reclama youtube lumeasatuluitv
update 23 Aug 2019

De ce biogazul nu-şi găseşte loc în fermele din România?

Deşi România este asaltată de firme care oferă de la consultanţă şi proiectare până la soluţii de finanţare şi construcţie efectivă a instalaţiilor de cogenerare pe biogaz, sunt extrem de puţine reuşitele în acest domeniu al energiei verzi. Poate costul ridicat al investiţiei iniţiale, poate perioada mai lungă de amortizare a investiţiei, poate că şi lipsa unei legislaţii potrivite şi încurajatoare ar putea fi câteva dintre impedimente. Că materie primă, slavă Domnului, avem berechet.

Germania e liderul mondial al instalaţiilor de biogaz

Cu 6.000 de unităţi care produc anual peste 15.000 GWh asigurând energia necesară pentru 4,3 milioane de locuinţe se poate spune că statul german este, de departe, lider mondial. Mulţi dintre fermierii care creşteau vaci s-au apucat de producţia de biogaz. Acum folosesc porumbul siloz ca materie primă în obţinerea de energie electrică şi termică. Acest fapt a dus la creşterea de 2,5 ori a costurilor pentru achiziţia silozului de porumb, dar şi la creşterea cu până la 250% a preţului terenului agricol în zonele unde există centrale pe biogaz. Germanii au fost nevoiţi să stopeze legislativ evoluţia giganţilor de biogaz. Aşa că în 2012, prin noua lege a energiei EEG, se încurajează instalaţiile cu o putere instalată de până la 75 kw. S-a limitat şi procentul de biomasă folosit în digestoare la 60%, în speranţa că tendinţa de monocultură a porumbului siloz în unele zone, cum ar fi zona de nord Schleswig-Holstein, va fi stăvilită.

Dacă nemţii vor să încetinească avântul digestoarelor, francezii îşi propun, pentru viitorii zece ani (conform planului EMAA lansat de Ministerul Agriculturii la 11 aprilie 2013), să crească la o mie numărul instalaţiilor de biogaz, în condiţiile în care acum au cu puţin mai mult de 50 de unităţi. Un plan mai mult decât ambiţios, în urma îndeplinirii căruia peste 800 de mii de locuinţe ar putea fi alimentate din această resursă energetică. Polonia, Cehia şi de curând Ungaria au început investiţiile în biogaz.

Trebuie subliniat faptul că utilizarea dejecţiilor din fermele de animale, dar şi a tot felul de reziduuri industriale (de la abatoare, fabrici de zahăr, chiar şi a nămolului de la staţiile de epurare a apelor) în digestoare conduce la neutralizarea acestora. Reziduurile rezultate în urma procesului de digestie anaerobă sunt foarte buni fertilizanţi agricoli. La urma urmei digestoarele sunt un fel de stomac uriaş de vacă. Este unul dintre motivele care au dus la evoluţia pozitivă a instalaţiilor de producere a biogazului în ţările unde managementul deşeurilor este foarte scump.

La Filipeştii de Pădure funcţionează o centrală de cogenerare pe biogaz de 1MW

Aceasta este construită de Genesis Biopartner, o companie cu capital suedezo-român, lângă fabrica de mezeluri Cris-Tim, cu care are un parteneriat pentru preluarea aburului rezultat din procesul de cogenerare. Energia electrică se livrează în sistemul naţional şi beneficiază de certificate verzi. Centrala va produce 8.500 MWh/an energie electrică şi circa 7.000 MWh de energie termică. Aburul de aici este mai ieftin cu circa 25% decât cel folosit în mod curent de fabrica de mezeluri. Porumbul care se foloseşte în digestoare este cumpărat de la fermele din zonă, ceea ce este de bun augur.

Avicom Vaslui este prima fermă care a investit într-o instalaţie de biogaz care îi asigură independenţa ener­getică. A beneficiat de ajutorul unui proiect european.

