Este economică deoarece nu necesită nicio cheltuială cu procurarea gunoiului de grajd existent în fermele proprii, ci doar cheltuiala cu transportul şi administrarea lui pe câmp.

Nu numai că este nepoluantă pe solul pe care se administrează şi pentru plantele cultivate pe parcelele respective, dar contribuie la reducerea poluării şi în spaţiile de unde se colectează.

Dar, în afară de aceste avantaje, îmbogăţirea în materie organică este măsura supremă de îmbunătăţire a fertilităţii solului.

Aceasta, în condiţiile în care exploatarea neraţională a solului a dus la diminuarea conţinutului în humus (anual se pierd, prin mineralizare, 0,3-3% din materia organică), astfel că mai mult de jumătate din suprafaţa agricolă din ţara noastră are sub 2% humus, conţinut care caracterizează solurile cu fer­tilitate scăzută.

Pentru a corecta această situaţie este necesar să se aplice gunoi de grajd, compost, precum şi orice resturi vegetale. Menţionăm că fiecare tonă de gunoi de grajd provenit de la taurine, mediu fermentat, îmbogăţeşte solul cu 4-5 kg de fosfor, 6-7 kg de potasiu, 2-3 kg de calciu, 1,5 kg de magneziu, sulf şi microelemente, iar azotul, sub formă de compuşi organici, este eliberat treptat, pe măsura necesităţii plantelor. Din îngrăşământul aplicat, 20% se humifică, iar restul se supune treptat amonificării.

Din 30 t de gunoi proaspăt introdus în sol rezultă cca 3.000 kg de humus/hectar.

Deşi efectivele de taurine au scăzut în ţara noastră, totuşi de la cele cca 2 mil. capete (cu 10 t gunoi pe cap de animal/an) se pot obţine 20 mil. t gunoi de grajd cu care se pot fertiliza anual peste 700.000 ha. La acesta se adaugă gunoiul obţinut de la celelalte specii de animale şi de la păsări, precum şi valorificarea tuturor resturilor vegetale.

Aplicarea îngrăşămintelor organice face solul mai afânat, mai permeabil şi contribuie la încălzirea lui. Totodată, măreşte capacitatea pentru apă a solului şi-l face mai rezistent la secetă.

Prin fertilizarea cu gunoi de grajd se realizează atât creşterea producţiei şi calitatea recoltei cât şi îmbunătăţirea însuşirilor fizice, chimice şi biologice ale solului.

În rotaţia porumb-grâu, de exemplu, prin aplicarea a 20 t/ha gunoi de grajd, pentru fiecare tonă s-au înregistrat sporuri de producţie de 30-35 kg boabe de porumb şi 15-20 kg boabe de grâu.

Când şi cum se administrează

Un interval favorabil pentru transportul şi administrarea gunoiului de grajd este în perioada de vară, după recoltarea rapiţei, a cerealelor păioase şi executarea dezmiriştitului.

Gunoiul de grajd trebuie împrăştiat cât mai uniform înaintea arăturii de vară pentru a fi încor­porat imediat sub brazdă. Întârzierea încorporării cu 2 zile duce la pierderi de azot de 29%, iar după 7 zile pierderile ajung la 51%.

Nu este recomandată nici descărcarea gunoiului în grămezi mici pe câmp şi împrăştierea lor înainte de arătură deoarece se înregistrează mari pierderi de azot prin volatilizare şi levigare, pierderi care ajung la 11-16% după 24 ore şi la 17-22% după 48 ore. Totodată, se realizează o fertilizare neuniformă deoarece pe locul grămezilor se acumulează cantităţi mai mari din mustul scurs din grămezi.

Principalul neajuns al administrării gunoiului de grajd în perioada de vară constă în aceste pierderi, în special de azot.

Cel mai indicat este ca gunoiul de grajd să fie administrat după recoltarea culturilor de toamnă, spre sfârşitul toamnei, înaintea arăturilor destinate însămânţării culturilor de primăvară. Aceasta deoarece se apropie perioada de îngheţ, când nu mai au loc pierderi.

Fertilizarea cu gunoi de grajd se aplică culturilor care răspund cel mai bine la acest îngrăşământ, în următoarea ordine: lucerniere, plante prăşitoare, cereale păioase şi, în ultimul rând, leguminoase anuale.

Gunoiul de grajd se poate administra proaspăt sau fermentat. Cel în stare proaspătă prezintă pericol de îmburuienare a solului, deoarece seminţele de buruieni din gunoi îşi pierd germinaţia numai în timpul fermentării.

Adâncimea de încorporare a gunoiului de grajd este de până la 20 cm pe solurile uşoare şi în zonele secetoase şi de până la 15 cm pe solurile grele şi în zonele umede. Se pot administra 20-40 t/ha din care, în primul an, se valorifică 20-25% din azot, 30-35% din fosfor şi 65% din potasiu, iar restul se consumă în anii II şi III şi chiar în anul al patrulea se resimte efectul gunoirii terenului.

În afara acestor surse de materie organică din fermele proprii, au apărut şi alte surse cum este „extractul lichid de humus de râmă“ sau un îngrăşământ organomineral (îngrăşăminte humatice) realizat de Societatea Naţională a Lignitului la Târgu-Jiu.

În permanenţă trebuie avut în vedere că singura cale de îmbună­tăţire a fertilităţii solului este aplicarea de materiale organice.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU