Menținerea biodiversității zoogenetice (II)

Rasele rustice valorifică cel mai bine păşunea

Rasele de animale care pot fi crescute ușor pe pășune trebuie să aibă o caracteristică importantă: să fie rustice. În ameliorarea genetică a animalelor din România rusticitatea nu a reprezentat un scop, nefiind inclusă în metodologia de selecție a animalelor sau neexistând posibilitatea de a fi măsurată și apreciată, cu toate că această însușire descrie aptitudinile de producție în condiții dificile de mediu și exploatare. De exemplu, crescătorii cunosc faptul că rasa de taurine Pinzgau de Transilvania face față cel mai bine pășunilor sărace de pe piatră în zona de munte, adaptată la schimbările bruște de temperatură, alimentație grosieră. Acestea au capacitatea de adaptare certă în zonele unde s-au format, sunt robuste, sănătoase și se cresc ușor pe pășune, fără pretenții mari, și dau o paletă largă de producții: carne, lapte, muncă în comparație cu rasele ultraperformante. Adică sunt animale rustice, cu toate că prin acest termen unii înțeleg uneori un animal cu performanțe economice scăzute, care nu interesează pe cei dornici de câștiguri imediate. Rusticitatea conferă raselor și populațiilor de porcine cu aptitudini mixte pentru carne și grăsime Mangalița, Bazna, Negru de Strei, Porcul Șvăbesc calitatea de a fi crescute relativ ușor pe pășune, având calități organoleptice ale cărnii și slăninii deosebite. Reprezintă materialul biologic de calitate pentru obținerea produselor tradiționale. Specialiștii de la Societatea de Etnozootehnie din Toul (Franța) recomandă introducerea rusticității ca un criteriu în ameliorarea animalelor și menținerea raselor polivalente. De altfel, încă din perioada interbelică profesorii de la școlile de agricultură din Germania recomandau studenților români care studiau acolo să mențină în România rasele polivalente care sunt cele mai bune pentru condițiile de aici.

Rusticitatea – atuul raselor locale

Această rusticitate reprezintă un atu important în alegerea raselor locale cu aptitudini polivalente pentru creșterea în ferme organice (bio), unde nu sunt recomandate rasele ultraspecializate. În general rusticitatea este o oportunitate astăzi pentru diversificarea produselor de origine animală, inclusiv la sprijinirea altor ramuri ale agriculturii, cum este viticultura, de înființare a fermelor bio. Pentru ridicarea performanțelor economice în creșterea animalelor se poate practica și acea metodă numită hibridare, prin încrucișarea raselor locale cu rase moderne. Produșii obținuți au așa-numita vigoare hibridă (heterosis) care le conferă rezistență, precocitate și în general performanțe mai bune decât cele ale părinților. O eroare mare care se face este aceea că pe urmă hibrizii obținuți se reproduc între ei, în felul acesta performanțele respective dispar, adică nu se mai manifestă acea vigoare hibridă. De reținut că este indicat ca pentru producția de lapte la taurine, de exemplu, să fie utilizate rase pure, iar pentru carne rase pure sau încrucișate cu alte rase. Se recomandă hibridarea la porcine și la păsări. Aici problema mare este aceea că practic tot materialul biologic provine din import sub formă de hibrizi. Aceștia se utilizează de unii crescători și la reproducție, cu performanțe economice tot mai reduse.

Școlile de agricultură

Numărul animalelor a constituit întotdeauna în România unul dintre criteriile de poziție socială. Respectul pentru numărul acestora se reflectă și în faptul că încă fac parte din zestrea fetelor. Din păcate, în multe zone rurale se manifestă astăzi o reticență pentru creșterea animalelor. Motivele sunt destul de numeroase: este o muncă grea, care necesită răbdare, perseverență, efort fizic, existând riscul de îmbolnăvire al celor care lucrează, la care se adaugă și mirosul specific dejecțiilor animalelor. Crescătorii de vaci cu lapte sunt oameni care au griji tot timpul anului, sunt ca și un fel de „sclavi“; nu au zile libere, vacile trebuie mulse, hrănite, indiferent ce sărbătoare este. Tinerii care totuși doresc să se ocupe de creșterea animalelor trebuie sfătuiți să nu înceapă activitatea cu un număr prea mare de animale. Este bine să crească treptat numărul acestora, pe măsură ce se obișnuiesc cu toate problemele care se ivesc, până când intră într-un fel de rutină.