Grupul Marex din Brăila a făcut un proiect din 2005, a depus actele în 2010 şi abia după 26 de luni a obţinut toate avizele necesare demarării proiectului. Digestoarele viitoarei instalaţii, cu o putere de 1MW, vor folosi dejecţiile de la ferma de porcine de la Gropeni.

La un moment dat şi fermierul ialomiţean Nicuşor Şerban avea în plan o asemenea investiţie. Un alt fermier, Băluţă Paul Mircea din Costeşti, judeţul Argeş, avea un proiect inclusiv cu finanţarea asigurată, dar nu a obţinut avizele necesare deoarece nu există linii electrice capacitive care să preia injecţia de energie de la centrală. Era chiar dispus să cedeze energia termică spre folosinţa urbei. Poate că se va găsi o soluţie până la urmă.

Petrică Azoiţei de la Agroind Focşani s-a lovit de culoarul păsărilor migratoare când a fost vorba să obţină avizele pentru o staţie de biogaz în care să folosească dejecţiile de la ferma de vaci. Ce să mai?! Ca în România!

De altfel, la nivelul anului 2013, nu existau decât 12 proiecte cu avize tehnice sau contracte de racordare valabile conform datelor Transelectrica. Şi niciun proiect al vreunui fermier, Marexul fiind un complex agroindustrial, iar Avicomul fiind acum într-o situaţie juridică delicată.

Să fracturăm subsolul în căutarea gazului sau să folosim biogazul?

Biogazul, biomasa şi celelalte forme de energie verde ar putea fi alternative mult mai sănătoase decât fracturarea hidraulică. Şi apoi gazul din subsol se termină repede, pe când biogazul poate fi fabricat atât timp cât va exista agricultură pe acest pământ.

Dacă dezvoltarea rapidă a parcurilor eoliene şi a celor fotovoltaice a determinat statul să limiteze certificatele verzi oferite, se pare că în ceea ce priveşte instalaţiile de biogaz ar fi necesară o politică de încurajare. O centrală pe biogaz funcţionează, în medie, peste 20 de ani. În maximum şapte ani investiţia se amortizează. Spre deosebire de eoliene sau panouri fotovoltaice, instalaţiile pe biogaz pot livra energie constant în reţea în tot timpul anului. Este totuşi o afacere bună, altfel de ce s-ar înghesui atâţia fermieri germani să producă biogaz? În plus, vom face loc culturii de porumb siloz pe solurile nefolosite până acum. Aşa cum se vede din prima parte a textului, dezvoltarea acestui sector are efecte benefice pentru agricultori.

Nu sunt pus să judec pe nimeni, dar nu pot să nu mă întreb de ce nu stimulăm producţia de biogaz. Am fost anul trecut în Germania, la invitaţia Claas. Acolo am văzut o fermă de biogaz, la nici 20 de km de Claas Industrietechnik din Paderborn (locul unde se cercetează şi, de curând, se şi fabrică vestitele transmisii continuu variabile), la un fermier nobil, cu castel şi blazon. Renunţase la creşterea vacilor şi producea biogaz în două instalaţii de 500 KW. Cultiva pământurile degradate, lutoase, nămoloase etc. cu porumb de siloz. Avea şi două sere de trandafiri, dacă tot beneficia de energia termică oferită de cogenerare. Era mult mai mulţumit decât cu ferma de vaci, unde concurenţa este acerbă în Germania. În plus, avea şi mult mai mult timp liber. La vaci nu mai există niciodată timp liber.

Din ce am citit şi din ce am văzut am încercat să fac o mică pledoarie în favoarea biogazului. Poate că, ca orice tehnologie, are şi multe lucruri mai puţin bune, însă e bine că au făcut alţii primii paşi. Deci, nu mai e vorba de un pionierat, totuşi. Închei cu speranţa că acest text va ajuta măcar pe cineva să treacă dincolo de a privi ca pe o curiozitate această întreprindere.

Tudor CALOTESCU