Emilia Dorobanţu, o olteancă talentată, cu folclorul în sânge

La 21 de ani, Emilia Dorobanţu a obţinut cam tot ceea ce-şi putea dori un tânăr, în general, şi un interpret de muzică populară, în special: este laureata celor mai importante festivaluri de folclor din ţară, a trecut, cu succes, de exigenta selecţie a realizatorilor TVR şi Radio România, este prezentator la Favorit TV şi studentă la Universitatea de Muzică Bucureşti.

– La mulţi ani, de ziua naşterii (12 mai)! Tocmai treceam în revistă reuşitele dvs. în plan personal şi muzical. Ce va urma?

– Mulţumesc! În urmă cu ceva ani nu intuiam nimic din ceea ce va urma: să câştig trofee, să prezint o emisiune, însă evident că am visat la toate acestea. Bunul Dumnezeu mi-a scos în cale oameni buni, care m-au ajutat şi au fost lângă mine la momentul potrivit. Ce va urma? Să le cânt oamenilor în continuare şi să le transmit emoţia şi poezia cântecului popular.

– Studiaţi, la facultate, canto clasic. Vă ispiteşte cumva să abandonaţi muzica populară şi să vă reorientaţi spre muzica de operă?

– Nu! E ca şi cum m-aţi întreba dacă aş putea să renunţ la casa părintească. La Şcoala Populară de Arte din Slatina am cântat mai multe genuri muzicale, dar folclorul e-n sânge, are o însemnătate capitală pentru sufletul meu. N-am cum să las la o parte cei zece ani petrecuţi la Ansamblul de dansuri populare „Flori de măr“, din Curtişoara, ori cântecele învăţate de la lăutarii din sat.

– Aţi participat la concursul „Vocea României“, perioadă în care aţi experimentat muzica uşoară. Cu ce impresie aţi plecat de la această emisiune?

– A fost o experienţă de neuitat, cum rar întâlneşti în viaţă, un cumul de energii, emoţii, lacrimi, stări imposibil de redat în cuvinte. Am făcut parte din echipa Loredanei Groza, împreună ne-am simţit ca într-o familie, dar mă bucur că am avut ocazia să-i cunosc şi pe ceilalţi antrenori, Brenciu, Moga şi Smiley, oameni frumoşi, de la care ai ce învăţa. Mi-am făcut prieteni, dar cel mai important lucru, am căpătat încredere în mine şi mi-am însuşit o anumită disciplină.

– Sunteţi născută la Curtişoara – Olt, o localitate la 10 km nord de Slatina, pe malul stâng al Oltului, într-o zonă de trecere de la câmpie la deal. Cât de legată sufleteşte sunteţi de satul dvs. natal?

– La Curtişoara e colţul meu de rai, aici am învăţat să cânt şi să joc, aici bunicii mei ascultau, la radio, muzică populară, când lucrau în grădină. De-abia aştept să mă întorc acasă ori de câte ori sunt plecată! Tocmai de aceea pe primul meu album se vor regăsi melodii care vorbesc despre satul meu, despre Sărbătoarea „Nucului“ (din grădina de vară), învăţăturile tatălui şi îndrumările mamei, dragostea frăţească.

– Părinţii locuiesc la Curtişoara? Ce fac, cu ce se ocupă?

– Părinţii mei sunt agricultori, locuiesc în satul natal, împreună cu fratele meu. Pe mama n-am reuşit niciodată s-o despart de grădină. Adoră să aibă grijă de flori, de livadă. Dacă vă întrebaţi dacă şi ai mei cântă, vă spun că nimeni din familia extinsă n-a avut legătură cu muzica.

– Nu vă întreb când aţi început să cântaţi sau cine v-a descoperit talentul. La vocea pe care o aveţi era lesne să vă observe cineva aptitudinile muzicale. Dar sunt curioasă să aflu care ar fi primele persoane care au fost hotărâtoare pentru formarea dvs. ca profesionist.

– Prima persoană care a intuit că am voce a fost învăţătoarea mea, Irina Tunaru. Maria Tănase Marin este însă omul care mi-a schimbat destinul. Am întâlnit-o pe această minunată doamnă în 2008, la un festival din Dobrogea, în vremea când eu o imitam pe Maria Ciobanu. Coregraful Ansamblului „Flori de Măr“, Costică Bălărău, a rugat-o să mă ajute, să mă formeze. Am fost vrăjită de modul în care m-a învăţat să port costumul popular, să înţeleg ceea ce cânt, să-mi descopăr profunzimea vocii, să-mi formez propriul stil şi să nu mai copiez pe nimeni. Dnei Maria Tănase Marin îi sunt datoare pentru totdeauna, iar acum, când vorbesc despre dânsa, îmi dau lacrimi de recunoştinţă. Mi-a dat pur şi simplu aripi să zbor! Cei cărora întotdeauna am să le mulţumesc sunt părinţii mei, pe care-i iubesc nemărginit.

