Adama Sultan iulie 2020
update 10 Jul 2020

Vorba prof. Marin Drăcea: „Ne lipseşte conştiinţa forestieră“

Interviu cu Ion Machedon, responsabil relaţii publice Regia Naţională a Pădurilor

– Domnule doctor, ne vedem nu doar la Regie şi nu numai la simpozioane, şedinţe, conferinţe de presă ci şi, iată, la pădure. Cu ceva vreme în urmă a avut loc o întâlnire a silvicultorilor, ocazionată de Ziua Silvicultorului, ediţia a 24-a. Aţi început imediat după 1989. Cine a fost iniţiatorul?

– Iniţiatorii acestei sărbători a celor care poartă haina verde şi slujesc cu devotament şi credinţă pădurea românească au fost sindicatele din silvicultură, proaspăt constituite atunci. Ţinând cont şi de perioadele în care suntem mai prinşi cu activităţi în sector, s-a stabilit ca această sărbătoare să se ţină în fiecare an în a doua sâmbătă a lunii iunie. Anul acesta, cum spuneaţi, a fost a 24-a ediţie, iar la anul vom avea ediţie jubiliară – 25 de ani. Aceasta va avea o semnificaţie aparte şi, cu siguranţă, se va vorbi şi de istoria acestei zile a breslei silvicultorilor din România.

– Şi nu numai despre aceasta. Cred că se va discuta şi despre ce s-a întâmplat şi se întâmplă cu pădurea şi ce ar trebui făcut pentru menţinerea, protecţia, dezvoltarea şi susţinerea ei.

– Categoric va fi nevoie de un bilanţ ca pentru un jubileu, pentru că 25 de ani înseamnă ceva, chiar dacă raportăm această perioadă la ciclul pădurii, care este de 100 şi mai bine de ani.

– Ne aflăm acum în mijlocul naturii, al pădurii, mai exact. Respirăm un aer curat şi cât de important şi de benefic este pentru omenire să avem pădure, care ne dă acest aer ozonat şi care reglează mediul în care existăm!

– Aşa este. Se vorbeşte mult de funcţia economică a pădurii – poate şi din necesităţi stringente de ordin economic – şi mai puţin de cea de protecţie. Mă refer acum, efectiv, la protecţia mediului, iar, prin clasificarea ştiinţifică făcută de specialişti, aceasta implică cinci aspecte: protecţie a apelor, a solurilor şi a terenurilor,  protecţia psihicului (prin funcţia de recreere) şi, nu în ultimul rând, funcţia de rezervaţie ştiinţifică şi de conser­vare a genofondului forestier naţional (rezervaţiile, parcurile naturale etc.). Aşadar, este vorba de o multitudine de funcţii de protecţie şi este important să conştientizăm că, pe măsură ce se dezvoltă populaţia, mai ales cea urbană, dar şi industrializarea în ansamblu, cu toate componentele sale, aceste funcţii de protecţie ale pădurii trec din ce în ce mai mult pe primul plan.

– Este foarte important ceea ce spuneţi şi minunat ar fi ca toată lumea să conştientizeze şi să res­pecte aceste cinci funcţii la care făceaţi referire. Şi este iarăşi foarte important ca orice proprietar de teren, mai cu seamă cel de fond forestier, să respecte cu sfinţenie fiecare copac.

– Aveţi dreptate, însă conştientizarea pleacă de la câteva coordonate care sunt esenţiale. Eu sper ca în timp scurt ele să devină o realitate şi să se afle pe tapetul guvernanţilor, politicienilor şi, nu în ultimul rând, al administraţiei silvice. Este vorba, în primul rând, de crearea acelui cadru legislativ, absolut necesar şi eu sper ca noul Cod silvic să aibă în componentele sale o amprentă mai viguroasă decât până acum în legătură cu aceste funcţii de protecţie a pădurii.

După aceea, educarea tinerei generaţii. În acest domeniu RNP are câteva obiective distincte în strategia pe termen mediu pe care a adoptat-o. Atât în ceea ce priveşte cuprinderea elevilor şi studenţilor în acţiuni practice, dar şi în manifestări cu caracter educativ în legătură cu rolul şi importanţa pădurii, pentru formarea acelei conştiinţe forestiere de care marele nostru profesor Marin Drăcea vorbea încă de acum mulţi ani în urmă. Din păcate, a rămas un deziderat.

