Meşteşug învăţat la vârsta a treia

Povestea meşterilor populari Elena şi Gheorghe Mateescu este una atipică. Ei nu fac parte din categoria celor care spun că sunt hăruiţi din naştere cu un anumit talent sau că practică meşteşugul din fragedă copilărie. Soţii Mateescu se îndeletnicesc cu arta populară doar de două decenii şi o fac bine de vreme ce sunt deţinătorii mai multor premii câştigate la târgurile de profil din ţară.

Gheorghe Mateescu s-a născut în Curtea de Argeş, în 1944, o zonă recunoscută pentru păstrarea tradiţiilor româneşti. A urmat cursurile şcolii primare şi gimnaziale în localitatea natală, apoi s-a înscris, la îndemnul unui unchi, şi acesta specialist în manufactura lemnului, la o şcoală de arte şi meserii.

„În acea perioadă – povesteşte meşterul Mateescu - tata mi-a cumpărat de la unchiul meu, la un preţ simbolic, o tejghea cu scule nemţeşti, pe care le-am instalat într-o polată acoperită. Lucram la lumina felinarului scaune, mese şi alte obiecte din mobilierul de bucătărie. Tot atunci eram un fel de operator la cinematograf, rulam filmele adică, şi asiguram muzica la balurile şi horele de sâmbătă şi duminică. Ajunsesem astfel să câştig mai bine decât încasa, de la fabrică, tata.“

În 1962, după ce a absolvit şcoala, a fost angajat la o secţie de tâmplărie de la unitatea forestieră, face liceul la seral, apoi a intrat la o şcoală de maiştri, ulterior fiind propus pentru cursuri de partid la Braşov. A fost, rând pe rând, secretar pe judeţ cu sportul, turismul şi pregătirea tineretului pentru apărarea patriei, organizator al CC pe platforma Combinatului de Fibre Sintetice Câmpulung Muscel, îndeplinind, într-o vreme, şi funcţia de viceprimar al oraşului, localitate în care s-a stabilit, pentru o vreme.

Revenirea la prima meserie

După 1990 nu a vrut sub niciun chip să se alăture noii clase politice, deşi a fost invitat de nenumărate ori să facă asta, spunând că este momentul în care să se bucure pe deplin de libertate şi să dispună cum vrea de timpul său. Avea 46 de ani. S-a întors cu familia la Curtea de Argeş şi a început munca pe cont propriu. Îşi deapănă, cu haz, amintirile despre primele încercări pe piaţa liberă: „Prima dată ne-am apucat să facem flori. Pe urmă, ne-am reprofilat pe producerea răsadurilor de legume extratimpurii, cu seminţe aduse din Bulgaria. Când a apărut concurenţa, am trecut la confecţionarea dopurilor din plastic, pe urmă am deschis un bar... În tot acest timp mi-am refăcut atelierul de tâmplărie. Revenisem aşadar la prima meserie. Într-una din zile a venit în vizită vărul meu, Dan Gherasimescu, supranumit, de la simetria şi tematica promovată în sculpturile sale din lemn, «omul-pasăre al românilor», iar el mi-a dat ideea să mă ocup de arta populară. M-a ajutat cu primele sfaturi. La primul meu festival de meşteşuguri ţărăneşti de la Curtea de Argeş am mers cu nişte icoane sculptate în lemn, două blidare, două cuiere şi câteva linguri. După aceea am cunoscut mai mulţi meşteri populari, am văzut ce fac ei, dar mi-am zis că nu se cade să reproduc tehnica lor şi e de preferat să-mi fac un stil propriu. Am cumpărat cărţi, am citit, m-am informat, am învăţat şi am reprodus în lemn mai multe motive, am greşit, am învăţat din greşeli, am mers la Bucureşti, să vorbesc cu specialiştii, am înţeles care este diferenţa dintre un meşter popular, creator popular, meşteşugar, artizan, artist plastic. Astăzi, pot să spun că am propria manieră de lucru şi că sunt meşter popular consacrat, recunoscut ca atare.“

Tehnica preparării lemnului pentru bastonul cu figurine

Nu vom intra în amănunte care ţin de tehnica de execuţie a obiectelor pe care le creează Gheorghe Mateescu. Vom spune doar că meşterul popular ţine tare mult la mesajul pe care-l transmite prin ornamentele sculptate. Produsele sale amintesc de vechea gospodărie ţărănească – linguri, blide, blidare, căuce, doniţe, hârdău, candele etc. – şi sunt lucrate în lemn de esenţă moale (plop, salcie, tei, plută).

Foarte interesantă este confecţionarea bastoanelor cu figurine: „Colind pădurile şi găsesc formele şi esenţele de lemn pe care le pot lucra. Scot cu rădăcină cu tot exemplarul, îl îngrop, timp de trei săptămâni, în balegă, pentru întărirea lemnului, apoi îl agăţ cu partea groasă în jos pentru alte câteva zile, decojesc lemnul, aplic modelul, iar figurina o aleg din ce-mi spune mie rădăcina că s-ar preta. Cam trei zile îmi ia numai partea de sculptură. Pe unele, ca şi-n cazul altor obiecte, aplic tratamentul care-i conferă lemnului vechime, cu un baiţ obţinut din diferite fierturi de coji de copac.“

De la icoane la păpuşile în ie şi fotă

Elena Mateescu, ialomiţeancă de fel, născută în 1960, n-a avut niciodată vreo legătură cu desenul ori cusutul portului popular. În fine, la desen exersase atât cât i-au cerut copiii să le mâzgălească pe foi, când erau mici. A început însă, după ce s-a pensionat, să-şi însoţească soţul la diverse târguri şi a întâlnit-o pe pictoriţa iconară Stela Costache, din Bucureşti, care i-a oferit primele lecţii în pictura pe sticlă sau pe lemn. S-a dovedit un discipol sârguincios, dar totul a fost dublat de studiu.

Elena Mateescu execută picturi naive cu scene biblice, dar o face cumva ţinând cont şi de preferinţele publicului. Mai apoi, pentru că i se părea insuficientă activitatea, a început să confecţioneze păpuşi din foi de porumb, iar în vremea din urmă s-a profilat pe păpuşile îmbrăcate în costum popular: „Îmi ia timp destul să lucrez fiecare model, să fac croiala, să cos şi apoi să îmbrac păpuşica, dar sunt lucruri care plac mai ales copiilor.“

Muzeu la casa de la Curtea de Argeş

Cei doi soţi au în palmares mai multe premii obţinute la târgurile şi festivalurile de artizanat din Bucureşti, Caraş-Severin, Prahova, Argeş, Constanţa etc. şi au fost invitaţi la câteva manifestări în străinătate. Acasă, la Curtea de Argeş, soţii Mateescu au pus bazele Fundaţiei DOR (Datini şi Obiceiuri Româneşti), în cadrul căreia îi învaţă pe alţii taina meşteşugului popular şi au organizat un muzeu cu multe piese: peste 20 de costume populare, ladă de zestre, ţoluri, peretare, pat cu saltea din paie, preşuri, plocade, blidare, cruci, troiţe, instrumente muzicale, ceramică de Horezu, fotografii de familie şi de epocă, felinare, lămpi pe gaz, tesle, sfredele, ghioage, tălăngi, putineie, topoare etc. Două lucruri au în plan, pentru perioada imediat următoare: să dea curs invitaţiei unei pensiuni, care le-a propus să ţină cursuri de sculptură sau pictură pe sticlă turiştilor şi să organizeze o tabără de creaţie pentru copiii cu dizabilităţi.

Maria BOGDAN