„Teoria ca teoria, dar practica ne omoară“

În România ar trebui dezvoltată o rețea de școli profesionale pentru agricultură bazate pe practică în fermă. Pentru multe crescătorii de animale nu trebuie chiar așa de multe cunoștințe teoretice, trebuie eficiență economică. Din calcule economice făcute în cadrul Asociației Transilvanian Rare Breeds rezultă că la taurine în România poate fi rentabilă o fermă de vaci de lapte care să nu depășească 15 capete. Acești crescători nu trebuie să depindă de alții care să vină să preia laptele. Ei trebuie însă să prelucreze laptele în diferite produse de calitate după rețete verificate de-a lungul anilor și să-și găsească nișa de market. Cursurile organizate pentru fermieri de diferite instituții ale statului s-au dovedit ineficiente, cu multă teorie și frecvență redusă la ore.

Foarte important este ca tinerii crescători să cunoască metodele care să scurteze drumul de la producția din fermă la procesator și apoi la consumator pentru reducerea numeroaselor cheltuieli. Prin această scurtare se poate monitoriza mai eficient și protejarea produselor respective, inclusiv de accidente întâmplătoare sau voite de contaminare a acestora cu diverse produse chimice, biologice etc.

Asocierea înseamnă forţă economică

Așa cum marile companii care dețin controlul în industria alimentară sau care comercializează aceste produse își iau măsurile de precauție prin așa-numitul defense food (apărarea alimentelor), tot așa și crescătorii de animale trebuie să-și ia măsurile de prevedere, mai ales că au fost frecvente cazuri de contaminare la diferite produse animaliere din neglijență sau rea-voință. Acest fapt reprezintă un alt motiv important pentru ca cei care se ocupă de creșterea animalelor să se unească în asociații. Forța economică a fermelor din vestul Europei se datorează și faptului că sunt bine organizate în acest tip de asociații. Acestea trebuie să reprezinte interesele tuturor membrilor care o constituie, să nu devină o formă de creare a unei elite de „șefi“ care accesează fonduri europene pentru interese personale sau care acționează la comandă politică. Constituirea asociațiilor reprezintă de fapt una dintre căile de dezvoltare rurală și regională. Asociațiile nu trebuie să rămână închise, să nu colaboreze cu nimeni, ele vor menține legătura permanentă cu instituțiile de profil ale statului, institute de cercetare. Este important ca acestea să aibă contacte de colaborare cu asociații de profil din Europa.

Asociațiile trebuie să organizeze expoziții, târguri la date fixe ale anului, astfel încât să se creeze o tradiție unde să prezinte rezultatele muncii lor. Asociația va hotărî cum se va face selecția animalelor spre caracteristicile dorite. De aceea participarea echidistantă a tuturor membrilor la organizarea și alegerea direcțiilor viitoare pentru ridicarea competitivității economice regionale este singura opțiune în zootehnie. Nu există zootehnie performantă fără existența Băncilor de gene și a Bazelor de Date, la care obligatoriu vor avea acces asociațiile de crescători. Strategia de dezvoltare a României în domeniul zootehnic va avea ca prioritate existența acestora. De asemenea se impune existența fermei organice – pilot pentru creșterea animalelor care să aparțină instituțiilor statului, să nu fie obligați cei care doresc să înființeze o astfel de fermă să se deplaseze pentru instruire în străinătate. Toate acestea oferă noi locuri de muncă. De exemplu, există o creștere exponențială a cantității de informații biologice și de genetică care se stochează în Băncile de Date. Acestea necesită un personal instruit, specializat în bioinformatică. 

Dr. Marcel Matiuți
Asociația Transilvanian Rare Breeds