Politică fără politicieni
Când cineva şi-a propus să diriguiască treburile într-un mediu sau altul, în vremuri mai îndepărtate sau mai apropiate, a început prin a învăţa, mai întâi de la viaţă şi din experienţa înaintaşilor, mai apoi de prin şcoli, anumite reguli: cum să vorbească, să convingă, ce tehnici trebuie să folosească pentru a fi cât mai folositor celor în slujba cărora şi-a propus să fie.
În ciuda atâtor experienţe, „democraţii“ români se pare că văd de-acum oameni politici în toţi indivizii care participă la campanii electorale, sigur, nu doar cu fapte, fie ele uneori şi de ultimă speţă. Nu mai contează calitatea, profesionalismul... Ştiţi cum se spune: dai un ban, stai în faţă. Cine mai vorbeşte acum de calitatea omului politic?!
Ascultam deunăzi spusele unui ins, intervievat pe un post de televiziune, care-şi spunea parlamentar. Am aflat, este. Şi este pentru că... „a vrut şi el să vadă cum e acolo“, după cum afirma înfoiat din cale-afară, dar emoţionat când a trebuit să vorbească despre profesie: „auto“, spuse în câteva rânduri parlamentarul, omul politic al zilelor noastre. Auto? m-am întrebat. Ce poate fi: conducător sau mecanic auto...? „Ori autoangajat la lipit afişe“, mă completă ironic prietenul cu care priveam nedumeriţi surprinzătorul dialog.
Nu este singurul şi, cu siguranţă, nu va fi ultimul răspuns de acest gen, ori prelegeri politicianiste care ar putea scoate în evidenţă incompetenţa unora ajunşi cu pâinea şi cuţitul, cum se spune. Indivizi total rupţi de realităţile din teritoriul pe care ar trebui să-l reprezinte ce spun şi promit orice în faţa alegătorilor dar, dacă le scuturi un pic cuvintele, n-alegi ca bune, realiste, nici măcar cât neghina dintr-un pumn de grâu curat.
Iată de ce „ţara pare a fi neguvernată“ cum spun din ce în ce mai mulţi români, legile sunt potrivnice lor, fiscalitatea îndoaie şi pe cel mai falnic „brad“, iar sărăcia este la ea acasă.
Dacă a mai rămas ceva bun în economia ţării se stoarce cât mai mult din el. Agricultorilor şi agriculturii, singura care mai funcţionează cât de cât, graţie priceperii fermierilor şi Celui de Sus, li se pun în „cârcă“ cât nu pot duce: taxe şi suprataxe, impozite pe orice, mai rămân de luat bani pe pietrele din curte şi fumăritul de pe case. Ce-a fost mai bun s-a vândut, ce-a mai rămas s-a demolat. Alţii, străini nouă, ne fac regulile în propria noastră ogradă. Storc cât pot din pământ şi vlaga oamenilor. Graţie „priceperii“ celor care ar fi trebuit să facă o politică în interes naţional, nu doar verbală şi de grup, ci mai cu seamă economică.
Numai că politica în România se face... fără politicieni. Sau poate doar de către cei care ştiu ce vor şi pentru ce se zbat?!
Ion BANU
