Dăunători importanţi în culturile de legume

Păianjenul roşu comun (Tetranychus urticae) poate produce pagube importante la culturile de legume din câmp, iar în spaţiile protejate atacul poate duce chiar la compromiterea culturii. Se dezvoltă pe partea inferioară a frunzelor, iar în zonele de atac, pe partea superioară a frunzelor, apar numeroase zone punctiforme de decolorare, frunzele devin rigide şi casante, se usucă şi cad. În cazul unui atac accentuat, acarianul trece pe organele florale, provocând avortarea acestora, dar şi pe fructe, care sunt depreciate calitativ.

Apollo 50 SC (clofentezin) este un acaricid ovicid, care se aplică la apariţia primelor forme mobile de dăunători. În scopul evitării apariţiei rezistenţei, se recomandă aplicarea unui singur tratament pe sezon, într-o concentraţie de 0,04%.

În condiţii de seră, Musculiţa albă (Trialeurodes vaporariorum) evoluează pe tot parcursul anului. Întreg ciclul de evoluţie al insectei se derulează pe partea inferioară a frunzelor, unde la un moment dat pot fi întâlnite toate stadiile de dezvoltare. Este o specie polifagă, se hrăneşte cu sucul celular al plantelor atacate, astfel că frunzele se îngălbenesc, plantele se dezvoltă neuniform, iar producţia este diminuată. Este şi un vector de viroze, secreţiile produse de larve şi adulţi fiind un mediu propice pentru instalarea şi dezvoltarea unor ciuperci saprofite.

Musculiţa albă poate fi combătută la cultura de tomate în solar cu insecticidele Kohinor 200 SL (imidacloprid 200 g/l) – într-o concentraţie de 0,075% şi Pyrinex 48 EC (clorpirifos 480 g/l) – concentraţia soluţiei de tratament fiind 0,2%.

Molia minieră a frunzelor de tomate (Tuta absoluta) este un dăunător nou pentru ţara noastră pe care îl întâlnim în spaţiile închise la culturile de tomate, unde numărul de generaţii pe an poate ajunge la 10-12, dar poate ataca şi ardeii, vinetele, cartofii şi castraveţii. Larvele acestui dăunător atacă toate organele verzi ale plantelor. Atacul începe pe frunzele din vârful plantei. În frunze larvele consumă mezofilul, formând o galerie de culoare albicioasă. Pot fi atacate şi fructele, de la formarea lor până la coacere. Larvele formează galerii doar în partea superioară a fructului, în jurul caliciului, unde produc înţepături pentru a-şi depune ouăle. O atenţie deosebită trebuie acordată atacului moliei pe răsaduri (pentru ciclul II de cultură).

Insecticidul sistemic Kohinor 200 SL combate cu succes molia minieră a frunzelor de tomate, aplicat în doză de 1 l/ha.

Omida fructelor (Helicoverpa armigera) preferă seminţele tinere ale fructelor de ardei şi tomate. O singură larvă poate ataca toate fructele unui racem de tomate. Fructele atacate au pulpa şi seminţele distruse, putrezesc uşor, îşi pierd valoarea comercială. Fluturii generaţiei de vară (G2) depun ouăle la mijlocul lunii iunie – începutul lunii iulie. Ouăle sunt depuse izolat, câte trei pe frunzele, tulpinile şi pe inflorescenţele plantelor de tomate, ardei dar şi pe plante preferate din flora spontană. Larvele tinere, de vârsta I şi II, atacă frunzele, iar larvele de vârsta III atacă fructele.

După ce au pătruns în fruct, larvele de Helicoverpa armigera sunt mai greu de combătut, de aceea se recomandă efectuarea tratamentelor fitosanitare, la tomate, la apariţia primelor larve, cu produsul Mavrik 2 F în concentraţie de 0,05% (0,5 l/ha în 1000 l soluţie/ha). Insecticidul Mavrik 2 F conţine taufluvalinat (240 g/l) şi acţionează atât prin contact cât şi prin ingestie, are efect rezidual de lungă durată şi efect evident de şoc.

Toate produsele de protecţie a plantelor au menţionate pe etichete timpul de pauză, adică intervalul în zile de la aplicarea tratamentului şi până la recoltare.

De asemenea, o importanţă deosebită trebuie acordată măsurilor preventive, care încep din faza de răsad. Dintre acestea, menţionăm: răsadul se produce într-un spaţiu separat, plantele ce urmează a fi introduse în sere şi solarii vor fi verificate cu atenţie, înfiinţarea noilor culturi se face doar în spaţii igienizate (fără resturi de plante gazde sau buruieni), plasarea capcanelor pentru monitorizarea dăunătorilor, rotaţia, fertilizarea şi irigarea controlată, distrugerea plantelor cu simptome de atac.