reclama youtube lumeasatuluitv
update 6 Dec 2019

În Drăgoieşti – Ialomiţa o afacere după model american

Vă dau întâlnire cu un agronom harnic care a „sfinţit“ cu munca sa, cum se spune, o bună bucată din inima Bărăganului, făcând să rodească în comuna Drăgoieşti, judeţul Ialomiţa, nu doar o fermă vegetală cu peste 5.000 de hectare, ci şi o fermă zootehnică cu peste 1.100 de vaci de lapte după model american.

Părinţii l-au văzut silvicultor, dar şi-a ales meseria de agronom

– Domnule Nicuşor Şerban, cultivaţi peste 5.000 ha de teren, aveţi solarii şi o fermă modernă realizată după model american, aşa­dar, o experienţă de viaţă şi de business care ar putea inspira pe mulţi fermieri. Totuşi, ce v-a determinat să alegeţi această meserie?

– Vin dintr-o zonă de munte. M-am născut şi am crescut în primii ani în Soveja, judeţul Vrancea, iar părinţii m-au îndrumat către zona silvică.

– Părinţii erau agricultori?

– Da, dar fiind zonă de munte, mulţi copii mergeau către liceele silvice, în ideea de a ne întoarce acasă să practicăm meseria. Sigur că am ascultat de părinţi, am urmat liceul silvic (erau câteva în ţară), dar după aceea, când am putut hotărî singur ce vreau să fac mai departe, am mers către partea de agronomie, de agricultură şi pe considerentul că rezultatele muncii se văd mai repede.

– Practic, de când faceţi agricultură?

– După absolvirea Facultăţii de Agricultură de la Institutul Agronomic de la Bucureşti am fost repartizat la o unitate de producţie din ţară, undeva în Vrancea. Cu repartiţie dublă datorită mediei obţinute, după 2 ani de stagiu în producţie, la Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice, am ajuns la Institutul de Cercetări pentru Pedologie şi Agrochimie, unde am lucrat o perioadă, dar am considerat atunci că nu e pentru mine activitatea de cercetător.

– În ce an aţi fost angajat?

– În 1984. De atunci şi până la Revoluţie am lucrat într-o unitate foarte bună la timpul acela, Staţiunea didactică Belciugatele, unde într-adevăr m-am format ca meseriaş. Pentru că aveam în spate toată pleiada de profesori universitari de la Institutul Agronomic, care erau lângă noi permanent, pentru că acolo era şi centrul de practică pentru studenţii de la Institutul Agronomic.

În străinătate a învăţat ce înseamnă profesionalism

– După Revoluţie aţi rămas la stat sau aţi trecut în mediul privat?

– Am trecut în mediul privat în 1994, când cineva mi-a spus că, după părerea lui, am lucrat destul pentru alţii şi ar trebui să lucrez şi pentru mine.

Privind retrospectiv, a fost o decizie bună. Să nu credeţi că a începe o afacere în 1994 a fost o treabă uşoară, pentru că sistemul bancar nu funcţiona pentru agricultură, garanţi nu prea aveai (cam toată lumea avea pe atunci un apartament, un televizor color şi o maşină), relaţiile de piaţă nu erau aşezate, dar în apă înoţi căci altfel te îneci.

– Cu ce strategie aţi plecat la drum?

– Am început prin a arenda suprafeţe de teren agricol de la persoane din zona unde îmi desfăşuram activitatea ca angajat la ferma respectivă. În acea zonă, ca să arendezi teren trebuia să fii cunoscut, să fii de încredere, nu-l dădeau pe mâna oricui.

Am început cu 120 ha, după aceea am tot arendat, numai teren de la persoane fizice din zonă, ajungând undeva la 5.000 ha de teren în arendă în zona Măriuţa – Belciugatele – Fundulea – Sineşti – Drăgoieşti.

– Cum aţi ajuns să vă implicaţi şi în zootehnie?

