O străveche îndeletnicire pascală. Închistritul ouălor

Sărbătorim, iată, de peste două mii de ani „Praznicul praznicelor şi Sărbătoarea sărbătorilor“ – Sfintele Paşti, ne amintim jertfa Mântuitorului aşteptând să dăruiască viaţă celor din morminte. Săptămâna Mare este aşteptată cu drag şi pioşenie în egală măsură de credincioşii ortodocşi şi catolici. Şi satele de pe Valea Siretului sunt marcate de intense pregătiri. Casele şi curţile strălucesc de curăţenie. Amintindu-şi de cei dragi, oamenii curăţă mormintele şi candelele unde vor aprinde lumina Învierii.

În Joia Mare gospodinele încep pregătirea bucatelor ce se vor sfinţi după slujba de Înviere şi apoi vor fi puse pe masa din prima zi a Paştelui. Acum trebuie încheiate toate pregătirile pentru că în Vinerea Patimilor, conform unei vechi credinţe, nu se mai poate aprinde focul. În Joia Mare se înroşesc şi ouăle care vor fi împărţite la vecini, neamuri şi la colindători – în satele catolice se colindă şi de Paşte.

Spre deosebire de unele sate din Bucovina unde „închistratul“ ouălor a ajuns o îndeletnicire în aproape tot timpul anului, în satele de pe Valea Siretului din judeţele Neamţ şi Bacău, chiar dacă ouăle sunt vopsite şi în alte culori, predominante sunt cele vopsite în roşu, culoarea aceasta reprezentând focul, dar şi sângele, adică viaţa, sănătatea, frumuseţea. „Frumos şi sănătos ca un ou roş“, se spune.

Cândva erau preferate culorile naturale obţinute din plante însă, odată cu apariţia culorilor chimice, vechile tehnici au fost abandonate. Iniţial ouăle erau vopsite monocrom. În timp însă au apărut ouăle încondeiate, la început prin trasarea unor linii longitudinale, transversale ori combinate. Încondeierea ouălor este în această parte de ţară un meşteşug practicat în exclusivitate de femei.

Aici, ca de altfel în întreaga Moldovă, „închistritul“ ouălor cunoaşte o înflorire fără egal. Materia primă este ceara de albine şi un instrument numit chişiţă – un beţişor de 10-15 cm la capătul căruia este o gaură prin care se introduce un cilindru fin confecţionat din alamă. Procedeul este ceva mai complicat, ceea ce a făcut ca în timp meşteşugul să fie apanajul câtorva reprezentante ale comunităţii, de altfel extrem de solicitate.

Ouăle încondeiate cu motive de o mare frumuseţe sunt numite scrise, închistrate sau chiclăzuite.

Ornamentele de pe ouăle încondeiate se remarcă prin bogăţie şi varietate. Spicul grâului, frunza stejarului se întrepătrund cu şarpele, creasta cocoşului, motive cosmomorfe: soarele, stelele ori fierul plugului, hârleţul, vârtelniţa. Predomină elementele arhaice pe care femeile continuă să le folosească şi astăzi.

Cândva elementele decorative de pe ouă conţineau urări încifrate ce se adresau membrilor familiei, dorindu-li-se un an cât mai prosper în îndeletnicirile fiecăruia: plugarului i se dăruiau ouă pe care figurau uneltele gospodăreşti (fierul plugului, rariţa), păstorului (ocolul, coarnele berbecului), gospodinei (cârligul, vârtelniţa). Conform, însă, unei vechi tradiţii, pentru a avea eficienţă ouăle cu aceste însemne trebuiau consumate cu tot cu coajă.

Să mai amintim, de asemenea, o „scriere a ouălor“ care, se pare, a dispărut între timp, ferecarea sau ghintuirea ouălor de Paşte pe care unii fierari îşi dovedeau măiestria bătând pe suprafaţa oului cu ajutorul caielelor o potcoavă mică. Cuiele care ieşeau pe cealaltă parte se îndoiau în aşa fel încât oul să nu se spargă.

Stelian CIOCOIU