Agriculture dormant

Desfid pe oricine pentru parafrazare. Cum să fie altfel decât dormindă agricultura naţională, când tot ce se făcu pentru ea în două decenii şi’o litră se făcu cu atâta mare băgare de seamă ca nu cumva să nu se trezească şi să spulbere visele negoţului cu mâncare. Nu sunt un nostalgic şi nici nu sufăr după agricultura de comandă, dar o recentă vizită la un târg de agricultură deschis pe unul dintre ogoarele Bărăganului îmi aduse în faţa ochilor somnul agriculturii naţionale.

Ca în orice obor erau de toate: seminţe, soiuri, îngrăşăminte, tractoare, maşini agricole de lucrat pământul, super maşini pentru tratamente, instalaţii de irigat, combine de recoltat, produse pentru tratamente şi erbicidare, folii şi ţevi, coase şi balotiere, vânzători şi cumpărători, reclamă cât încape, lume şi prostime, vorba cronicarului. Super maşini agricole. Cu comenzi program, de-mi rămaseră în urechi vorbele unui fermier ars de soare, necazuri şi năduf: „Nu-mi iau bă, că lu’ asta dacă nu-i fac ce-i trebuie îmi ia şi hanţele, mă şi bate şi pleacă şi la mă-sa“, completat de tovarăşul de oftici vizuale, nu mai puţin tăvălit prin căldurile şi praful Bărăganului – „Bă, ăsta vrea de şalopetă costumu’ de ginerică!“. Li se vedea în ridurile ochilor amărăciunea visului intangibil, în ciuda unor expoziţionistice oferte de a proba moliciunea scaunului unui titanic tractor trăgând  o grapă cât islazu’ comunal. Ce să mai vorbim? În târg erau toate „deşteptătoarele“ agriculturii care ar fi trezit-o din somnul subzistenţei direct în lumina super-competitivităţii.

Văzând şi auzind ahturile mai multor vizitatori m-am întrebat dacă asta îşi doresc şi ofertanţii. Am dubii că da? Pe ce mă bazez? În primul rând pe preţuri. De două-trei ori mai mari decât cele văzute pe plaiurile agricole ale expozanţilor (că doar nu credeţi că expozanţii ar fi fost majoritar români!). Pentru o ţară la care 50 kg de azot la ha este o imagine a opulenţei, tentarea cu fertilizanţi de tip „smart“ (deştepte) care costă la tonă cât producţia unui hectar de grâu într-un an bun este sfidare. Iar plusul de 30 % la producţie e vopseală de gard.

Reclame subliminale (geniale, fie vorba între noi!): porumbi transplantaţi din seră, ca să’i vadă omu’ mătăsiţi şi să-i râmnească pentru trufandaua naţională a concediilor estivale (pe lanţuri scurte, cum se zice la Western Hight Gate). Floarea, idem, pentru că, nu-i aşa, vipia ultimilor veri şiştăvi boabele şi ne lăsă cu… caru’ gol. Nu vă mai spun de altele. Doar de o vorbă trasă cu urechea: „Bă, eşti prost! Ascultă aici: dacă te creditează banca furnizorului din străinezia, nu una românească,  cum zise ăla, gaj o să fie sută’n sută pământu’, că nu se bucură el la coliba ta şi tractoru’i oricum al lui. Cum n-ai marcat rata, cum vine şi-şi ia gaju’. Bun înţeles că nu-l cară la el cu totu’, da’n pungi, snaga, pentru flori, poa’să’o ducă. Rămâi de faci dracu’ chirpici, că tot ţi-ai luat muiere cărămidăreasă.“

Gheorghe Socotitoru

P.S. Îmi plăcu târgu’, mă amuză, ca de fiecare dată, „imaginea“ lui „foncée“, însă am rămas cu gustul amărui al „tânărului fermier“ care, coborând din cabina unei autopropulsate, scuipă cu obidă: „Dă-le naibii’că cu ăştea nici să te aghezmuieşti nu poţi. Tre’ că are şi fiola pe undeva…! Nu se ecsistează să nu aivă.“

Acelaşi