reclama youtube lumeasatuluitv

Între ciocanul secetei şi nicovala subfinanţării

Anul 2014 s-a dovedit a fi, cel puţin până acum, unul extrem de capricios din punct de vedere al condiţiilor climatice. Iar pentru perioada verii veştile nu sunt deloc bune: se pare că la vară seceta va afecta din plin recoltele. Am stat de vorbă cu Laurenţiu Baciu, preşedintele Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR) care a declarat pentru Lumea Satului că în acest moment culturile promit o recoltă bună dar, din păcate, din cauza intemperiilor din ultima vreme dar şi a secetei ce se preconizează, în fiecare zi se diminuează, puţin câte puţin, speranţele de a avea o recoltă cu adevărat bună. Despre cum afectează vremea recoltele dar şi despre situaţia actuală a agriculturii româneşti, citiţi în rândurile de mai jos.

– Meteorologii spun că vom avea o vară secetoasă. Chiar foarte secetoasă. Cum prevedeţi că va fi din punct de vedere meteorologic acest an, 2014?

– În această privinţă trebuie să fim şi sinceri şi realişti. Este foarte adevărat că la ora la care vorbim culturile promit foarte mult. Din păcate, din cauza intemperiilor din ultima vreme în fiecare zi se diminuează, puţin câte puţin, speranţele de a avea o recoltă cu adevărat bună. În plus, agrometeorologii spun că vom avea o vară  secetoasă chiar deosebit de secetoasă. De fapt, chiar în acest moment vremea ne dă frisoane ţinând cont de faptul că se prevede că tocmai în lunile în care va fi secetă, tocmai aceea este perioada în care porumbul şi floarea-soarelui sunt în plin proces de dezvoltare.

– În altă ordine de idei. agricultura României este văzută de colegii dumneavoastră din Europa ca o agricultură cu mare potenţial. Totuşi, din punctul de vedere al producţiei realizate, chiar şi în anii foarte buni, realizăm chiar printre cele mai mici producţii din Europa. De ce se întâmplă acest lucru?

– Situaţia este explicată în felul următor. În România sunt doi poli. Un pol este al celor care fac agricultură performantă şi care obţin an de an producţii care depăşesc de multe ori cele mai mari producţii din Europa. La polul opus se situează fermierii care fac o agricultură de subzistenţă, primitivă şi unde producţiile sunt nu mici, ci foarte-foarte mici, ajungându-se şi la o producţie de două tone de porumb la ha sau de o tonă şi jumătate la grâu. Şi se întâmplă acest lucru pentru că aici agricultura se face cu calul, cu sămânţă din pod  dar şi fără îngrăşăminte sau erbicide. Şi de aici producţia mică per total, la nivelul ţării. Dacă ar fi să luăm doar agricultorii performanţi să fiţi sigur că suntem pe primele locuri în Europa.

– Şi totuşi, statul dă subvenţii se mai încearcă să se facă câte ceva dar cu toate acestea nu reuşim în niciun chip să creştem performanţa agriculturii româneşti în ansamblu.

– Nu reuşim pentru că o foarte mare parte din aceşti bani de subvenţii în final au un rol de protecţie socială pentru că nu produc plus-valoare şi nu se întoarce nimic la buget. Nu acelaşi lucru se întâmplă la societăţile care fac performanţă în agricultură şi care produc această plus-valoare. Vedeţi dumneavoastră, tocmai aici este „Cuiul lui Pepelea“. Şi asta pentru că nu s-a înţeles nici de către guvernanţi nici de către fermieri că trebuie să şi rişte dar să şi înveţe puţin pentru că agricultura este o ştiinţă. În acest domeniu se lucrează numai cu viaţa, lucrezi cu plantele şi trebuie să ştii când le este foame, când le este sete, când sunt bolnave. Totul este ştiinţific şi trebuie să cunoşti toate lucrurile astea. Nu merge să faci agricultură după ureche pe principiul că „am primit trei ha de la tata şi mă descurc eu“.

