reclama youtube lumeasatuluitv
update 24 Feb 2020

Învăţăm să aducem plusvaloare lemnului

Interviu cu Nicolae Ţucundel, preşedintele Asociaţiei Forestierilor din România

– Frumos că există o asemenea asociaţie! V-am văzut zilele trecute participant la o întâlnire a silvicultorilor, mi se pare că era a 24-a ediţie a Zilei silvicultorului. Acolo aţi transmis un mesaj foarte interesant. V-aş ruga să-l repetaţi.

– În primul rând vreau să vă spun că această Asociaţie a Forestierilor a fost înfiinţată în 1994. Iată că şi noi aniversăm 20 de ani. Corpul silvic din România cuprinde o mare familie. Sunt aici cei care fac gospodărirea pădurii, administrarea ei şi apoi o pregătesc pentru a fi valorificată.

– Adică o exploatează şi o trimit spre procesare?

– Nu, la exploatare venim noi, cei care facem parte din această asociaţie a celor care fac exploatare şi a prelucrării primare a lemnului. Pentru că pădurea este, totuşi, un element biologic şi asta trebuie să înţelegem cu toţii. Un element biologic, cu o anumită durată de viaţă, ce trebuie reînnoit. Vine sorocul, la un moment dat, ca cea care şi-a îndeplinit misiunea să iasă din scenă, să fie valorificată ca bunuri de larg consum şi de folosinţă îndelungată, lemnul fiind la baza multor elemente care ne înconjoară şi fac viaţa noastră mai plăcută. Urmează apoi o nouă generaţie.

Mesajul meu, la care făceaţi referire, a avut o temă exprimată într-un cuvânt: colaborare. Noi, cu toţii, cei care suntem în acest domeniu forestier, avem în faţă, la acest moment, foarte multe provocări. Legate de legislaţie, de o nouă modalitate de administrare a pădurilor, de o creştere a competitivităţii noastre economice.

– Dar spuneaţi ceva şi despre a proceda de aşa manieră încât să aducem plusvaloare în România. Ce anume trebuie făcut pentru asta? Pentru că ştim ce se întâmplă: se exploatează (uneori iraţional) şi, din păcate, nu se prelucrează în România, astfel plusvaloarea se regăseşte în alte ţări.

– Adevărat, pentru că această resursă excepţională care este lemnul poate fi mult mai bine valorificată. Aceasta înseamnă să facem o prelucrare mai „adâncă“, cum spunem în limbaj popular, a ceea ce înseamnă acest lemn. Şi o putem face pe tot lanţul, de la prelucrare primară până la mobilă.

Toţi aceşti agenţi economici cuprinşi în acest lanţ, fiecare pe bucăţica lui, pot aduce un plus de valoare lemnului, astfel încât să urcăm încă de la ceea ce avem acum – cca 285 euro/mc, acela care stă în pădure, pe picior. Văzând tot ceea ce creează cei care exploatează, cei care-l prelucrează primar şi mobila, realizăm undeva la 285 euro/mc.

Resursele însă ne arată, şi chiar comparativ cu ceea ce este în lume, că am putea încă să urcăm cel puţin 100 euro/mc, deci încă 30-40 de procente prin această prelucrare mai adâncă.

– Membrii asociaţiei pe care o reprezentaţi cu ce se ocupă şi cât de mult contribuie la a aduce plus valoare lemnului?

– Am să vă dau câteva exemple concrete. Cei care fac cherestea de răşinoase. Nu o mai vindem aşa, la mc, pe diverse dimensiuni, ci o prelucrăm pe ceea ce are nevoie consumatorul. Vrem să facem un acoperiş, o şarpantă, furnizăm clientului acea şarpantă chiar cu lemn rindeluit, finisat, doar să pună acoperişul şi în câteva zile să fie gata şi să rămână şi aparent, pentru că dă acea ima­gine rustică de căldură, de natural. Sau trepte de scări. De ce să fac în casă atâta beton, să folosesc un material energofag, când pot să vin cu un produs pe care natura l-a creat în timp?

