reclama youtube lumeasatuluitv
update 19 Jul 2019

România - tristă nu doar în statistici, ci şi în realitate

O ştiinţă, pe nedrept foarte adesea ignorată, statistica, se dovedeşte a avea măcar pentru cei mai curioşi valenţe de propovăduitor. Spune adică, folosind un limbaj, ce-i drept, foarte arid, ce se întâmplă cu noi înşine şi, mai cu seamă, dacă drumul pe care-l urmăm are vreo şansă să nu se împotmolească.

Poporul, în isteţimea-i proverbială, a transcris-o în vorbe de duh, foarte adesea însă, mai ziceam, cu iz de descurajare, ceea ce pune nu o dată pe gânduri.

„Munţii noştri aur poartă“, zice omul necăjit, voi… cunoaşteţi, fără îndoială, urmarea.

„Bună ţară, rea tocmeală“ – mai adaugă observatorul popular, rezumând magistral neputinţa ori nepriceperea celor din capul trebii.

Curgerea timpului ar trebui, logic, să ne facă mai înţelepţi.

Numai că, şi acum revin la statistică, cifrele arată că la o populaţie pe jumătate îmbătrânită isprăvile sunt pe măsura unui novice.

Ministrul cu munca, adică cel îndrituit să vegheze la cumpăna trebii cu netreaba, ne zicea mai zilele trecute că peste vreo două decenii cei tineri, câţi vor mai întârzia pe plaiurile mioritice, nu-şi vor mai putea susţine părinţii.

Rămân cu fiecare zi tot mai puţini, iar cei cu mintea întreagă aleg pribegia.

20.000 de cadre medicale, peste două milioane de zilieri şi încă, şi încă au luat calea străinătăţii.

Cei care, vorba ceea, „la plăcinte, înainte“ sunt şi cei mai tineri. Urmarea? Natalitatea în România a devenit problemă naţională.

Tot de interes naţional este acum analfabetismul. Suntem unica ţară comunitară cu analfabeţi. Peste 250.000, după statisticile oficiale. În realitate, spun cercetătorii fenomenului, cu mult peste un milion.

Tot statisticile ne spun că ne aflăm în coada cozilor şi cu asistenţa medicală.

Avem cel mai mare număr de bolnavi cardiovasculari şi nu mai putem stăpâni pecinginea cancerului.

De ce? Alimentaţia, stresul, sărăcia şi un sistem sanitar prost croit.

Înţelepţiţi de vremuri, românii vând cam tot ce au. Ce mai au. Pământul, înainte de toate. Cui? Străinilor, cu precădere.

Peste 2 milioane de ha au fost înstrăinate chiar şi în lipsa unei legislaţii necesare.

Statistica arată, iarăşi statistica, preţuri derizorii. Media naţională – ceva mai acătării de o mie de euro pe hectar.

Adică, tot după statistică, cu de vreo 30 de ori mai puţin decât în ţările nordice. Ca să dăm numai un exemplu. Şi ce pământ? Un vest-german, om de ştiinţă, constata nu demult la Timişoara, amuşind un pumn de cernoziom bănăţean: „Mă, voi, cu aşa pământ, dacă o duceţi prost ori sunteţi neştiutori într-ale agriculturii, ori sunteţi proşti.“

Ei bine, acum montăm în câmpie instalaţii fotovoltaice şi ignorăm realităţile ori căutăm gaz de şist pe terenuri „ca untul“, vorba unui şugubăţ, otrăvind adâncurile acvatice, adică apa freatică şi lăsându-le alor noştri moştenire un alt fel de Hiroshima.

O spune statistica americană, nu eu.

Între timp, cumpărăm mâncare.

O ţară care uşor ar putea hrăni 35-40 milioane de suflete cu un export pe măsură.

Date statistice arătau, mai zilele trecute, că o familie medie câştigă la noi cam 2.000 lei lunar. O familie. 90% dintre aceştia se duc pe consum. Iar dintre aceştia, 60% pe mâncare.

Satul însuşi cumpără pâine. Suferă de arşiţă ori de biciul crivăţului.

A uitat, în mare parte, să prelucreze. Să valorifice. Sigur, spune statistica, satul a îmbătrânit.

Da, dar senectutea ar însemna, ar trebui să însemne, tocmai înţelepciune.

Numai că ne-am pierdut fiinţa naţională, cu tradiţii şi obiceiuri, cu obsesia câmpului roditor la răscrucea vânturilor dintre milenii.

Ce va fi, cum va fi?

Statistica ne avertizează!

Cel de al 13-lea ceas ar putea însemna criza, cea mai neîndurătoare criză. A apei şi alimentară. Şi cu viaţa, se ştie, nu e de glumit. Răsfoiţi statisticile!

 

G. VERMAN