Apoi este vorba de capacitarea ONG-urilor de profil, care nu sunt puţine la număr. Directorul general al RNP, de la începutul mandatului său, tot face apel în această direcţie şi cred că într-un timp scurt vom asista şi la o revigorare a acestor ONG-uri şi la o strângere mult mai puternică a relaţiilor cu administraţia silvică.

– Sunteţi vechi lucrător în domeniu şi aş vrea să vă întreb: în perioada de după 1990 şi până acum – în timp, pe parcursul anilor, în temeiul legilor fondului funciar şi al altor acte normative – au fost retrocedate pădurile din reţeaua de stat în sistem privat. Ca silvicultor, ştiind că trec dintr-un patrimoniu în altul, neavând (cel puţin la începutul perioadei) siguranţa că vor fi bine administrate, aţi avut o strângere de inimă? Plecau dintr-o zonă sigură în una mai puţin sigură. Ştiu, e o întrebare delicată.

– Mă bucur să continuăm discuţia în aceeaşi zonă de sinceritate şi cred că nu ar servi nimănui ca, în legătură cu această întrebare, răspunsul meu să fie incomplet sau ocolitor. E firesc să fi avut strângere de inimă, mai ales pentru generaţia mea, care a prins şi perioada de dinainte de ’90. Noi aveam obligaţia, pădurile toate fiind ale statului, să avem grijă de ele. În momentul retrocedării, prin natura profesiei, mai ales când am văzut că ce se retroceda în foarte scurt timp dispărea, a fost multă strângere de inimă la mulţi silvicultori. Dar, printr-un efort, nu uşor, am conştientizat faptul că, cel puţin sub aspect principial, nu contează cine este proprietarul pădurii, ci cum este administrată şi gospodărită. Acum suntem vecini, în virtutea a tot ceea ce s-a retrocedat (mai mult de jumătate din suprafaţa forestieră a ţării), cu foarte mulţi proprietari, persoane fizice sau juridice. Vreau să vă spun că riscăm să cădem, la un moment dat, într-o altă extremă, văzând că sunt atâtea atacuri la adresa personalului silvic şi atâta confuzie. Ce se întâmplă negativ tot Romsilva este de vină, există pericolul ca personalul silvic al Romsilva să intre într-o anumită stare de nepăsare faţă de ceea ce se întâmplă în pădurile private. Cu alte cuvinte, personalul silvic să abandoneze misiunea profesiei, şi anume aceea de a lua atitudine faţă de tot ce se întâmplă cu pădurea. Oricare ar fi proprietarul ei.

– Dar există deja în zona privată ocoale silvice private. Nu este responsabilitatea lor?

– Ba da, dar eu mă refeream la acele suprafeţe care nu sunt încă administrate. La acei proprietari care nu au răspuns prevederilor legii. Pentru că şi asta este o problemă – modul în care proprietarii înţeleg să respecte prevederile legislaţiei silvice şi care se ridică la mult peste 500 ha la nivelul ţării.

– În noul Cod silvic, pe care îl aşteptăm cu toţii, dorindu-ne să avem o pădure sănătoasă, sunt prevederi speciale privind modul de organizare şi administrare a pădurilor din sectorul privat?

– În legătură şi cu subiectul din întrebarea anterioară, vreau să vă spun că şi actualul Cod Silvic are prevederi suficient de acoperitoare. Noul Cod Silvic va veni, în mod cert, cu prevederi suplimentare celor existente. La noi problema este alta. Nu numai referitor la silvicultură, ci la respectarea legislaţiei în general. Nu s-a creat acea mentalitate a respectului şi a fricii chiar faţă de lege, ceea ce există la ora actuală în statele Uniunii Europene. Acest lucru se poate realiza prin componenta educativă, dar şi prin partea coercitivă, pentru că instrumentele de control ale statului nu întotdeauna îşi fac datoria. La ora actuală sunt insuficient dimensionate şi ajungem la partea cea mai dureroasă în momentul de faţă: felul cum sunt instrumentate în instanţă cele mai multe dintre sesizările personalului silvic ori ale poliţiei. Aceştia constată actele ilegale, le instrumentează până în instanţă iar aici, din nefericire, se găsesc soluţii în favoarea celor care sunt certaţi cu legea.

– Aşa este, din păcate. Sperăm ca lucrurile să se aşeze pe adevăratul lor făgaş, pădurea să fie respectată de noi toţi şi să plantăm fiecare măcar câte un pom pe an.

Ion BANU

Articole înrudite