai înalt nivel, dar şi bucurie pentru că fac asta.

– Când aţi învăţat să cântaţi?

– Mama mi-a păstrat o înregistrare de când aveam doi ani şi jumătate, când îngăimam „Podul de piatră“. Nici nu ştiam bine a vorbi şi cântam.

Eu zic tot timpul că, dacă m-am născut în Maramureş, unde şi floarea cântă, era normal să iasă din mine un pui de moroşan care cântă!

Am moştenit vocea de la mama mea, dar tata m-a descoperit, ca să zic aşa. Stăteam cu el pe prispa casei şi mă punea să interpretez „Maramureş, plai cu flori“ şi şi-a dat seama că aş avea oarece aptitudini. Dar la serbările şcolare de mai târziu eu am cântat muzică uşoară! Bine că şi-au dat părinţii seama, când aveam opt ani, că mi s-ar potrivi mai bine muzica maramureşeană.

– Şi începutul în muzica populară cum a fost?

– Debutul s-a produs în 2002, când am şi apărut la televizor, la Festivalul Callatis, realizat de dna Florentina Satmari. Ideea era că, în condiţiile de organizare de atunci, trebuia să facem play-back. Eu aveam 8-9 ani şi vă închipuiţi ce greu mi-a fost. Următorul an am cântat împreună cu Cornelia şi Lupu Rednic, dar debutul mare eu îl consider cel de la „Tezaur folcloric“, în 2005; abia împlinisem 11 ani, când m-am numărat printre câştigătorii spectacolului-concurs „Moştenitorii – Muguri de tezaur“.

A urmat o colaborare frumoasă cu TVR şi dna Mărioara Murărescu. În 2007 am fost invitat în recital de echipa „Tezaur“, la „Strugurele de aur“, din Alba-Iulia. Colaborarea cu TVR este la fel de bună şi azi, cu dna Gheorghiţa Nicolae şi dna Elise Stan, doamne extraordinare, cea din urmă fiind un fel de mamă a noastră, a tinerilor interpreţi. E fantastic să se ocupe un aşa specialist valoros de promovarea şi modelarea noastră.

– Cu un debut aşa fulminat e parcă şi inutil să întreb ce alte premii aţi mai luat şi care vă sunt cele mai dragi, în fine, care dintre ele au consolidat convingerea că asta trebuie să faceţi, să cântaţi?

– Perioada concursurilor a fost una fascinantă. Plecam de-acasă cu lunile, de la o competiţie la alta... N-am numărat niciodată premiile, dar la suflet mi-au rămas cele de la festivalurile „Valeria Peter Predescu“ (premiul I), „Pană de păun“ – Bistriţa (trofeul), „Iosif Sivu şi Cosmin Golban“ (trofeul), iar cel mai important, o încununare a succesului de până atunci, a fost trofeul Festivalului „Mamaia“, în 2012. Sunt primul maramureşean care a dobândit acest premiu.

– Cu atât mai preţioase premiile cu cât, trebuie să spunem, n-aveţi pregătire muzicală... Sunteţi autodidact. Iar la facultate faceţi altceva.

– Am fost la o şcoală de muzică în Sighetu Marmaţiei, dar am luat lecţii de pian. Canto nu am făcut niciodată, cu excepţia câtorva ore de tehnică a respiraţiei. Mama m-a învăţat tot, fiindcă nimeni nu poate şti mai bine muzica maramureşeană decât un trăitor al locului. Acum urmez Facultatea de Litere, la secţia Studii Culturale, Etnologie şi Folclor.

– În afară de TVR, care a fost şi este o valoroasă şi certificată rampă de lansare, unde puteţi fi văzut?

– Merg şi la alte emisiuni, dar cel mai mult sunt prezent pe scenă. Am o importantă colaborare cu Ansamblul Profesionist „Cindrelul – Junii Sibiului“, suntem acolo un grup de tineri din toată ţara, pe care dna Silvia Macrea i-a cooptat în echipă, mergem în spectacole, evenimente, serbări populare, reprezentăm imaginea României şi în străinătate. Am avut concerte la Viena şi Dublin, iar în octombrie suntem aşteptaţi la Madrid, unde sărbătorim 70 de ani de la înfiinţarea ansamblului. Noi toţi îi iubim enorm pe cei de la Sibiu, ne simţim minunat acolo, suntem o ceată pe cinste!

– Melodiile pe care le interpretaţi de unde le luaţi?

– Majoritatea sunt cele specifice Maramureşului, e şi păcat să nu le cântăm. Şi pe primul meu album, „Paul Ananie – Din Maramureşul meu drag“, apărut în 2014, am câteva piese culese de la moroşenii mei, altele sunt preluate din repertoriul tradiţional maramureşean, sunt diamante ale folclorului şi e bine să le reluăm mereu şi mereu, spre a nu fi acoperite de uitare, iar altele sunt compuse de mine, din dragoste pentru locul unde m-am născut.

– Veselia debordantă pe care o aduceţi pe scenă vine de la tata, iar mama v-a îndrumat în cântec. Care altă persoană a fost determinantă în calea pe care aţi urmat-o, muzica?

– Pe lângă familie şi realizatorii de emisiuni folclorice, simt că-i datorez devenirea mea ca solist de muzică populară dlui Alexandru Pugna, pe care l-am întâlnit la un concert susţinut în memoria dnei Valeria Peter Predescu, iar de atunci am intrat sub aripa sa protectoare, mi-a fost ca un al doilea tată, să spun aşa. Mi-a zis: „Eu văd în tine un Alexandru Pugna la început. Cum mie nu mi-a dat nimeni niciun sfat, a trebuit să fac totul singur, aş vrea să te ajut cu câteva poveţe, să treci mai uşor prin toate lucrurile acestea.“ Şi aşa s-a întâmplat. Îi datorez mult din formarea mea şi ca om, şi ca interpret.

– Am o curiozitate: mulţi spun că muzica populară n-ar mai fi foarte gustată la concerte, dar eu văd săli pline şi tind să cred că valul acesta al tinerei generaţii, din care faceţi parte, evoluează. Cum stau lucrurile?

– Am avut mereu bucuria unui public numeros şi generos. Şi bun cunoscător de folclor, fiindcă apele s-au limpezit, spectatorii de muzică facilă s-au dus în altă parte. La Dublin am trăit o experienţă unică, nu ştiu dacă se vor mai repeta vreodată emoţia şi fericirea pe care le-am încercat acolo. A fost o sală plină de români cu dor de ţară, peste 2.000, cu steaguri tricolore, cântau cu noi, ne-au primit cu ropote de aplauze, se cutremura sala de atâta freamăt. De vis şi de povestit ce s-a întâmplat!

– Unde vă vedeţi peste 10 ani?

– Aş vrea să realizez o emisiune la TV. Dacă nu poate fi o televiziune de ţinută, aş lua spaţiu să fac eu o emisiune de ţinută. Dar sper să se întâmple mai devreme de 10 ani!

Maria Bogdan