reclama youtube lumeasatuluitv
update 13 Dec 2019

„De multe ori într-un rău poate să fie un bine“

Îmi place ca în miezul verii să iau drumul Olteniei. Aici se vede cel mai bine vara, cu toate splendorile, dar şi cu necazurile ei. Suntem la Craiova şi stăm de vorbă cu scriitorul Mircea Pospai. Despre români, despre România, despre încotro ne îndreptăm.

– Suntem în mijlocul unui anotimp puţin de-a-n-doaselea. S-a cam jucat cu noi de-a „V-aţi ascunselea“. Cum a fost în Oltenia?

– A fost o primăvară prelungită. Ploile au venit la timp, fără a afecta suprafeţe mari, cauzând unele probleme fructelor şi legumelor. În rest, ploile au fost spre folosul oamenilor. Dar, Doamne ajută, este mai bine decât să fi fost o secetă excesivă deja din iunie.

– V-aţi petrecut copilăria în buricul Olteniei. Mai seamănă verile cu cele de odinioară?

– Şi da, şi nu. Sunt zone care nu au suferit foarte multe transformări. Şi sunt multe sate în această situaţie, cu toată intrarea în secolul XXI, în Europa. Au rămas sate care mai au din vechile trăsături – lucrul cu animalele şi oameni cu sapa în spate. În lume, nu departe de noi, o maşină trece, culege, curăţă, spală şi ies conserve. Nu am ajuns la un asemenea nivel, dar măcar sapa să fi dispărut din spinarea bietului ţăran.

Însă, spre deosebire de acum 15-20 de ani când întinderi nesfârşite de pământuri bune erau pârloagă, acum sunt ferme, asociaţii şi pământurile sunt lucrate. Nu discutăm acum de către cine.

– Adrian Păunescu spunea că poate cele mai grozave crize în vremea noastră sunt cea morală şi apoi cea culturală şi cred că avea în vedere tocmai diferenţa care ne despărţea de lumea civilizată. Care credeţi că este situaţia acum?

– Ambele crize ne afectează şi ne vor afecta puternic viaţa. Pentru că, dacă vorbim despre criza culturală, ieşirea din ce în ce mai fără grijă dintr-un mod de a pregăti oamenii pentru a mai avea şi ceva cultură devine o realitate. Sunt din ce în ce mai puţine lucruri cerute la şcoală iar fără ceva istorie, geografie, fără poezie nu poate sufletul să-ţi fie frumos. Şi tot de aici se trag şi elementele de morală, de civilizaţie. Noi am avut un fond moral deosebit de puternic şi s-a păstrat până acum vreo 70-80 de ani. A venit un tip de societate care, desfiinţând proprietatea, a schimbat mult modul de a gândi al oamenilor. A plecat acea societate, dar au rămas, din păcate, tarele ei.

– Ştiu că sunteţi un atent observator a ceea ce se întâmplă în jur şi mai ales în vatra oltenească. Mi-a atras atenţia, în ultima vreme, faptul că aceste orânduieli la care v-aţi referit au reuşit să distrugă tocmai familia. În Oltenia, şi nu numai, familia era ceva sfânt, ca şi pâinea ce se închina la începutul mesei. Familia era adunată şi cred că la această sudură contribuia şi bruma de avere existentă şi care trebuia să ducă mai departe în timp generaţiile. Cum mai stau lucrurile acum?

– Familia tradiţională nu mai există de multă vreme. Acum copiii sunt plecaţi pe aiurea, nu prea mai au ce să apere… Românul a ţinut dintotdeauna să aibă „ceva“ al lui, printre care se regăseau cândva şi pământurile. Acum, unii nu ştiu cum să scape de ele şi grija este „du-te, copile, acolo unde e mai bine“. Asemenea mod de a gândi degradează şi mai mult fondul poporului român.

– Oltenii ne-au dăruit un anumit mod de a gândi, poate mai drept şi mai optimist. Dar când mă gândesc la satul oltenesc, la cetele de lăutari, la acea vatră de creiere senzaţionale – Păunescu, Tudor Gheorghe, Marin Sorescu etc. sunt nostalgic. Pentru timpurile în care oltenii se exprimau aşa cum erau ei, plini de dor de viaţă, deşi sărăcia le dădea ocol.

