Logo
Imprimă această pagină

Pe ei îi ascultă cineva?

Florin Rus şi Robert Erdey sunt doi fermieri tineri din Cefa, respectiv Salonta, judeţul Bihor. Lucrează pământul de mai mulţi ani, au obţinut finanţări europene pentru modernizarea fermelor, la alte proiecte s-au împotmolit, dar amândoi, român şi maghiar deopotrivă, manifestă un profund ataşament pentru locul şi ţara în care s-au născut şi pentru munca bine făcută.

Florin Rus regretă că „România a tăiat totul din rădăcină, să nu ne mai putem ridica, să fim veşnic dependenţi de alţii“

Florin Rus (comuna Cefa) deţine o fermă de 700 de hectare cultivate cu grâu, rapiţă, porumb şi floarea-soarelui. Până în anul 2005 a lucrat pământul cu tractoare

(U 650) şi utilaje româneşti, pe care le păstrează şi astăzi. Ulterior a obţinut o finanţare europeană, bani cu care a cumpărat două tractoare şi o combină John Deere, iar restul, inclusiv o a doua combină, sunt la mâna a doua, motivul fiind lesne de înţeles: „Nu ne-am permis să cumpărăm totul nou, ne întindem cât e plapuma, fiindcă utilajele sunt scumpe pentru puterea noastră economică. Un tractor John Deere costa, la nivelul anului 2008-2009, 70.000 de euro, o sumă destul de mare, iar noi nu am economisi atâţia bani din agricultură.“

Vorbind despre tractorul românesc, uşor şi ieftin de întreţinut în comparaţie cu utilajele aduse din străinătate, Florin Rus nu şi-a ascuns dezamăgirea că ele nu se mai produc: „Mă gândesc că poate era bine să mai fi fabricat şi România tractoare, să nu aveam nevoie de alte branduri din afară. Am fi fost cu toţii mulţumiţi, avea lumea de lucru, ţara se dezvolta mai bine, ar fi fost pe picioarele ei. Dar noi am tăiat «Tractorul», Braşov şi altele din ţara asta până la rădăcină, să nu ne mai putem ridica, să fim veşnic dependenţi de alţii, să fim doar piaţa lor de desfacere.“

Pe tânărul fermier Rus l-am găsit la recoltarea grâului. Producţia se anunţa satisfăcătoare, 4.500 kg/ha, la soiurile pentru panificaţie şi 5.000 kg/ha la grâul furajer, ultimul valorificat pe plan local, toată producţia fiind contractată către un producător de furaje. Cu grâul de consum este însă mai dificil, preţul la zi fiind nesatisfăcător, abia cât să acopere cheltuiala de înfiinţare a culturii, iar ferma nu dispune de capacităţi de depozitare, care să dea posibilitatea livrării producţiei atunci când preţul devine atractiv: „Eu am un depozit clasic de 600 de tone. Am depus un proiect pentru un siloz cu două celule de 500 de tone fiecare, cu uscător, plus cântar şi laborator, dar mi-a fost respins, motivul fiind acela că trebuia o capacitate care să asigure depozitarea întregii producţii, or eu nu-mi permiteam să mă angrenez financiar într-un proiect aşa de mare. Ca urmare, producţia din acest an va avea următoarea destinaţie: duc în depozit 600 de tone, recompensez în natură firma care mi-a asigurat inputurile, iar restul vând la prima mână.“ Prima mână înseamnă şi preţ mai mic, 0,50-0,55 lei /kg, la grâul furajer şi maximum 0,65 lei/kg la cel de panificaţie, împrejurare în care abia dacă se acoperă costul unui hectar, de aproape 3.000 lei.

Ce ar gândi fermierii că s-ar putea face, pentru o minimă protecţie a lor, se pare că nu se poate: „Era bine ca autorităţile, statul, nu ştiu cine să fi venit cu un preţ minim garantat, de 0,80 lei/kg la grâul de panificaţie şi de 0,65-0,70 lei/kg la cel furajer. Înţeleg motivaţia că pe piaţa liberă nu se pot face astfel de intervenţii, dar mă întreb şi eu: când grâul e cumpărat de brutari cu 0,55 lei/kg, pâinea cât este? Pe asta n-o mai vede nimeni, dar riscul al cui este? Mereu al agricultorului, nu?“