– După Revoluţie, mergând în străinătate, am observat un lucru care-i valabil şi acum: majoritatea fermierilor din Europa (căci aici am ieşit prima dată) nu aveau numai culturi vegetale ci, majoritatea, şi ferme zootehnice cu vaci de lapte, de carne, cu porci, cu păsări, fiecare pe specificul zonei, pe pregătirea avută şi pe ce a crezut că poate să facă o afacere profitabilă. Şi atunci am tras concluzia că valorificarea producţiei vegetale prin transformarea în carne şi lapte este cu valoare mult mai mare decât dacă vând numai grâu, porumb, floarea-soarelui sau orz.

„Tindem către o producţie de 40 litri/cap de vacă“

– Este profitabilă zootehnia?

– În primul rând vorbim de un profit sigur. Depinzi foarte puţin de cadrul natural. Dacă nu poţi face furajele, le poţi cumpăra şi atunci variabilitatea profitului este foarte puţin influenţată de ceea ce îţi oferă natura în anul respectiv. Pe când la cultura vegetală, în condiţiile noastre, fără sisteme de irigaţii, dacă avem un an normal ne pune Dumnezeu mâna în cap, dacă nu…

– Aţi fost şi în „Ţara Laptelui“. Aţi învăţat în două săptămâni cât alţii într-o viaţă. Ce ne puteţi spune despre experienţa aceasta?

– Este adevărat că probabil trecerea peste Ocean şi contactul cu fermele de vaci din America au însemnat pentru mine, dacă vreţi, definirea a ceea ce înseamnă fermă de vaci profitabilă. Cum trebuie să arate, ce dimensiuni, cu ce management, cu ce proceduri. Când oamenii au ajuns la performanţa de peste 40 litri/vacă îţi dai seama că acolo s-a muncit la genetică, la management, la sistemul de nutriţie, la sistemul de adăposturi, astfel încât vaca, un organism viu, să producă conform capacităţii genetice pe care o are. Am fost acolo şi, venind înapoi, am pus în practică în fermă majoritatea procedurilor pe toate categoriile fiziologice şi, vă pot spune, cu rezultate deosebite la această oră.

– Adică? De unde aţi plecat şi unde aţi ajuns în urma experienţei americane?

– Dacă plecăm de la numărul de viţei fătaţi morţi, de la numărul celor morţi în perioada de alăptare, de la sporul de greutate a viţeilor de la naştere până la înţărcare, de la sporul de greutate a viţelelor de la înţărcare şi până la prima montă şi mai departe până la prima fătare; dacă vorbim despre vârsta la prima însămânţare şi vârsta la prima fătare, toţi aceşti parametri au ajuns să fie, spun eu, foarte mulţi dintre ei, la nivelul fermelor americane.

Contrar a ceea ce se ştie despre creşterea vacilor, şi anume că este o activitate pe care o poate face oricine, eu pot spune acum – creşterea vacii, cu profit, cu performanţă, se poate face doar în ferme performante, cu oameni pregătiţi.

– Cum vă alegeţi lucrătorii? Luaţi oameni deja instruiţi sau îi instruiţi chiar dumneavoastră?

– Am trimis oameni la instruire în Statele Unite. Mi-aş fi dorit să cheltuim mai puţini bani, să învăţăm în România sau în Europa decât să trimitem oamenii peste Ocean. Din păcate, nu prea avem unde şi atunci am făcut acest efort financiar. Nu este o treabă uşoară, dar rezultatele încep să apară şi noi sperăm să creştem în continuare atât în efectivul total cât şi în parametri.

– Ce efective aveţi şi ce rasă aţi ales?

– Acum mulgem 500 de animale, sunt 650 efectiv matcă. De la bun început am avut rasa Holstein, lucrăm cu material adus din SUA. Efectivul la care am ajuns este de 1.500 capete, iar producţia medie astăzi este undeva la 32 litri/cap de vacă.

– Am vorbit despre zootehnie, dar care este structura culturilor pe suprafaţa pe care o deţineţi?

– Pe cele aproximativ 5.000 ha avem rapiţă, orz, orzoaică, grâu, floarea-soarelui, porumb, lucernă şi alte plante de nutreţ. În principiu, păstrăm într-o proporţie mare aceeaşi structură. Păstrând oarecum o structură de culturi uniformă de-a lungul anilor, ai poate şansa să nu câştigi foarte mult într-un an, dar nici să pierzi foarte mult în anul următor.

Patricia Alexandra POP

Articole înrudite