– S-a susţinut multă vreme că agricultura românească a fost decapitalizată şi că lipsa banilor face să nu avem nici tehnică dar nici tehnologii…

– Ce pot să vă spun este că în 1992, când am plecat de la o întreprindere de stat în agricultură, singurul pământ pe care am început a fost cel al părinţilor mei şi al soacrei mele. Apoi am împrumutat câteva utilaje pentru exploatare. Şi, încet-încet, am ajuns unde am ajuns, adică la producţii foarte bune. Dar totul se face cu muncă susţinută, cu efort, cu îndrăzneală dar şi cu ştiinţă. Şi, sincer, chiar mă deranjează când văd că eu am fost într-o generaţie de sacrificiu şi acuma văd cum actualii agricultorii vor totul de la stat. Nu zice nimeni să nu le dea ajutoare, dar măcar trebuie să te pricepi la ceea ce faci. Sunt multe firme agricole care pur şi simplu nu ştiu ce să facă cu banii. De aceea cred că statul trebuia să pună mai mult accent pe cum se lucrează pământul şi cum se gestionează resursele pentru că agricultura reprezintă viitorul fiecărei ţări pentru că asigură securitatea alimentară şi implicit şi pe cea socială.

– Nu pot să nu vă pun o întrebare, în calitatea pe care o aveţi de producător agricol. Dumneavoastră folosiţi seminţe, hibrizi româneşti sau îi importaţi?

– Nu o să vă vină să credeţi dar tot porumbul pe care-l am este românesc, jumătate din floarea-soarelui este românească, grâul este şi el jumătate românesc… Întotdeauna am fost de principiu pentru a încuraja cercetarea românească. Mă refer aici la a ajuta staţiunile noastre de cercetare. Şi constat cu tristeţe când văd cum aceste staţiuni sunt lăsate fără pământ, fără specialişti dar şi fără finanţări. S-au făcut greşeli cu carul, în sensul că întotdeauna au hotărât cei care se pricep cel mai puţin.

– Totuşi, ceva trebuie făcut pentru agricultura românească…

– Da, cu siguranţă ceva trebuie întreprins până nu este prea târziu. Aşa cum spuneam mai înainte, de multe ori deciziile nu se iau de cei care se pricep, ci sunt decizii politice. La ora la care vorbim agricultura nu are o strategie nici măcar de exerciţiu financiar de 7 ani, cum este la nivel european. Şi e clar că nu te poţi dezvolta dacă nu ai o ţintă financiară. Să spunem „uite, avem atâtea miliarde pentru dezvoltarea agriculturii“, cum ar fi normal, dar noi nici măcar atâta lucru nu avem. Statul a dat sute de milioane de euro dar nu s-a întrebat nici un moment unde se duc aceşti bani, ce profit se scoate din ei? În loc să se dea bani pentru dezvoltarea exploataţiilor agricole, pentru depozitare sau prelucrare, s-au dat bani inclusiv pentru pensiuni. Pensiuni care şi aşa stau goale în toată ţara. Au dat bani la toată lumea, fără să se gândească.

Statul a vrut să dea bani la cât mai mulţi şi să nu mai înţeleagă nimeni nimic. De aceea eu sunt pentru performanţă, în sensul să se dea bani celui care produce plus-valoare pentru că banii se întorc înapoi berechet.

– În privinţa agriculturii de subzistenţă, cea care trage tot sistemul în jos, ce credeţi că se poate face?

– Pot să vă spun că în ţările din Vest se depun eforturi mari, în special în Germania şi în Franţa, pentru desfiinţarea acestor ferme de familie deoarece conjunctura actuală de pe piaţă nu le mai face rentabile.

Statele respective caută tot felul de soluţii ca să le adune, să le facă exploataţii mari. La noi e invers. Se pune accent pe fermele familiale adică pe ce au experimentat francezii sau nemţii timp de 30-40 de ani.

Noi nu vrem să învăţăm că acum, în secolul 21, aceste ferme nu mai corespund realităţii şi nu mai pot sta pe piaţă. Iar piaţa este cea care dictează. 

Gheorghe Verman