reclama youtube lumeasatuluitv
update 14 Jun 2019

Greul drum către credinţa străbună

Urcuşul obositor către biserica din sat, înălţată pe o culme de culme de deal, împrejmuită de bătrâni meri şi pruni, risipiţi printre mormintele unor oameni din trecut, îmi părea a nu se mai termina. Bănuindu-mi gândul nerostit, Nea’ Ion, ţăran vrednic şi cu multă minte, grăieşte ca pentru sine: „Cu cât calea spre biserică este mai grea, cu atât îţi pregăteşti mai bine întâlnirea cu Dumnezeu!“

Iar înţeleapta lui spusă, curând avea să se adeverească. Adică, chiar la capătul cel mai de sus al greului urcuş! Pentru că Oamenii din vechime ai satului Fofeldea i-au dăruit „Bisericii de pe Deal“ un frumos şi armonios nume de hram, de cinstire şi de pomenire, acela al Sfântului Vasile cel Mare. Considerat a fi, dintre toţi sfinţii pe care românii ortodocşi şi greco-catolici îi cinstesc, ca cel mai evlavios, cel mai milos şi cel mai darnic faţă de oamenii sărmani. Ca urmare, alegerea îmi părea a fi cea mai nimerită. Pentru că nicicând oamenii acestor locuri transilvane n-au avut parte de o viaţă uşoară! Iar sprijinul şi îmbărbătarea mereu au venit de la Bunul şi Prea-Măritul Vasile cel Mare!

Şi încă o constatare: fraţii-pictori Ioan şi Alexandru Grecu au dat dovadă nu numai de o înaltă măiestrie a meşteşugului lor, dar şi de mult curaj. Cu atât mai mult cu cât construcţia bisericii se prelungise pe durata a patru ani. Respectiv, între 1804-1808. Iar pictarea până în anul 1814. Spun că a trebuit să dea dovadă de mult curaj, pentru că, prin lucrătura mâinilor şi sufletului lor, ei sugerau suferinţele şi necazurile românilor ardeleni. Tabloul pictural i-a îmbrăcat pe sfinţi – oamenii buni ai satului – în straie populare româneşti, iar pe asupritorii lor în uniforme de militari unguri şi turci, manieră artistică întâlnită şi în interioarele a încă cinci biserici pictate de ei atât în cele din Ţichindeal şi Săsăuş, cât şi în cele din Colun, Sărata şi Arpaşu de Jos. Această din urmă localitate este aşezarea lor natală, iar Săsăuşul satul lor de adopţie.

Gândindu-ne la cât de brutal erau persecutaţi românii ardeleni pentru a renunţa la pământurile lor, precum şi la credinţa străbună, la graiul vorbit şi cântat, ca şi la hainele populare, te-ai fi aşteptat să afli, din cronicile acelor vremuri, cum că toate aceste biserici au fost înălţate şi pictate în mare taină şi că la zidirea lor au lucrat nu numai oameni ai locurilor, dar şi de mare încredere pentru a nu fi pârâţi la severele autorităţi imperial-habsburgice, iar apoi la cele austro-ungare. Deci, numai cu meşteri şi zugravi din rândul ţăranilor români ai acelor sate! Dar această presupunere a mea avea să se dovedească a fi adevărată doar în parte. Dovadă că, la înălţarea Bisericii „Sf. Vasile cel Mare“ din Fofeldea – satul natal al cărturarului-academician August Treboniu Laurian (18101881) – au trudit, deopotrivă, localnicii, precum şi patru „meşteri mari, calfe şi zidari“ din rândul breslelor medievale ale saşilor sibieni: Thomas, Kristian, Andreeas şi Kraus!

Ioan Vulcan-Agniteanul