reclama youtube lumeasatuluitv
update 14 Nov 2019

Ofticări de mai

Dacă sunt cireşe de mai, de ce n’ar fi şi ofticări? Aud?! Vreţi, nu vreţi, eu o să vă spui ofticările mele din luna ce trecu, iar Domniile voastre o să vedeţi ce şi cum!

Europarlamentarele.  Am stat ca proasta’n prispă şi m’am uitat ca curca’n lemne pe toate posturile de televizie, doar-doar o s’apară un eurocandidat să mă convingă. Neam! Şi n-am avut pretenţii. Singura mea pretenţie ar fi fost ca măcar unul să facă vorbire despre făcătorii de pâine. N-ai să vezi! Care mai de care: să ne intră în case cu tot cu Europa (iar?– de ceva vreme nu numai că intră, ne dă şi afară!), să ne apere la Bruxelles (de când le-am declarat răzbel?), să ne susţină euro-campionii (cam ca funia, spânzuratu’!). Eurocandidaţii ne vorbiră de pericolul dreptei din dreapta, de raiu’ stângii de mijloc şi de edenu’ popularilor (nici, nici) şi cum ei, eurodeputaţii, vor îmburda toate socotelile de la Western Hight Gate dacă noi, euroelectorii năvăli-vom să ghiftuim eurournele! Başca la ce vom pierde dacă punem botu’ la ăia şi ce chichiriţe ne vor umple la ei! Să socotim! La 776 de europarlamentari, dacă nu-l taie pe vr’unu’d’ai noştri oarece şi trag toţi hăis/cea, dacă împuşcăm oleacă peste 4%. Despre ce decizie politică vorbim? Locul şapte la voturi! Virtual! Realul dacă sare la 2%. Aşa, un iz, ca să nu zic damf! De ce ar fi ieşit fermierii la vot? Pentru o convergenţă la subvenţie prin 2019 ori după? Pentru eliminarea cotelor de lapte mâine? Pentru eliminarea cotelor de zahăr, tot mâine? Pentru creşterea fondurilor de dezvoltare rurală: piscine pe malu’ gârlii, parcuri în poala pădurii, săli de sport pentru moşnegi reumatici, biblioteci pentru analfabeţi funcţionali? Pentru susţinea defavorizaţilor: lotri, cer­şetori, puturoşi, şmecheri şi tăietori de frunze la câini? Pentru interzicerea pesticidelor întru’ propăşirea bolilor şi dăunătorilor agricoli (interzicerea neonicotinoidelor ce vă spune?)? Pentru creşterea preţului la motorină mai spornic decât bureţii pe vremi ploioase? Pentru credite agricole şi investiţii cu dobândă cât a creditelor de consum? Pentru lipsa de predictibilitate a afacerilor? Pentru falimente în anii de maximă producţie agricolă? Pentru liberalizarea vânzării moşiilor (moş-moşie, vă spune ceva?)? Pentru menţinerea TVA-ului la alimente la 24%? Pentru impozite şi taxe maneliste (fără număr)? Mai vreţi? Mai am! Întrebare: cu ce s-au ales fermierii de la anterioarele euroalegeri, până acu’? Cine face socoteala să ne spună şi nouă! Măcar post factum!

Mârlănia publică! Am sperat că la întrunirile europarlamentarelor, „şefii“, îndeobşte mai tinerii şefi, au învăţat că politeţea nu este „à la chois“, vorba franţuzului. Inventar de mârlănii VIP: se întârzie nesimţit, se plecă înainte de vreme (niciodată înainte de gustărică), se doarme, se studiază pereţii, se întrerup vorbitorii, se vorbeşte la telefon, se citesc ziarele. Discursul (atunci când este!) este grobian. Am uitat! Se înjură! Minciuna este inclusă! Fără culoare politică.

Gheorghe Socotitorul

P.S. Domnilor şi domnilor VIP, lăsaţi manierele elegante! Mai bine flatulaţi şi eructaţi. Deveniţi credibili şi specifici, ca să zic aşa! Ghiciţi dumneavoastră specia! Punct. Nu mai am caractere. Ca şi voi!

Acelaşi