reclama youtube lumeasatuluitv
update 19 Jul 2019

Casele din baloţi de paie, o soluţie ieftină şi sănătoasă

În 1850, în statul Nebraska – SUA s-a ridicat prima casă din baloţi de paie. Doar ce se inventase presa de balotat. A fost o soluţie imobiliară ieftină pentru construirea de adăposturi pentru „pieile roşii“ din rezervaţii, conform spuselor directorului Institutului Smithsonian şi al Muzeului American Indian.  Dar această soluţie de compromis, inedită totuşi, a devenit în timp, odată cu apariţia conceptului de „casă verde“, una dintre alegerile celor care au hotărât să-şi construiască asemenea locuinţe.

La momentul actual în lume se găsesc circa 20.000 de asemenea case, chiar multe hoteluri şi vile de o frumuseţe deosebită. Continentul nord – american este locul unde sunt cele mai multe (4.000 în SUA), dar şi Germania, Norvegia, Franţa, Belgia în Europa vestică. În sud-estul european Polonia, cu 40 de locuinţe din baloţi, este un exemplu de urmat.

De câţiva ani au apărut şi în România câţiva pioneri în acest domeniu. Nu trebuie să confundăm casele din paiantă cu cele din baloţi de paie, chiar dacă, într-o măsură covârşitoare, materialele folosite sunt aceleaşi.

După spusele celor care proiectează şi construiesc acest fel de case consumul de energie pentru menţinerea unui temperaturi optime în interior, atât iarna cât şi vara, scade cu până la 75%. Sunt rezistente la foc – pereţii rezistă până la 2 ore unui foc deschis – datorită lipsei de aer care să alimenteze arderea. În caz de cutremur se comportă excelent, fiind elastice prin natura materialelor folosite la construcţie. Sunt ieftine şi relativ uşor de construit. Casa din baloţi are o izolaţie fonică foarte bună (pereţii groşi, de peste 50 cm, fiind un obstacol eficient), iar toată casa „respiră“, fapt care reduce semnificativ umiditatea din interior. Acoperişurile pot fi un loc bun pentru a monta panouri fotovoltaice. La casa Trifoi din Răduceni, judeţul Giurgiu, acoperişul va fi verde la propriu, fiind vorba de un acoperiş vegetal.

Unele proiecte americane (acolo se foloseşte mult ajutorul acordat benevol între membrii familiei, vecini şi prieteni) nu depăşesc 6.000 de dolari. În România norvegienii au construit, pentru comunitatea rromă din Soncuţa Mare o casă de baloţi (75 mp) la un preţ de aproximativ 1.000 de euro, dar, potrivit arhitectului braşovean Bogdan Mureşan, care a proiectat 6 case ce vor fi gata anul viitor, în vară (cinci într-un centru turistic de echitaţie din Râşnov, iar a şasea în localitatea Cristian, urmând să adăpostească un magazin de produse bio) preţul variază mult în funcţie de ce-şi propune fiecare beneficiar. O vilă poate să ajungă undeva la 20-30.000 de euro, ceea ce reprezintă cam 20% din preţul unei vile convenţionale.

Poate fi o soluţie bună pentru construirea de adăposturi zootehnice, în special pentru complexele de porci care au cheltuieli mari cu asigurarea unui climat optim, dar şi pentru fermele avicole sau de creştere a vacilor. Ar putea fi o bună soluţie chiar şi pentru depozite legumicole, care trebuie să asigure o temperatură constantă. Eficienţa energetică a construcţiilor din baloţi de paie este de luat în seamă.

Dincolo de prima jumătate a lui noiembrie, cele 4-5 firme care se ocupă cu acest fel de construcţii în ţara noastră vor să se întâlnească şi să pună bazele unei asociaţii care să poată promova mai bine acest proiect. În Europa există mai multe asociaţii naţionale ale constructorilor de case din baloţi şi o conferinţă bienală unde se întâlnesc pentru schimb de experienţă.

Am discutat cu doi tineri arhitecţi de la EarthSelf Design, un cuplu polonezo-român, care au proiectat o casă de vacanţă (185 mp) de acest fel, care se construieşte la Valea Nucului în judeţul Buzău – este deja „la roşu“ proiectul – şi părerea lor este că, dacă vrei o casă „completă“, investiţia poate ajunge undeva la jumătate din preţul de cost al unei construcţii asemănătoare din materiale convenţionale, ceea ce este într-adevăr excelent.

Tudor CALOTESCU