Robert Erdey: „Putem ajunge departe şi-n ţara asta, nu e nevoie să fugim de aici. Trebuie muncă multă, seriozitate, implicare, răbdare, îndrăzneală“

La Salonta, o zonă cu potenţial agricol enorm, care ar putea crea o întreagă industrie agroalimentară în oraş, dar deocamdată nu s-a întâmplat acest reviriment economic, Robert Erdey are o exploataţie agricolă de 2.500 ha (700 ha cu grâu). Lucrează în agricultură, împins întâi de toate de pasiune, după aceea pentru beneficii, aşa cum chiar fermierul şi-a descris dragul de pământ, de 17 ani: „Am început întâi cu o fermă de familie, iar acum am ajuns la de 10-15 ori suprafaţa iniţială şi încă vin oameni să-mi propună să le lucrez terenul în arendă.“

Ferma a fost modernizată prin proiecte finanţate din fonduri europene, unul pentru cinci tractoare şi două combine (parcul de maşini conţine mai multe tractoare, inclusiv cele vechi, româneşti, puse însă la conservare), plus gama completă de utilaje. Prin al doilea proiect a construit un siloz cu 8 celule a câte 2.500 tone fiecare, deci cu o capacitate totală de depozitare de 20.000 tone, care nu numai că asigură spaţiu pentru păstrarea şi condiţionarea producţiei proprii, ci serveşte şi ca depozit pentru terţi, în general mici fermieri din zonă, pe care Robert Erdey îi ajută să nu-şi vândă producţia la preţuri de nimic.

Următorul pas va fi un proiect pentru irigaţii: „Noi am avut irigaţii în zonă, dar canalele, nefiind îngrijite, s-au acoperit, sunt distruse. Următorul meu gând este acesta: să pun sistemul de irigaţie la punct, mai ales în condiţiile anilor trecuţi, deficitari în precipitaţii. Va trebui să inves­tesc în sursa de apă, dar trebuie să facem şi noi, fermierii, ceva, nu doar să cerem sau să aşteptăm de la alţii“. Interesant este că Robert Erdey pune mare preţ pe sistemul asociativ numai că, în ceea ce-l priveşte, a şi trecut la lucruri practice: „Fraţii mei, suntem 4 în familie, când au văzut că agricultura merge bine, şi-au înfiinţat ferme, fiecare cu clădirile şi utilajele lui. Toţi am format un grup; negociem inputurile împreună, pentru a obţine preţuri şi discount-uri bune, vindem producţia împreună, ne ajutăm la nevoie, când ne pică vreun utilaj.“

Grupul lucrează 5.500 ha, cu tendinţa de creştere a suprafeţei. La Bihor însă s-a mai făcut ceva, s-au înfiinţat camerele agricole: „Bine ar fi să se întâmple asta în toată ţara, ca să putem avea putere de negociere.“ Fermierul Erdey face parte din conducerea acestui organism profesional al agricultorilor: „Sunt unul dintre cei 25 de membri, noi îi reprezentăm pe fermieri ca şi cum ar fi ei acolo. Avantajul camerei ar fi că noi cunoaştem problemele reale din agricultură, discutăm şi rezolvăm probleme curente, avem specialişti buni, putem deveni un partener solid de dialog cu admi­nistraţia şi am putea simplifica procedurile prin care banii europeni ajung la agricultori. Fiindcă, aici e o problemă. Noi am crezut iniţial că e greu să accesezi banii, dar imediat am ajuns la concluzia că-i mai dificil cu finan­ţarea, iar, când am rezolvat cu băncile, ne-am încurcat de birocraţia din sistem. Iar eu cred că trebuie şi statul să pună în funcţii oameni capabili, care au habar ce se întâmplă în viaţa reală.“

L-am întrebat pe Robert Erdey dacă i-a trecut prin minte să plece vreodată din ţară, aşa cum au făcut-o mulţi de vârsta sa. Răspunsul a fost unul absolut fermecător de pozitiv: „N-aş pleca din ţară nici dacă m-ar fugări careva! Eu văd în România foarte mare potenţial de dezvoltare, dar trebuie multă muncă, seriozitate, implicare, răbdare, îndrăzneală. Cu toate aceste atribute putem ajunge departe şi-n ţara asta, nu e nevoie să fugim de aici. Putem fi proprii noştri stăpâni.“

Maria BOGDAN

Articole înrudite

Articole recente - Lumea Satului

Revista Lumea Satului