– Intraţi un pic în contradicţie cu natura şi cu echilibrul natural, în ceea ce priveşte menţinerea unei suprafeţe şi a unei păduri bine încheiate, ca suprafaţă vorbesc, la nivel naţional.

– Deloc.

– Nu întâmplător spun asta. Pentru că, ştiţi, s-a exploatat pădure, şi se spune că mult. Sigur că ea trebuie să fie şi regenerată (şi avut grijă să fie regenerată natural), aici trebuie umblat şi, probabil, asociaţia dvs., împreună cu cei care administrează pădurile, trebuie să facă mai mult.

– Copacul este un element biologic, natural, care are un ciclu de viaţă. Când ciclul s-a încheiat el trebuie preluat şi transformat în bunuri folositoare omului. Eu compar copacul, care are un ciclu de viaţă de o sută şi ceva de ani, cu omul, cu ciclul de viaţă de 75-80 de ani.

– Bun, dar atunci trebuie făcută exploatarea într-un asemenea ritm încât să menţinem acel echilibru la care eu mă refeream.

– Aici poate fi o problemă, deoarece poate nu se respectă peste tot un regim silvic. Noi vorbim de un regim silvic şi vorbim de nişte reguli precise, spuse foarte clar în amenajamentul silvic, acesta fiind ca şi Noul Testament, este cartea de căpă­tâi a fondului forestier. Aici se spune clar ce ai de făcut, la fiecare 10 ani se reînnoieşte şi, în funcţie de ce se întâmplă în natură, face o îmbunătăţire a acestui proiect pe termen lung care înseamnă dezvoltarea durabilă a pădurilor şi valorificarea produsului.

– Dar vedeţi că acest amenajament silvic, acest regim de exploatare nu se respectă întotdeauna. Pe mine, ca om care admir pur şi simplu natura, nu o exploatez, nu o gospodăresc, parcă mă doare când văd că există totuşi un dezechilibru între ceea ce se face şi ce ar trebui făcut de fapt. Încă sunt lucruri care nu funcţionează, nu se respectă regimul silvic.

– Nu putem spune că nu se respectă, ci că nu se respectă în totalitate. Instituţiile abilitate ale statului trebuie să funcţioneze, pentru că legi avem, reguli avem, totul este reglementat (chiar dacă mai umblăm la Codul Silvic, e necesar din când în când) însă, cum spuneam, instituţiile trebuie să funcţioneze. Ca în toate domeniile (şi e păcat că este aşa), unii oameni cred că lucrurile se pot întâmpla după voia lor, nu după voia legii. Aici este conflictul.

– Corect, la asta mă refeream eu şi mă bucur că gândiţi aşa – sunteţi, practic, procesatori de material lemnos – deşi interesul economic al asociaţiei ar fi să proceseze cât mai mult, astfel câştigând mai mult.

– Interesul nostru este să fie ordine.

– Şi să aveţi tot timpul ce exploata raţional şi apoi valorifica.

– Şi nu numai noi, ci şi copiii noştri pentru că avem ani mulţi în spate de meserie în pădure, îi ştim şi secretele şi viaţa şi nu putem gândi decât aşa: am găsit pădurea aici, aici o lăsăm. Cum vă spuneam, ciclul nostru de viaţă este de 75-80 de ani, al pădurii este de 100-120 de ani. Ne naştem cu pădurea lângă noi, o părăsim şi ea încă mai este acolo. Are şi ea apoi, după ce şi-a îndeplinit menirea de protecţie a mediului, şi nu numai, scopul final – valorificarea. Nu o lăsăm să putrezească, aşa cum nu lăsăm toamna în câmp cartoful, porumbul sau sfecla.

Ion BANU

Articole recente - Lumea Satului