reclama youtube lumeasatuluitv
update 21 Nov 2019

Ciocăneşti „Satul cultural al României în 2014“

Comuna Ciocăneşti a obţinut titlul de „Satul cultural al României“ pe 2014, în cadrul unui eveniment organizat de Asociaţia „Cele mai Frumoase Sate din România“ (AFSR), sub înaltul patronaj al Ambasadei Franţei în România, program derulat cu sprijinul Autorităţii Naţionale pentru Turism (ANT). Pe poziţia a doua s-a situat tot o comună din Bucovina, Poiana Stampei. Diplomele le-au fost înmânate primarilor Radu Ciocan – Ciocăneşti şi Viluţ Mezdrea – Poiana Stampei de Maria Grapini, ministrul delegat pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Mediu de Afaceri şi Turism. Aceasta i-a felicitat personal pe primarii celor două comune fruntaşe. La eveniment au participat ambasadorul Franţei, Excelenţa sa Philippe Gustin, Ambasadorul Elveţiei, Excelenţa sa Jean Hubert Lebet, ministrul Maria Grapini, Răzvan Filipescu – preşedintele ANT,  Corneliu Vişoianu – consilier al prim-ministrului Victor Ponta, Maria Stoian – preşedinte ANTREC, avocata Dana Gruia Dufaut, parteneri, invitaţi şi colaboratori ai AFSR.

„De acum începe greul“

„De acum începe greul. Trebuie să stabilim în perioada următoare calendarul de evenimente pe care le-am propus şi pe care le vom organiza în comun cu AFSR şi ANT. În premieră pentru comuna noastră vom avea un festival de film şi o tabără de creaţie plastică.

Calitatea evenimentelor, diversitatea, parteneriatele complexe cu mai multe instituţii ne-au detaşat faţă de restul comunelor, cu toate că nu pot spune că Poiana Stampei nu a avut evenimente de calitate. Ciocăneştiul a obţinut 87 de puncte din 100 de puncte, ceea ce dovedeşte că mulţi ne-au acordat punctajul maxim. Suntem satul cultural al anului 2014 şi asta ne obligă să facem mai mult“, ne-a declarat primarul Radu Ciocan.

Păstrarea tradiţiilor, cel mai important lucru pentru locuitori

Ciocăneşti este locul unde păstrarea tradiţiilor este cel mai important lucru pentru locuitori. Satul se distinge prin casele care au exteriorul decorat cu motive florale şi geometrice specifice costumului popular, aici existând şi o regulă nescrisă prin care niciun model nu poate să semene cu altul. Secţiile de etnografie, ouă încondeiate şi expoziţia permanentă de fotografii vechi cu oamenii satului şi îndeletnicirile lor din cadrul Muzeului Satului, Casa Muzeu „Leontina Ţăran“, mina turistică Oiţa sunt doar câteva dintre reperele turistice ale comunei Ciocăneşti.

Printre evenimentele cu care Ciocăneştiul se mândreşte sunt Festivalul Ouălor Încondeiate ajuns în acest an la ediţia a XI-a şi organizat pe 1 şi 2 martie, Concursul Interjudeţean de încondeiat ouă „Tradiţie – Valoare sacră“, Festivalul Naţional al Păstrăvului din luna august (în cadrul căruia sunt organizate concursuri de pescuit sportiv şi gastronomice, plutărit în scop turistic, popularea cu păstrăv a râului Bistriţa, parada portului popular, spectacole folclorice, expoziţii), „Cupa Suhard“ la sporturi de iarnă, Cocoşul de munte la rotit în luna aprilie, Boncănitul cerbului şi Balmoş la răscolul stânei, pe 13-14 septembrie, Toamna la Ciocăneşti – Apus de soare pe „Bâtca Armanului“ – Suhard în octombrie, Balul gospodarilor (lăsatul secului), Festivalul Obiceiurilor şi Tradiţiilor Populare din Moldova, Ardeal şi Maramureş, 25 - 27 decembrie.

La Ciocăneşti apare periodicul cultural-informativ „Jurnal de Ciocăneşti“, cântecele şi dansurile populare fiind prezentate în ţară şi străinătate de Ansamblul folcloric „Bistriţa Aurie“ şi Ansamblul folcloric de copii şi tineret „Bistricioara“.

Silviu Buculei