Piaţa concurenţială

Zilele trecute m-am „socotit“ cu piaţa „concurenţială“ de alimente, care ne acompaniază zilnic, că fără nu se existează. Poate mai completaţi şi avem tot tabloul.

Piaţa cerealelor, cu subsidiara ei piaţa depozitarilor. Notoriu cunoscute. Cum s-au copt, cum apare cineva (nu spui cine anume, de obicei persoană „emportantă“ ori fermier de fermier) care zice că grâul de anul ăsta, de la anul şi în veacul vecilor e de furaj, nu de panificaţie, ori că porumbul are peste nu'ş cât la milion aflatoxine şi dă cu preţurile de pământ. Bun înţeles unii, care nici n-au mâncat, nici nu le miroase, îl cumpără şi aşa (evident, cu preţul aferent) şi-l revând aiurea ori prin ogradă, peste câteva luni, ca grâu de pâine, pentru că, de fapt, de pâine e! Fără depozitarii care refuză grâul furajer nu se poate, aşa că cele două pieţe concurenţiale converg, fiind precum marca şi scrisoarea. La porumb e oleacă mai greu, da' totdeauna se găseşte unu' pe la început de primăvară să se plângă de ce fac ele, aflatoxinele, cu ficaţii noştri, cum ne duc ele uşor, dar sigur, spre inevitabila tumoare malignă, cum vaca, că de aia e vacă, nu e simţitoare defel şi ni-l dă nouă în lapte, care lapte… Şi uite aşa furnizorii autohtoni de lapte îi dau drumu' pe gârlă şi importatorii de lapte praf umplu rafturile hipermarketurilor cu lapte reformat.

Piaţa ouălor. De regulă la Crăciun şi la Paşti. Concurenţa („competitivitatea“) se iniţializează la un post tv (pe urmă, pun botul toate!). Cineva, de largă audienţă naţională, începe să explice consumatorilor cât de importante şi ce reprezintă cifrele de sub codul de bare imprimat pe coajă şi, mai ales, despre cifra 0, despre care vorbeşte, şi vorbeşte, şi vorbeşte. Cum repetiţia e mama învăţăturii, consumatorul pricepe că ălelalte cifre reprezintă identificatorii pentru ouă necocoşite, aşa că RO-ul de după îşi pierde din relevanţă, chiar şi pentru cel ăl mai ăl rumân-verde. Fiecare ou necocoşit înseamnă o găină nefericită care încarcă oul cu energie negativă, cu efecte devastatoare asupra organelor perechi ale imprudentului consumator de „îmbe“ sexe. Acesta, sensibil la efecte, dă navală şi goleşte rafturile de óó cu „0“, ăl mult cu 1, de regulă mai scumpe şi cocoşite pe alte meleaguri.

Piaţa legumelor şi fructelor. Atât i s-a băgat în cap consumatorului urban că legumele şi fructele uşor pătate, uşor ofilite şi uşor nesortate sunt autentic româneşti, de la ţăran, care n-are timp de farafastâcuri (îngrăşăminte, fitofarmaceutice, sortări, ambalări), astfel încât negustorii coetnici au ajuns să stropească marfa din import cu apă, să-o ţină două zile sub folie de plastic, să se faneze şi să se păteze oleacă. Rezultatul – abundenţa de cumpărători prostiţi, atraşi de sacrosanctul „cartof/ roşie/ ceapă/ varză/ ardei/ morcovi… etc., autentic româneşti, de: Vidra/ Lunguleţu/ Matca/ Măriuţa…!“. Seara, la spartul târgului, are loc şi moralizatorul transfer de know-how către novici: „Auzi, fă… o să zgârmi după firfirici dacă nu faci cum îţi spun. Le poţi da şi de iecologice, şi de tradiţionale. Ce ştie iei, că ie proşti. Io-te la mine, numai bătrâne.“

Gheorghe Socotitorul

P.S. Am auzit printre voi că titlul este prost ales. Bine! Citiţi atunci: „Mafia concurenţială“.

Acelaşi