– Muzica oltenească are un ceva al său inconfundabil. Dacă ar fi să o caracterizaţi în câteva cuvinte, care ar fi acestea?

– Fiecare zonă are cântece şi ritmuri inconfundabile, nu se pot compara între ele, dar muzica oltenească are ceva aparte. Frumuseţea cântecului nu stă într-un anumit lucru, ci ţine de emoţia pe care o transmite, de firea olteanului, cel plin mereu de speranţe, chiar şi când e rătăcit prin lume şi cu sufletul împovărat. Taraful de la Iancu Jianu, condus de Mitel Drăgulin, spune cam aşa: „De la Olt ai luat iuţeala, de la flori ai rumeneala“. Muzica oltenească este precum olteanul, pe cât de simplu, pe atât de profund în sentimente, iute şi ager la minte. Lăutarii sunt cei care au purtat, prin timp, cântecul, iar eu încerc să îl duc mai departe, pentru a aduce în gând, în suflet şi în inimile oamenilor simţirea de neam.

– Greşesc dacă afirm că se simte în tot ceea ce faceţi o mare dragoste pentru Maria Lătăreţu? Ce alţi solişti vă sunt aproape de inimă?

– Când vorbesc despre Maria Lătăreţu sau Maria Tănase întotdeauna simt un fior care tulbură apele sufletului meu. Aceste două uriaşe interprete ale neamului nostru sunt dincolo de cuvinte. Maria Lătăreţu... Cum să nu iubeşti acel gas divin, cu triluri de pasăre măiastră? Sunt mulţi solişti care-mi sunt dragi, nume cunoscute, dar puţini ştiu de rapsodul Lică Militaru, din Drăgăneşti-Olt, cel care cânta, odată, „Venii de la Olt încoa’“, melodie uitată, pe care eu am preluat-o.

– Vă număraţi printre puţinii tineri care au câştigat cam toate marile premii la festivalurile de folclor din România. Cred că din palmares vă lipseşte trofeul „Maria Tănase“, unde aveţi totuşi un premiu întâi. Cât v-au ajutat cele aproape 60 de concursuri la care aţi participat?

– De la Festivalul „Maria Tănase“ am rămas cu cea mai frumoasă amintire, chiar dacă nu am obţinut trofeul: publicul m-a aplaudat şi m-a rechemat pe scenă în timpul concursului, iar premiul mi-a fost înmânat de maestrul Tudor Gheorghe, ceea ce a fost mai mult decât m-aş fi aşteptat. În rest, deşi premiile îşi au rostul lor, n-am mers în competiţii musai pentru a obţine un loc pe podium; am fost doar un copil care bătea la porţile afirmării şi nu aveai cum să faci asta fără să mergi în festivaluri. De fiecare dată am câştigat prieteni noi, sfaturi de la specialiştii în folclor, experienţă.

– Cum se desfăşoară astăzi cariera dvs.? Unde puteţi fi văzută/ascultată?

– Iubitorii de folclor mă pot urmări miercurea şi joia, de la ora 19.00, pe Favorit TV, la emisiunea Ceasuri de folclor, mă pot asculta la radio (posturile Horion, Accent, Antena Satelor, Naţional) şi mă pot vedea la televizor (TVR) sau în spectacolele la care sunt invitată, oriunde în ţară.

– Câte piese aţi înregistrat?

– Am reuşit să realizez mai multe înregistrări cu Orchestra Radiodifuziunii Române, „Doina Gorjului“, „Doina Oltului“. Pentru primul meu album, la care lucrez acum, „Venii de la Olt încoa’“, am ales să aduc în atenţia ascultătorilor 16 piese orchestrate de maestrul Marin Constantin şi realizate cu celebra orchestră „Lăutarii“ din Chişinău, dirijată de inegalabilul Nicolae Botgros.

– Aveţi mulţi admiratori printre ascultători?

– Da, primesc foarte multe mesaje pe reţelele de socializare, am dat şi autografe... este minunat să ştii că nu e în zadar ceea ce faci, că munca îţi este răsplătită prin aprecierea oamenilor.

– Unde vă vedeţi peste 5 sau 10 ani?

– Sigur pot spune că locul meu va fi aici, în România. Nu ştii niciodată unde te duce soarta. Nu? „Muzica nu mă ţine pe loc/Mă poartă din loc în loc.“

Maria BOGDAN