– Eu zic că nu trebuie să fim nostalgici, pentru că, la urma urmei, istoria are cursul ei şi oamenii trebuie să folosească ceea ce stă scris în hrisoave pentru a-şi clădi mai bine viitorul. Orice s-ar întâmpla, istoria îşi vede de drumul ei. Sunt sisteme care reglează mersul omenirii şi românul are o vorbă care spune că „de multe ori într-un rău poate să fie un bine“. De exemplu, criza începută cu 5-6 ani în urmă şi care se manifestă încă. Ea poate reaşeza lucrurile în matca lor. Când imaginaţia o ia razna vine realitatea şi reglează lucrurile.

Din păcate, în România agricultura nu este un vector al progresului. În acest moment agricultura nu este producătoare de plusvaloare, ci este o activitate susţinută prin ceea ce rezultă din produse şi din ajutoare de stat. Aceasta ne asigură viaţa de toate zilele, dar trebuie să căutăm căile prin care ţara să devină una cu profit. Putem face asta doar prin crearea unor brand-uri şi aşa a fost dintotdeauna, chiar dacă în ultimii 20 de ani am crezut noi că se poate trăi şi cu alţi bani decât cei obţinuţi prin profitul din activităţile desfăşurate.

– Dintotdeauna ogrăzile gospodarilor au fost pline de copii şi, cu tot efortul de a duce mai departe familia, nu exista ezitare atunci când aceştia trebuia să meargă la şcoală. Se eradicase analfabetismul însă acum aflăm cu stupoare că suntem fruntaşi pe lista ţărilor cu analfabeţi în Uniunea Europeană.

– Cred că este efectul acestor lucruri despre care vorbeam. Scăpasem de corsetul în care fusesem ţinuţi şi când ne-am văzut în libertate n-am prea ştiut ce să facem cu ea. Şi nu vorbim despre copii, ci despre părinţi. Când părinţii se revoltă pe profesori dacă nu sunt de acord cu îmbrăcămintea elevilor sau pentru că nu învaţă, atunci trebuie făcut ceva cu modul lor de a înţelege rostul învăţământului şi al educaţiei. Cum să ai analfabeţi în 2014, când nu aveai în 1989? De ce să nu fie obligatoriu mersul la şcoală? Iar dacă copilul nu învaţă, găsite metode civilizate, de secol XXI, respectând personalitatea copilului şi drepturile omului.

– Oamenii şi-au dorit dintotdeauna să trăiască mai bine însă a apărut tendinţa de a ajunge foarte repede la un anumit statut şi uneori poate nemeritat. Pe mine, ca român, mă supără acest exod al tinerei populaţii către Vest, către unde văd cu ochii. Cum explicaţi această dorinţă? Credeţi că este un episod pasager?

– Eu cred că vom reveni la rânduielile lumii contemporane. Fenomenul de mişcare a oamenilor este vechi, dar se petrece diferit. Plecau oameni cu lucruri bine direcţionate şi puse la punct. Din România de azi oamenii au plecat fără să ştie unde şi ce-i aşteaptă acolo. Şi au făcut-o pentru un trai mai bun, căci aici condiţiile nu au mai existat şi încă nu există. A găsi un loc de muncă este o aventură. Noi am trăit 20 de ani pe bani neproduşi. După 1989 au existat nişte bune miliarde în vistieria statului şi au fost terminate; au început privatizările şi s-au vândut multe, banii au fost terminaţi; tinerii au început să plece în străinătate, banii au ajuns în ţară şi au fost terminaţi; s-au făcut împrumuturi de vreo 20 miliarde de euro, pierdute şi acestea. Care sunt momentele de după 89 în care am trăit din banii produşi de către ţară? Dar, repet, lucrurile se vor echilibra şi vom redeveni o ţară în care vor dori şi alţii să vină, aşa cum se întâmpla între cele două războaie mondiale cu italienii veniţi pe şantierele noastre.

– Dar am auzit investitori străini care spun că România este pentru ei un fel de Eldorado. Oare de ce?

– Pentru că România chiar este un Eldorado în momentul de faţă. Este o ţară în care totul se cumpără ieftin pentru ei – munca, produsele. Cred, însă, că tocmai aceste lucruri vor fi un profit pentru viitor. Pământul nu poate fi dus în altă parte. Proprietarii se pot schimba, unul pleacă, vine altul, dar rămân experienţele pe care ei le aduc acum şi de care vor beneficia generaţiile următoare. Agricultura va ajunge, chiar şi pe această concepţie de Eldorado, la un nivel ridicat.

Gheorghe VERMAN